Adevăraţii „ieroi“ ai neamului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şobolanii veninoşi au atacat din nou ţărişoara. Au venit cu maşini de fiţe să-l facă de râs pe domnul Liviu! Ce dacă domnul Liviu nu avea ITP-ul la maşină, nu era maşina lui şi era BMW de lux, nu batjocoră de Audi? Avea număr moral? Avea!

Au ieşit rapid la interval televizat miliţienii noştri bravi. Trei au ieşit, că doar e ştiut cât de greu se schimbă un bec. S-au expus băieţii la riscuri mai ceva ca doamna Vasilica. Ea sigur ar fi luat Nobelul pentru reunirea Kosovo-ului în Muntenegru dacă nu erau agaricii care i-au răstălmăcit cuvintele!

Dar au ieşit băieţii educaţi, pregătiţi cu Viena, cu convenţii, cu decretul, cu corespondenţa, lebedele mai lipseau şi îi omorau cu inteligenţa pe fraieri. Apoi l-au băgat la înaintare şi pe şefu' lor mai barosan, care a spus că e imoral şi că de aia i-au făcut dosar penal.

Moralitatea, băi, contează la noi, la PSD! Uite, de pildă, la domnul Daea... ce poate fi mai moral decât să pui egal între porci şi Auschwitz? Să zici că ai poze cu sex anal cu o senatoare pentru că te-a supărat opoziţia? Să îţi mardeşti nevasta sau gagica atunci când e nevoie, dar să dai sus şi tare cu apărarea drepturilor omului. Să dai la rude slujbe la stat pentru care nu au nicio calificare. Să fii condamnat la opt ani de puşcărie pentru corupţie şi să ieşi la televizor din poziţia ta de amărât multimilionar de la stat şi mâna dreaptă a premierului şi să zici că te lupţi cu Mafia.

Vâlcov trebuie numit „ierou“. A spus, aşa, voalat şi „ielegant“, cum ştie el, că fie iese cu amnistie, fie sigur îi omoară #rezistu' pe el şi pe Dragnea. Şora ăla e un animal, băi! E chitit să le rupă gâturile.

Fifor, alt talent moral. A zis el că sunt rachete la Deveselu! Nu sunt, dar o să fie. A dat aşa, un pic, din cap ameninţător şi spre Putin. Alt „ierou“.

A ieşit si ministrul Economiei la vorbit. Băi, băiete, să fii tu Andruşcă, să ai capacităţile necesare de a fi un motostivuitor strălucit şi să te dedici ţărişoarei ca ministru e o chestie. Să ieşi să citeşti din suflet de pe hârtii în faţa oamenilor, deşi ţi s-a confirmat în nenumărate rânduri că eşti tut, este deja jertfă.

Şi, că tot o menţionai iar pe doamna Vasilica, băi, naziştilor pro-gay faşcişti soroşişti, cum nu vedeţi calităţile femeii numărul unu? Cine ar avea curajul ei să iasă bâtă cu engleza şi franceza după nouă ani de Parlament European să „mache foto“ cu toate celebrităţile lumii? Care dintre voi a dat seminţe la Papa în romgleză? Vă roade invidia, mă!

Şi acum, că am scris de invidie, ziceţi drept că vă ofticaţi! Nicolicea, Pleşoianu. Iordache şi Codrin Ştefănescu sunt tezaurul României de anticorpi. Ai nevoie de anticorpi de bun-simţ, de decenţă, de coerenţă logică, de coloană vertebrală. Ca să nu mai vorbim de moştenirea de la Hrebe şi Marean şi potenţialul lui Bădălău şi Oprişan. Munţi de tupeu avem!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite