Alina Mungiu-Pippidi: Lovitura de pedeapsă
Rezultatul alegerilor în Capitală înseamnă un singur lucru: că electoratul urban s-a săturat să aştepte ca PNL să priceapă că modernitatea înseamnă meritocraţie şi i-a administrat lovitura de pedeapsă cuvenită. PNL nu numai că nu este ce trebuie, dar a şi ţinut să ne transmită că nici nu aspiră.
Dacă după alegerea lui Klaus Iohannis, care nu s–ar fi realizat fără sprijinul nostru, preşedintele şi partidul înţelegeau ce se petrece şi veneau la masa de discuţii cu societatea civilă, Gabriela Firea nu era primar azi (ce ruşine pentru PNL că numai PSD promovează femei ca primar!). Au preferat socoteli meschine cu legea electorală, strategii copiate de la PSD că dacă societatea civilă face mofturi ne creăm alta şi chiar semnale pe faţă că nu dăm doi bani nici pe meritocraţie, nici pe europenitate (Buşoi, Munteanu, Predoiu). Nicuşor Dan nu trebuia sprijinit că era al meu (că nu e „al meu”), ci pentru că era cel mai bun. Aşa cum trebuie totdeauna sprijinit cel mai bun. Şi ar fi fost timp să se facă asta înainte de crearea USB – şi Toader Paleologu din interior, şi eu din afară am sugerat asta cu mult înainte. Rezultatul nu e doar catastrofal pentru PNL - în fond, treaba lor, destul să trec prin Piaţa Amzei şi nu îmi mai doresc niciodată primar PNL - ci pentru noi toţi. Două treimi din bucureşteni nu au votat, demobilizaţi de circ şi campania negativă a PNL (cu straniu ajutor de la GDS) crezând în mod eronat că pe oricine alegi tot se va lăsa corupt să îţi crească preţul la apă. Eroare: pe oricine alegi dintre PNL şi PSD, sau UNPR, ALDE şi PMP te alegi tot cu acelaşi lucru. Participarea e foarte proastă şi naţional, cu mai mult de jumătate din români stând acasă. Am mai avut ocazia să vă spun că găsesc o corelaţie între corupţie şi prezentarea la vot. Simplu spus, în ţările sistematic corupte lumea e convinsă că pe oricine va alege tot de furat se va ţine şi nu se duce la vot. Statistic dovedit.
Trebuie să dăm de pâmânt cu elitele astea corupte care au acaparat poziţii strategice şi au paralizat societatea şi să creăm culoare noi. Şi alegerile astea sunt un început bun.
E momentul să ne redresăm. Nu, nu e o întâmplare că în multe locuri lumea nu a avut cu cine vota, nici că floarea oncologiei din România a fost umflată de DNA (70 de doctori? Chiar nici unul nu îşi dădea seama că nu e bine ce fac? Cine se mai ocupă de bolnavi?). Nu e o întâmplare nici că partidele nu mai au loc de redresare, târându-şi datoriile şi păcatele după ele, şi nici faptul că, de când frate-meu a luat premiul pentru regie la Cannes pentru „Bacalaureat”, un film despre cum familia ne socializează în regulile corupte ale societăţii noastre de care nu prea ai cum scăpa altfel decât plecând departe, am citit reflecţii interesante în Le Monde, în Guardian şi în presa germană şi americană – dar nimic în cea română. Şi nu din cauza alegerilor – că nu a discutat nimeni despre alegeri. Ci pentru că, nici Premiul Nobel să îl luăm, noi nu vrem să ne privim în oglindă, şi de fapt ne agasează artiştii ca Herta Muller sau frate-meu care ne obligă să o facem. Mai degrabă ne e mai uşor să ne spunem că unii câştigă mereu la Cannes fiindcă îşi denigrează ţara (chiar credeţi că nu fac filme negative despre ţara lor sute de cineaşti care nu iau asemenea premii de top?), sau că avem noi în familie pile internaţionale. Pentru orice analist al mentalităţilor, faptul că un film unde se discută dureros despre corupţia din sănătate şi educaţie nu e discutat public, în timp ce se dovedeşte că dezinfectanţii din spitale, ca şi doctoratele din multe domenii, sunt deopotrivă apă de ploaie la români, devine mai preocupant decât filmul în sine. Desigur, aşa cum la alegeri de vină sunt partidele că vor să se ţină numai de vechile lor obiceiuri, la fel şi în lumea culturală românească intermediarii sunt corupţi, şi ei se feresc să discute asemenea subiecte, ca şi incapacitatea lor de a vedea ce e valoare până nu le-o spune juriul de la Cannes. Că pe blogurile celor neafiliaţi şi fără poziţii strategice lumea discută „Bacalaureat” şi votează USB. Normalitatea există, dar e constant marginalizată.
Trebuie să dăm de pâmânt cu elitele astea corupte care au acaparat poziţii strategice şi au paralizat societatea şi să creăm culoare noi. Şi alegerile astea sunt un început bun. E momentul să facem partidul oamenilor oneşti, care s-au săturat de pile şi relaţii, de schimbul de favoruri, de mediocritatea amorală care mai nou are şi predicatori (promotorul cel mai notabil e Vintilă Mihăilescu, care se plânge că a pierdut un concurs la Muzeul Satului, dar era, nu mai departe de începutul acestui an, şeful comisiei de concurs de la SNSPA care se pregătea să le titularizeze pe nevestele de la Academia de Informaţii, noroc că au protestat tinerii). Gradul de infiltrare al acestei societăţi a ajuns iarăşi, în aceşti ultimi ani, la nivelul anilor optzeci sub Ceauşescu. Când în sfărşit construim o autostradă, e putredă şi trebuie să o dăm jos. Ca să ne apărăm de impostura ajunsă majoritară în sistemul academic, trebuie să aducem mercenari din Europa să ne evalueze şcolile doctorale. Corupţia e completă, cu ideologi, lideri şi practicanţi, şi societatea se trezeşte doar când ia forma unor incendii sau explozii.
Şi nu, nu doar liderii politici sunt de vină, vina lor este în principal că doar se prefac că fac (îşi fac poze cu popi sau comandă materiale de mare perspectivă la academici cu citări internaţionale zero), vina este a unor cercuri mai largi, a unei complicităţi extinse, a unei enorme laşităţi şi slăbiciuni care face că au ajuns să ne guverneze serviciile secrete, care recrutează băieţi ambiţioşi şi capabili de orice, sub pretextul că nu mai există energie şi capacitate, nici în partide şi nici în societatea civilă. Mai vedem noi. Esenţialul este ca la legislative să nu mai câştigăm încă o dată alegeri pentru PNL ca să descoperim că după aceea fac blat cu PSD. Existenţa unui al treilea partid, fără de care nu se va putea face o coaliţie de guvernare (doar dacă nu fac din nou un USL) poate schimba în sfârşit regulile jocului.
Ce urmează e greu, nu e uşor, să multiplici efortul din Bucureşti fără să pierzi calitatea şi să te trezeşti, ca Monica Macovei, cu toţi traseiştii care dau năvală.
De asta mulţumesc celor care au fost astfel alegerile astea, care nu s-au dat neutri între cei cinstiţi şi cei necinstiţi, care au ţinut constant steagul, în primul rând lui Nicuşor Dan, că a avut curajul să se opună unor oameni selectaţi de cercuri oculte, cu mare protecţie, sau unora ca Daniel Barbu (ideologul ideii că statul de drept e un mit, deci statul de nedrept e tocmai bun să prospere el) şi a unei întregi baterii de asemenea figuri. Nu, nu e uşor oamenilor să lupte cu kreaturile, şi de asta mulţumesc şi celor vechi în lupta asta, care şi-au păstrat energia, ca Dan Perjovschi, ca şi celor care ni s-au alăturat mai târziu, ca Rareş Bogdan. Mulţumesc tuturor artiştilor care şi-au dat numele şi talentul, tuturor voluntarilor care au pus umărul, şi tuturor ziariştilor care ni s-au alăturat, chiar dacă unii au făcut-o ca să mai câştige puţină legitimitate după multe rătăciri. Nu mai contează, trecutul e trecut, societatea are nevoie de toţi care vor o schimbare profundă.
Ce urmează e greu, nu e uşor, să multiplici efortul din Bucureşti fără să pierzi calitatea şi să te trezeşti, ca Monica Macovei, cu toţi traseiştii care dau năvală. Dar societatea bună trebuie să se asocieze dacă nu vrea să piară în netrebnicie, oamenii trebuie să îşi dea mâna în faţa kreaturilor. Timpul construcţiei a venit. Căutaţi pe cei care gândesc ca noi şi ca voi, şi veniţi, singur sau cu câţiva oameni în care aveţi încredere, să amplificăm operaţia de salvare la nivel naţional. O să se cheme Uniunea Salvaţi România, dar, să ne înţelegem, pe voi vă salvaţi în primul rând, nu pe alţii. Trebuie să faceţi ceva ca să nu ajungeţi ca ei. Mergeţi să vedeţi „Bacalaureat” şi mai vorbim după aceea.
Puteţi comenta acest articol pe România Curată
Se încarcă comentariile...
