Alina Mungiu-Pippidi: Proiectul USR pentru toată România

Alina Mungiu-Pippidi este preşedinta Societăţii Academice din România (SAR)

Vă simţiţi liniştiţi când auziţi că vor veni să apere ţara două sute de bulgari şi patru sute de polonezi? Sau că, dacă mai avem cazuri grave la accidente, le vom trimite în străinătate la tratament (unul singur ar costa cât vreo sută de intervenţii SMURD în rural), indiferent dacă respectivul este sau nu contributor la sistemul de asigurări de sănătate?

Sau că 47 la sută doar din cine a făcut liceul a luat bacalaureatul (nu mai vorbim cât de adecvat e ce a învăţat la şcoală pentru ce va avea nevoie în viaţă, pentru că nu e de vorbit)? Cum se face că de fapt consilierul de politică externă al unui preşedinte de dreapta este fostul ministru din guvernul de stânga, ministrul de Externe în guvernul tehnocrat a fost înainte diplomat de dreapta şi, şi mai înainte, diplomat comunist, iar primarii de dreapta proaspăt aleşi în Capitală (când se aleg) îşi lasă imediat mandatele, că altfel nu ar avea cine să fie prim ministru sau preşedinte? Ce ţară mai are un prim ministru onest cu vreo jumătate din miniştri impostori deja dovediţi care au trebuit debarcaţi în trei luni? Ce ţară e aceea din care migrează mii de doctori şi IT-işti străluciţi, dar nu se găseşte câte unul să fie ministru decent la Sănătate sau Comunicaţii? Ultimul raport FMI ne informează că faimoasa apropiere de media de venituri a UE a fost cu şapte la sută mai mică la o ţară precum România sau Croaţia, din cauza exodului masiv de creiere, şi s-a ajuns la situaţia în care emigraţia şi convergenţa redusă de venituri se întăresc reciproc în mod vicios[1].

Şi totuşi, ştiţi din experienţa dvs, că ţara nu e lipsită de talente, nici de antreprenori, tinerii învaţă în străinătate sau pe unde pot, doctorii ajung să vadă bolnavii în timp real în România, nu după luni de zile ca în Anglia, liceenii câştigă olimpiade de matematică antrenaţi de profesori devotaţi, dar cumva talentul nu reuşeşte să se aleagă şi să se ridice la vârf. La vârf se ridică lipsa de caracter şi impostura. Avem o problemă de resurse umane pe care am numit-o demult, metaforic, de ce nu iau românii premiul Nobel – pentru că nu reuşesc să preselecteze candidaţii de valoare, numai pe cei cu pile. Avem miniştri impostori, academicieni impostori, conducători de doctorat impostori, generali impostori şi tot aşa. Politica, sub numele de traseism, rostogoleşte mereu aceiaşi impostori indiferent de rezultatul alegerilor. O auzim pe Alina Gorghiu spunând că după alegeri soluţia este o alianţă cu ALDE (noroc cu dl. Tăriceanu că zice nu), adică votând PNL aducem înapoi pe Daniel Barbu la Cultură, pe Gerea la Energie şi tot aşa (au rămas puţini, miniştrii lui CPT sunt masiv la DNA). Votând pe Băsescu aducem pe subgradaţii lui Oprea şi pe Udrea. Şi după cum am mai spus, alternativa la condamnatul Dragnea sunt Petrache şi Atanasiu, colegii lui de organizat prezenţa la referendum prin crimă organizată, încă necondamnaţi.

Fără să fiu printre sanguinarii care vor să vadă în beciul domnesc toate vechile partide sau pe toţi vechii politicieni, avem nevoie de o infuzie masivă de talent şi de merit, avem nevoie să le tragem preşul de sub picioare, poate atunci, sub efectul competiţiei, încep şi ei să pună umărul la căutat talent sau pier. Avem nevoie de o demonstraţie de merit, onestitate, candoare chiar, sub forma unui partid tânăr. Deja PNL are probleme pentru că un partid urban nu face faţă cerinţelor de integritate, mult mai mari pe această zonă electorală. Ce să mai vorbim de un partid care ar fi ales numai pe acest criteriu – al onestităţii, meritului şi cinstei – dacă se abate cu un centimetru va trăi doar o vară. Şi cum acest lucru e clar, sunt premise bune pentru acest partid nou. În Bucureşti am atins ţinta de treizeci la sută, prezisă de mine aici, nu doar la alegeri, ci şi în sondajele de după alegeri. În ţară se poate face jumătate din cifra asta. Problemele sunt logistice şi de organizare, altfel culoarul e clar şi larg deschis. Sigur că oamenii nu votează doar pe tema asta, şi e de înţeles, dar noi o să punem tema asta pe agendă şi o să o ţinem acolo, nimeni nu va mai putea face un program sau guverna fără să pună umărul la refacerea sistemului de selecţie – de la educaţie, la sport, la armată. Că vin vremuri în care impostura în securitate o să ne coste vieţi.

Acesta e proiectul Uniunii Salvaţi România, un partid deja înscris şi unde puteţi telefona sau da email zilele astea ca să vă oferiţi să faceţi o filială sau să lucraţi la un proiect. Puteţi vedea criteriile de integritate aici – dacă aţi fost deja în două partide, mergeţi la USR numai dacă acceptaţi că nu veţi candida, altfel România Curată vă va pune pe lista neagră, pentru că RC nu tratează USR altfel decât pe celalte partide, dar consideră, ca vechi monitor de integritate, că proiectul reconstrucţiei onestităţii naţionale nu mai poate progresa pe care individuală, numai punând oameni pe liste negre. E nevoie în plus şi de o construcţie, şi înţelegeţi de ce această construcţie nu poate fi deasupra regulilor puse pentru restul lumii. Evident, pentru noiembrie va fi o improvizaţie, dar inovaţiile sunt adesea improvizaţii. Iar USR e o inovaţie, de la felul în care se organizează pe grupuri de email, la programul care se scrie între experţi şi voluntari (că să nu creadă lumea că se stă degeaba), la rolul pe care îl vor juca profesioniştii care nu vor intra în partid, dar îşi vor aduce experienţa, autoritatea, şi talentul – aţi văzut deja câţiva în campania pentru alegerile locale – la faptul că mişcarea va îngloba indivizi, grupuri şi organizaţii.

Dar va fi altfel. Nimeni nu vine să negocieze locuri pe liste, nu vor fi alăturate partide întregi pentru că ar creşte inutil pragul electoral şi pentru că identitatea de partid a oricui nu e ce trebuie cultivat. Nu se face o colecţie de găşti, ci o mare mişcare naţională, mişcarea oamenilor oneşti. Structura interioară e deschisă – se pot face cluburi, comitete, filiale, grupuri de reflecţie, aripi regionale, orice. Vor fi alegeri interne şi de la doi lideri, Nicuşor şi Clotilde, USR va creşte la mult mai mulţi. Dar daţi-mi un pic de credit că trebuie făcut treptat şi prin verificare. Dar mişcarea e deschisă – şi cine nu vine în ea din motive de identitate personală sau locală greşeşte şi va dispărea politic, sau va ajunge în PMP, ALDE sau alte coşuri de strâns resturile. Ştiu, ceilalţi oameni sunt infernul, vorba lui Sartre, dar făcă ceilalţi oameni nu se rezolvă nimic. Tocqueville, aristocratul francez care a descris primul democraţia vizitând America (trebuie încă să îl fac pe Moise să îl citească, că din păcate sistemul de educaţie de la noi nu te face să citeşti mai nimic de valoare), era uimit că oamenii se adună în America să îşi rezolve problemele, şi asta îi face eficienţi, în timp ce în Franţa nu. „Când oamenii sunt prea puţin versaţi în arta asocierii şi nu sunt la curent cu regulile ei de bază, le e teamă, atunci când se combină cu alţi oameni, că vor plăti scump experienţa asta. Şi din cauza riscurilor preferă să stea deoparte, lipsindu-se astfel de o cale importantă de atingere a scopurilor lor”[2]. Da, asocierea cu alţi oameni e un risc. Pot fi neoneşti, pot fi neserioşi. Şi aşa mai departe. Dar nimic social nu se rezovă de unul singur. Riscul merită luat. Vara asta e momentul să vă asociaţi!

Ştiu, vara îţi vine să faci alte lucruri, s-a umplut Otopeniul de pălării de paie şi prosoape de baie, Europa e destabilizată de criza siriană, şi e mare tentaţia să îţi cauţi o casă la ţară, să îţi sapi o fântână şi să speri că vei putea trăi din laptele de la vaca ta şi ouăle de la găini. Dar iluzia asta va trece la fel de repede ca vara. Lumea s-a schimbat. Ordinea de după 1989 se duce sub ochii noştri, şi numai neiniţiaţii cred că acest proces e reversibil. Generaţia mea a dus ţara în UE, dar după cum s-a dovedit acesta nu a fost sfârşitul istoriei. E probabil ultimul ciclu financiar european cu fonduri de coeziune aşa de generoase, şi nu se ştie dacă vom reuşi să fim la înălţimea lui. Vremea când valul favorabil al istoriei ne-a dus pe culmi s-a terminat. E cazul să învăţăm să înotăm dacă vrem să rămânem la suprafaţă în timpurile care vin.

***

[1] http://www.imf.org/external/pubs/ft/sdn/2016/sdn1607.pdf

[2] Tocqueville, Alexis de (transl. by Henry Reeve) 2007: Democracy in America, Vol. 2, Unabridged 2007: 76, trad. mea, AMP

Puteţi comenta acest text pe România Curată