Înfrăţirea şi cooperarea între administraţiile locale din România şi Republica Moldova – o şansă pentru dezvoltare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu câteva săptămâni, Acţiunea 2012, organizaţie non-guvernamentală, a organizat la Parlament o manifestare dedicată parteneriatelor dintre localităţile din România şi din Republica Moldova.

În condiţiile în care sprijinul României dedicat Republicii Moldova prin intermediul instituţiilor guvernamentale este blocat aproape în totalitate – cele 100 de milioane de euro dedicate proiectelor bilaterale reprezintă bani care nu pot fi accesaţi, cei 150 de milioane de euro promişi împrumut nu pot fi acordaţi datorită condiţiilor puse de FMI, precum şi datorită eşecului tratatului bilateral cu acest obiect care nu a fost până în acest moment ratificat – singura variantă concretă pentru a ajuta Republica Moldova o reprezintă proiectele dezvoltate la nivelul comunităţilor locale.

Ar fi fost de aşteptat ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) să se implice în găsirea de soluţii pentru a încuraja cooperarea transfrontalieră dintre localităţile aflate pe cele două maluri ale Prutului. Nu a existat până acum vreo iniţiativă concretă în acest sens, ultimii miniştri care au asigurat acest portofoliu, inclusiv cel actual, neavând o preocupare concretă pentru a acţiona în această direcţie. Desigur, cooperarea transfrontalieră dintre cele două ţări depinde foarte mult de fondurile UE şi de programele Consiliului Europei dar autorităţile guvernamentale se pot implica, alături de cele locale şi mai ales judeţene, în a pune laolaltă localităţile care pot dezvolta proiecte transfrontaliere. Exemple de succes există, implicând inclusiv localităţi din Ucraina dar acestea sunt în totalitate rezultatul iniţiativelor locale.

Baza juridică pentru aceste cooperări transfrontaliere există. Potrivit art. 15 - 16 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, unităţile administrativ - teritoriale (UAT) limitrofe zonelor de frontieră pot încheia înţelegeri de cooperare transfrontalieră cu structuri similare din statele vecine. Acestea trebuie să trimită MAE pentru avizare proiectele de înţelegeri de cooperare pe care vor să le încheie, înainte de adoptarea lor de către consiliile locale sau judeţene. 

Prin aceste înţelegeri se pot crea organisme care să aibă personalitate juridică dar acestae nu poat avea competenţe administrativ - teritoriale. Acest mecanism de cooperare transfrontalieră nu vavea însă până în 2014 şi o componentă financiară: UAT din România nu puteau aloca din propriul buget fonduri pentru UAT din ţările vecine cu care încheiau acorduri de cooperare. Astfel, înfrăţirea rămânea doar un aspect de prestigiu, de imagine. În 2014 Legea nr. 215/2001 a fost modificată prin OUG nr. 18/2014 prin care se adaugă un nou paragraf (5) la art. 15:

„Autorităţile administraţiei publice locale din România pot încheia acorduri de înfrăţire/cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova pentru realizarea şi finanţarea unor obiective de investiţii ale unităţilor administrativ - teritoriale din Republica Moldova, programe comune culturale, sportive, de tineret şi educaţionale, stagii de pregătire profesională şi a altor acţiuni care contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie”.

Titlul acestui act normativ masca foarte bine intenţiile legiuitorului: Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru schimbarea regimului juridic al unor imobile şi pentru modificarea unor acte normative”. Ca şi cum legiuitorului i-ar fi fost teamă să se refere la Republica Moldova din perspectiva legii - cadru a administraţiei publice locale. Desigur, timpul scurt de la intrarea în vigoare a acestui act normativ (1 an - a fost publicată în M.Of. nr. 305 din 24 aprilie 2015) nu îngăduie formularea de concluzii definitive. Puţine sunt UAT din România care au folosit acest mecanism. Dintre acestea, majoritatea au fost atenţionate de Curtea de Conturi pentru posibile deturnări de fonduri. Mecanismul din OUG nr. 18/2014 este foarte sumar descris şi permite interpretări foarte diverse.

În acest context, iniţiativa de a aduce împreună primari din România şi Republica Moldova care ar putea semna astfel de acorduri este lăudabilă. Semnarea unor acorduri nu înseamnă în mod obligatoriu şi că UAT din România vor finanţa UAT din Republica Moldova prin acest mecanism. Lipsa unor astfel de acorduri este însă garanţia că astfel de transferuri financiare nu vor fi posibile. Diferenţele dintre bugetele UAT din cele două ţări sunt foarte mari, în medie de 1:5. Fiecărui leu dintr-un buget al unei UAT din România îi corespund în medie 20 de bani într-o UAT din Republica Moldova de dimensiuni similare ca număr de locuitori. UAT din România se pot dispensa de sume care pot asigura nu nuai supravieţuirea dar şi dezvoltarea susţinută a unor UAT din Republica Moldova. Este nevoie însă de aplicarea principiului subsidarităţii: UAT de dimensiuni mari din România ar trebui să fie încurajate să aibă acorduri cu UAT de dimensiuni mici din Republica Moldova.

OUG nr. 18/2014 nu a fost nici până în prezent discutată şi amendată în Parlament. Atunci când acest lucru se va întâmpla, ar trebui ca alineatul 5 al articolului 15 din  Legea nr. 215/2001 să fie modificat pentru a descrie:

-  ce prevederi obligatorii ar trebui să existe în acordurile de înfrăţire/cooperare;

-  cum ar trebui să fie enunţate clauzele prin care se fac transferuri financiare între UAT din cele două ţări;

-  cum se fac în mod concret transferurile de la un buget la altul;

-  ce se întâmplă în cazul în care sumele transferate nu sunt folosite: se reportează pentru următorul an ori se returnează?;

-  cum ar trebui să colaboreze instituţiile de control financiar din cele două ţări pentru a a asigura folosirea transparentă a banilor;

-  cum poate interveni MDRAP cu ocazia rectificării bugetului de stat în ceea ce priveşte suplimentarea fondurilor ce pot fi alocate UAT din Republica Moldova, în funcţie de apariţia unor necesităţi concrete pe parcursul unei execuţii bugetare.

Ar trebui de asemenea prezentate, într-un cadru unitar (un website) nevoile de finanţare ale fiecărei UAT din Republica Moldova, defalcate pe obiective şi sume necesare.

Modelul asistenţei financiare bilaterale între cele două ţări şi-a atins limitele. Birocraţia, corupţia şi incompetenţa au conlucrat foarte eficient în acest scop, pe ambele maluri ale Prutului. Singura variantă care se poate dovedi de succes este cea a relaţiilor directe între UAT din România şi din Republica Moldova. România nu permite transferul de fonduri orizontal, de la o UAT la alta, ci doar pe cel vertical, de la nivel central la nivel local. În relaţia cu Republica Moldova un astfel de transfer este permis. Dacă acest model va reuşi, prin descrierea mai în detaliu a mecanismului introdus în 2014, prin încheierea de acorduri între UAT din cele două ţări şi prin transferuri de fonduri prin intermediul acestor acorduri, dezbaterea privind necesitatea transferului orizontal între UAT din România va putea să fie iniţiată, cu argumente concrete în favoarea sa. Republica Moldova este oglinda României: politicile de succes dedicate acestei ţări pot genera politici de succes şi în ţara care iniţiază şi pune în aplicare astfel de politici. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite