Întrevedere la Casa Albă între consilierul pentru politică externă a României şi consilierul pentru securitate naţională a preşedintelui SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Ambasada României
FOTO Ambasada României

Consilierul pentru politică externă, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit joi la Casa Albă cu ambasadorul John Bolton, consilier pentru securitate naţională a preşedintelui Statelor Unite, anunţă Ambasada României în SUA.

La întlnire a participat şi George Maior, ambasadorul României în SUA, şi s-a discutat în principal aspecte ale cooperării dintre România şi SUA în cadrul Parteneriatului Strategic. Bogdan Aurescu a trasmis şi mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, către Donald Trump, cu privire la angajamentul ţării noastre în privinţa solidităţii Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări.

De cealaltă parte, John Bolton a apreciat efortul României în cadrul NATO, mai subliniază ambasada.

„Bogdan Aurescu a prezentat modul responsabil în care România a înţeles să îşi asume, la nivel aliat şi regional, rolul de partener strategic al SUA, inclusiv prin alocarea a 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare. În acest context, consilierul prezidenţial, Bogdan Aurescu, a evocat atenţia deosebită pe care România o acordă securităţii şi responsabilităţilor ce ţin de asigurarea ei, inclusiv în ceea ce priveşte împărtăşirea responsabilităţilor la nivel aliat (burden sharing), creşterea capacităţii de apărare fiind în primul rând în interesul naţional al României, mai ales în actualul mediu de securitate regional faţă de provocările provenind din vecinătatea estică. De asemenea, a subliniat ca România este în 2017 pe primul loc între aliaţii NATO în privinţa creşterii cheltuielilor de apărare (45%), 33% dintre acestea fiind alocate achiziţiilor de echipamente” a explicat ambasada în comunicat.

În cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre pregătirea summit-ului NATO din iulie de la Bruxelles, concluzionând că regiunea Mării Negre are nevoie de o atenţie sporită.

Bolton a mai mulţumit României pentru contribuţia pe care o are în Afganista, în prezent fiind cel de-al patrulea cel mai mare contributor la misiunea NATO.

„De asemenea, au fost abordate stadiul şi perspectivele de dezvoltare ale Iniţiativei celor Trei Mări,  Bogdan Aurescu prezentând obiectivele şi rezultatele concrete preconizate pentru summit-ul care va avea loc la Bucureşti în luna septembrie. John Bolton a exprimat sprijinul Administraţiei americane pentru Iniţiativă şi summit-ul de la Bucureşti”, a mai subliniat Ambasada României.

Cei doi au discutat şi teme precum situaţia din Republica Moldova şi Ucraina, şi Balcanii de Vest. În acest sens, Aurescu a subliniat importanţa sprijinirii de către UE şi SUA a drumului către Europa al Republicii Moldova, precum şi a procesului de reforme.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite