Academia Română şi modificarea Constituţiei

De curând, Academia Română a organizat o dezbatere deosebit de interesantă şi cu nivel foarte ridicat privind revizuirea legii fundamentale. O bună parte dintre aspectele relevate în cadrul dezbaterilor apar aici: http://www.icj.ro/, şi ar fi de datoria oricărui cetăţean care doreşte să înţeleagă măcar la un nivel minimal problematica Constituţiei să citească materialele aflate la dispoziţie.

Cu atât mai mult, cei 23 de cetăţeni membri ai Parlamentului care doresc să redacteze un proiect coerent şi eficace de revizuire a legii noastre fundamentale au obligaţia să citească tot ce s-a susţinut acolo, deoarece a fost un moment în care aproape toţi dintre cei mai străluciţi jurişti din sfera dreptului public au fost prezenţi, fie ca raportori, fie în sală, în poziţia de persoane care înţeleg şi care doresc să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei juridice a statului român.

Ne-am bucurat de câteva absenţe notabile, ale marilor formatori de opinie - preocupaţi de televiziune, probabil; de absenţa marelui interpret al legii fundamentale Ioan Ghişe, precum şi de absenţa celui mai celebru membru al comisiei juridice al uneia dintre camere - Becali George.

Erau şi politruci, dar erau inevitabili; de unii nu s-ar fi putut scăpa nicicum. Au fost prezente şi „un număr de persoane care îndeplinesc munci de răspundere în Guvern şi în Parlament”, unul dintre aceştia remarcând cu voce destul de tare pentru a fi auzit că lipsea nejustificat primului ministru, jurist de profesie. Totuşi, ei nu au rămas până la capăt - calitatea de politruc se exersează la televizor sau în faţa unui microfon, în nici un caz la o dezbatere de calitatea celei organizate în forul Academiei Române.

Dacă am dori ca acest text să fie citit doar de câteva persoane, ar trebui să prezentăm pe larg toate propunerile de substanţă din cadrul evenimentului în cauză - dar, pentru că o bună parte a materialelor în speţă sunt pe site-ul în cauză, doar vom enunţa anumite idei relevate. În mare măsură, vor fi preluări mot-a-mot din textele puse la dispoziţia celor interesaţi de către profesorii de drept public, urmând ca orice altă persoană interesată să citească singur - spaţiul nu ne permite analiza fiecărui material, deoarece s-ar ajunge, fără îndoială, la dimensiunea unei cărţi.

În România contemporană Constituţia nu-şi realizează funcţia integratoare deoarece nu avem o identitate constituţională reală;

Nu avem o identitate constituţională reală deoarece ne lipseşte o cultură constituţională proprie. Cel mai adesea suntem obsedaţi de textul constituţional şi confundăm succesul constituţional cu construcţia corectă şi coerentă a unei normativităţi constituţionale formale. Acest aspect nu face altceva decât să facă loc unei inginerii constituţionale de laborator, unde riscăm ca un „inginer şef” să impună şi să dirijeze după bunul său plac experimente constituţionale;

Lipsa unei tradiţii (constituţionale) democratice poate pune în pericol democraţia în România contemporană. În măsura în care nu ne este clar ceea ce avem, suntem şi facem în materie de constituţionalism, putem deveni victimele oricăror experimente constituţionale de laborator;

Aceeaşi lipsă a conşiinţei a ceea ce avem, suntem, şi facem în materie de constituţionalism creează un teren propice pentru manipularea emoţiei constituţionale populare. În condiţiile în care nu avem valori democratice general asumate şi înţelese, în momentul în care nu avem, la nivel popular, practici democratice stabile, asumate şi înţelese, acest lucru poate permite canalizarea voinţei populare spre finalităţi politice şi constituţionale predeterminate.

În doctrina juridică se afirmă deseori că o constituţie are, între altele, alături de o evidentă funcţie normativă şi o importantă funcţie integratoare, adică ea serveşte la crearea unei stări de solidaritate între indivizii care îşi dau lor înşişi respectiva lege fundamentală; prin identificarea şi ridicarea la rang de normă juridică supremă a anumitor valori, comune tuturor indivizilor care alcătuiesc respectiva comunitate umană, constituţia nu face altceva decât să consfinţească trăsăturile definitorii ale respectivei comunităţi şi să stabilească adevarate linii de demarcaţie atât în plan valoric, cât şi social. Prin astfel de precizări, menite a fi (ideal) perpetue, se creează un liant (solidaritate) între membrii colectivităţii umane, şi ia naştere sentimentul de loialitate…

Când vorbim despre funcţia integratoare a constituţiei discutăm despre efectele extra- şi para- legale ale unui concept juridic. Noţiunea juridică de constituţie vizează un set de reguli, standarde de comportament adresate membrilor unei comunităţi umane. Constituţia produce efecte juridice (de la predictibilitatea conduitei umane şi siguranţa juridică a cetăţeanului până la garantarea unui cadru juridic de limitare a puterii discreţionare a statului), dar ea poate determina şi efecte dincolo de fenomenul strict juridic. Între acestea din urmă se numără şi procesul de constituire a unui liant (meta-juridic) între destinatarii respectivelor norme, care conduce la integrarea lor.

Întrebarea de a şti dacă integrarea populaţiei trebuie să preceadă «momentul constituţional» sau este un efect al acestuia poate fi asimilată celei referitoare la primordialitatea oului sau a găinii. Cu certitudine însă, între constituţie şi integrarea (solidaritatea) populaţiei există o relaţie foarte strânsă, care permite identificarea momentului şi a modului în care ar trebui adaptată o constituţie la evoluţiile din plan social sau, invers, când şi cum ar fi necesar ca prin standarde juridice cu caracter normativ (prescriptiv şi nu de codificare) să fie îndreptate unele comportamente umane…

… Apreciez ca legitimă întrebarea de a şti în ce măsură, astăzi, indivizii reuniţi sub stindardul Constituţiei României se simt legaţi în plan normativ şi al solidarităţii de aceasta. Corespunde ea valorilor societăţii române contemporane ?

După cum se observă, cele două texte citate nu seamănă deloc, prin profunzime şi eleganţă manierei grobiene de abordare a problemelor publice ce se face în politica şi presa vizuală românească.

De aceea, un prim mesaj pe care trebuie să îl reiterăm, mai ales în contextul în care, se pare, miercuri vor apărea tezele prealabile ale revizuirii Constituţiei, este o maximă vestită: „Ne sutor crepidam ultras / Cizmarule, nu mai sus de sanda”, a pictorului Apelles. Sensul este acesta: fiecare să critice doar acolo unde se pricepe, şi îi poftesc pe marii formatori de opinie ai neamului să se oprească, pentru că delegitimarea lor se va adăuga procesului de atacare a legalităţii, pe care politicienii români îl poartă cu îndârjire de peste 23 de ani.

Acceptând ideea necesităţii revizuirii Constituţiei – determinată de factori interni, dar şi de factori externi – două importante probleme trebuie clarificate anterior acesteia: A) obiectivele ce trebuie atinse prin modificarea Constituţiei şi B) oportunitatea ei.

 A) În ceea ce priveşte obiectivele, o analiză sumară a criticilor formulate de specialişti, de politicieni, de mass-media pe plan intern şi a celor ce vin dinafară, de la diverse instituţii europene sau dinspre doctrină, ne permite a selecta câteva, în mod fatal subiectiv şi incomplet.

 Sintetic, avem în vedere următoarele:

 a) Reorganizarea materialului normativ, în special a regulilor cuprinse în Titlul III şi Titlul V, în lumina exigenţelor privitoare la separaţia puterilor în stat şi a stabilirii locului Curţii Constituţionale înlăuntrul sistemului autorităţilor publice, reorganizare care presupune şi plasarea unor principii care să guverneze raporturile dintre autorităţile publice, organizarea, funcţionarea şi competenţele lor, în debutul Titlului III, care reglementează aceste autorităţi.

 b) Armonizarea reglementărilor ce statuează principii, precum suveranitatea de stat şi supremaţia Constituţiei, cu textele ce se referă la raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional, în special cu cele ce privesc integrarea în Uniunea Europeană.

 c) Completarea textelor constituţionale ce formulează principii sau guvernează raporturile dintre autorităţi, de aşa natură încât să se prevină litigiile juridice de natură constituţională şi, pe cale de consecinţă, să se prevină transformarea Curţii Constituţionale în putere supraordonată, dacă se menţine Curtea Constituţională şi dacă va mai avea competenţa soluţionării litigiilor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice.

 d) Completarea reglementărilor constituţionale cu reguli şi principii ce reflectă noi realităţi ale societăţii româneşti sau exigenţe noi, precum cea privind regionalizarea.

 e) Renunţarea la unele reglemetări ce reflectă o concepţie învechită sau la unele afirmaţii categorice – de tipul „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării” sau „Parlamentul este organ reprezentativ suprem” .

f) „Raţionalizarea” regimului politic articulat la nivel constituţional în lumina manifestării de voinţă a cetăţenilor cu ocazia referendumului naţional privind structura Parlamentului şi numărul de parlamentari.

 g) Compatibilizarea prevederilor constituţionale cu stadiul integrării în Uniunea Europeană, cu specificarea principiului păstrării identităţii naţionale.

B) În privinţa oportunităţii este deja tardivă opinia noastră. Parlamentul a numit Comisia de revizuire a Constituţiei în februarie şi a creat Forumul constituţional, demarând procedura de revizuire.

După părerea noastră, nu suntem pregătiţi pentru o revizuire temeinică ce ar conduce la reaşezarea raporturilor dintre puteri şi dintre PUTERE şi cetăţeni. Nici dintre statul român şi Uniunea Europeană. Ce se poate realiza într-o perioadă atât de scurtă este o cosmetizare a Constituţiei, dar o cosmetizare care creează premisele indispensabile reformei constituţionale şi legislative la care ne-am angajat ...

Dintre alte aspecte relevate de profesorii de drept prezenţi, vor reţine atenţia, cu siguranţă, menţionarea caracterului laic al statului; o definire clară naţiunii, clarificări în materia suveranităţii; înlocuirea noţiunii restrictive de cetăţenie cu aceea de persoană, în materia egalităţii de drepturi etc.

De remarcat propunerea de definire a libertăţii în Constituţie, prin introducerea unui nou articol în legea fundamentală, după următorul text:

Libertatea

(1) Libertatea individuală este inviolabilă.

(2) Libertatea este puterea de a face tot ceea ce nu dăunează celorlalţi. Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fiecăruia nu are alte limite decât cele care asigură celorlalţi membri ai societăţii exerciţiul aceloraşi drepturi ori libertăţi.

(3) Libertatea individuală implică dreptul la diferenţă.

(4) Tot ceea ce nu este interzis de lege este permis şi nimeni nu poate fi constrâns la ceea ce ea nu ordonă.

Un parlament este tot atât de eficient, funcţional şi democratic pe cât de eficiente, funcţionale şi democratice sunt partidele politice reprezentate în forul legislativ şi, mai ales, membrii acestor partide. ... Reformarea sistemului de partide vizează, pe de o parte, stabilirea unui sistem electoral care să asigure cea mai largă reprezentativitate a intereselor multiple din societatea românească şi, pe de altă parte, un efort susţinut de implementare a unor programe de creştere a gradului de implicare civică a cetăţenilor. În absenţa unor modificări de substanţă la nivelul gradului de participare civică a majorităţii cetăţenilor, orice modificare constituţională nu îşi va produce efectul scontat.

Printre propunerile făcute în materia sistemului de guvernare, vom arăta doar câteva propuneri de substanţă:

1. Reglementarea moţiunii constructive de cenzură, după modelul german: demiterea prim-ministrului conduce automat la desemnarea altui prim-ministru, deoarece moţiunea semnifică nu numai retragerea încrederii, ci şi acordarea încrederii altui şef al Guvernului, al cărui nume este indicat de la bun început în moţiune.

2. Accentuarea controlului asupra activităţii Guvernului prin utilizarea efectivă a unor mecanisme deja reglementate şi în Constituţia actuală (întrebări, interprelări, moţiuni simple), dar şi prin introducerea unor mecanisme constituţionale noi. De exemplu, prim-ministrul ar putea fi obligat să prezinte Parlamentului la începutul fiecărei sesiuni parlamentare un raport cu privire la activitatea derulată în perioada vacanţei parlamentare, precum şi obiectivele de îndeplinit pentru perioada sesiunii parlamentare.

3. Precizarea dreptului Guvernului de a stabili urgenţele de legiferare pe ordinea de zi a Parlamentului, precum şi realizarea unui partaj de competenţe în materie normativă între Parlament şi Guvern.

4. Supunerea actele juridice ale Parlamentului unei cenzuri exterioare de tip jurisdicţional (instanţelor de drept comun şi/sau instanţei care realizează controlul de constituţionalitate a legilor). De altfel, autonomia parlamentară nu semnifică absenţa unui control exterior de tip jurisdicţional, fără ca această necesitate să genereze o altă extremă periculoasă, şi anume excesul de juridicizare.

În materia administraţiei publice, vom releva doar câteva aspecte reţinute:

Constituţiile, în general, consfinţesc trăsăturile definitorii ale unei comunităţi organizate statal şi statuează valorile fundamentale protejate juridic. Acestea trebuie să garanteze limite eficiente pentru puterea discreţionară a statului şi funcţionarea echilibrată a autorităţilor publice.

În funcţie de evoluţiile contemporane, echilibrul constituţiei actuale a României se impune a fi asigurat la un nivel superior, prin dezvoltări şi o ajustare constructivă la nevoile sociale şi democratice generale, în special în planul apărării şi promovării drepturilor omului

Ce norme de drept, fudamentale, de rang constituţional sunt necesare pentru ca

administraţia publică românească să-şi poată îndeplini - la începutul mileniului trei - misiunile?

Organizarea administraţiei – autorităţi, instituţii, rol şi raporturi – şi drepturile garanţii reprezintă domenii de reglementare constituţională suficiente?

Iată întrebări a căror soluţionare nu înlătură importanţa mediului concret social, economic, politic mai ales, în care oricare lege, inclusiv cea fundamentală, operează.

Fără a altera supleţea unei legi fundamentale, apreciem că este necesar ca în Constituţia actuală a României să existe reglementări cu privire la misiunile şi mijloacele administraţiei publice, ori la drepturile administrative.

Aplicarea principiului democraţiei participative, cu derivatele sale „transparenţa” şi „buna guvernare”, permite proiectarea unui ansamblu de instrumente ale democraţiei semidirecte – referendumm, iniţiativa legislativă a cetăţenilor - pentru a asigura cooperarea cu forţele sociale interesate.

În cadrul statului de drept, o trăsătură fundamentală a administraţiei publice este supunerea sa faţă de prescripţiile legii şi, implicit, respectul pe care trebuie să îl asigure faţă de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. În acest context se contureaz tot mai pregnant ideea că o codificare a procedurii administrative ar reprezenta una dintre formele cele mai vizibile ale dezvoltării unui nou drept fundamental: dreptul la o bună administrare.

Trebuie să observăm doar prin aceste texte selectate calitatea analizei şi fineţea acesteia. Din păcate, aşa zisa clasă politică îi tratează pe profesorii de drept public doar ca simpli oameni care trebuie să le argumenteze orice idee, bună sau rea, iar nu drept personalităţi marcante pentru sistemul dreptului şi stat.

Această carenţă trebuie remediată, şi dacă textul nostru se va dovedi o metodă pozitivă în obţinerea acestui deziderat, satisfacţia va fi majoră.

Textele italice selectate - repet, aş fi postat integral, alături de comentariile mele - aparţin următorilor profesori (ordine alfabetică): Emil Bălan, Dan Claudiu Dănişor, Bogdan Dima, Manuel Guţan, Elena Simina Tănăsescu, Genoveva Vrabie.