Amnistierea moravurilor. Cui foloseşte?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are două categorii sociale aflate într-o criză profundă. Pe de o parte sunt politicienii. Încet, încet ajung să le fie teamă să-şi ridice mâna, că le apare de peste umăr un procuror DNA gata să îi întrebe de ce a făcut acest lucru. La polul opus, sunt micii comercianţi care transpiră şi în somn de frica ANAF, care îl întreabă unde e bonul şi câţi bani are în casa de marcat.

Totul se reduce la cultura socială în care am ales să trăim. Studiul unor experţi olandezi despre profilul coruptului, publicat de Adevărul, este suficient pentru a înţelege că am ajuns o societate profund dedicată corupţiei.

„Funcţionarul corupt din România este căsătorit, are studii superioare şi e motivat de nevoia de a asigura bunăstarea familiei sale. Funcţionarii corupţi îşi motivează faptele prin grija faţă de apropiaţi, prin nevoia de a asigura bunăstarea familiilor lor. În plus, ei nu se simt cu nimic vinovaţi, considerând că întregul sistem administrativ din România încurajează corupţia.”

Nu-i aşa că aproape îi înţelegeţi când le aflaţi motivaţia? Acum la modul cel mai serios, cine poate trăi dintr-un salariu de la stat? Şi cum să ai pe mână sume uriaşe de bani fără să poţi să te bucuri de un leu din ei? Şi cum să ai în vârful pixului îmbogăţirea celui care câştigă un contract sau o licitaţie şi tu să nu iei niciun bănuţ? De ce el şi nu tu? Iar dacă eşti om politic situaţia e şi mai gravă. Ai cheltuieli cu campania, ai cheltuieli cu costumele şi deplasările, ai cheltuieli cu personalul şi anturajul tău, ai cheltuieli cu imaginea publică. De unde să le decontezi pe toate? Din salariul de parlamentar? Nici vorbă, este insuficient şi demotivant. Şi atunci din ce trăiesc toţi aceşti oameni? Răspunsul este simplu şi cunoscut de toată lumea: din corupţie.

Pentru că lubrifiantul care unge funcţionarea sistemului nostru democratic, bazat pe parlamentarismul atât de drag domnului Tăriceanu, funcţionează pe corupţie.

În acest context a apărut în lumea noastră mică şi veselă DNA-ul, care a început să-i salte, unul după altul, ritmic şi fără discriminare. De nicăieri parcă, au apărut nişte procurori gata să-i înfunde pe nişte oameni care, după opinia lor, nu făceau mare lucru. Învârteau relaţii şi cunoştiinţe „ca să asigure bunăstarea familiei lor”, aşa cum au făcut şi predecesorii lor de la CPUN încoace. Aşa au învăţat ei în familie, la şcoală, în societate, între prieteni şi atunci când s-au înscris în partid: trage tare ca să ajungi într-o funcţie publică şi după aia sifonezi. Pentru tine, pentru partid, pentru familie şi prieteni şi pentru cine te mai trage de sfori. Important e să stai cu mâna pe sifon.

Nu ne mai închipuim (decât dacă ne place să ne facem iluzii) că un ministru e numit în funcţie pe bază de competenţe, deşi ele pot exista. El e numit pentru că a înţeles cum merg lucrurile şi cu cine, dar, mai ales, pentru cine e numit în funcţie. Aşa că trebuie să admitem că cei arestaţi, sau pe cale de a fi arestaţi, sunt doar o parte din potenţialul enorm de scriitori de la Jilava. Excepţie o fac în bună măsură tehnocraţii care au fost aduşi prin guverne şi instituţii pentru perioade relativ scurte de timp.

De cealaltă parte, în lumea măruntă a celor care sunt subiecţii taxelor colectate de stat, stresul nu e cu nimic mai prejos. Există un număr infinit de instituţii care te pot închide dacă nu pricepi cum se mişcă lumea. Inspectorul sanitar simte orice urmă de mucegai, pompierul anticipează toate instalaţiile electrice care se pot scurtcircuita, tot felul de indivizi care colectează drepturi de autor pentru tot felul de artişti stau permanent pe capul tău, uneori mai trece şi poliţia, fiscul şi angajaţii primăriei, ce să mai spunem de inspecţia muncii. Lista e într-o permanentă expandare. Şi la fiecare dintre ei trebuie să cotizezi cumva şi să faci nişte acte pe care le obţii mereu din altă parte ceea ce presupune că eşti mereu pe drumuri. Infinitul nu-ţi mai e străin.

Ah, aproape am uitat. Mai trebuie să îţi conduci şi afacerea, să ai grijă de angajaţi, să te ocupi de clienţi, să ai idei de promovare, să plăteşti furnizorii, să alergi după ăia de au să îţi dea bani şi nu au sau nu vor şi, hop, şi banca cu care lucrezi îţi spune că are o directivă de la BNR prin care trebuie să le mai aduci nişte hârtii cât de repede poţi. Ce are BNR cu tine care ai o crâşmă de cartier, un magazin la colţul blocului, un PFA, ceva insignifiant? Habar nu ai, dar îţi aduci aminte că ai nişte copii pe acasă aşa că o iei de la capăt. Şi pentru toate acestea există două rezolvări: închizi sau faci evaziune.

Cum nu eşti o mare corporaţie care să îţi permiţi avocaţi, contabili, experţi şamd, apelezi la ce are piaţa. Şi piaţa a produs o cultură a evaziunii mai solidă decât vă închipuiţi cumva. Toată lumea cunoaşte pe toată lumea astfel încât inspectorii să mai închidă un ochi dacă nu ai trei wc-uri în loc de două, ăştia de la camera de muncă sau de la fisc să îţi primească dosarele dacă nu reuşeşti să le duci în timp, să mai ascundă un TVA, să te mai păsuiască la plata şi tot aşa.

Mica înţelegere e cea care guvernează micul business de la noi. Dai ca să iei. Nu e capitalism, meritocraţie, inovaţie, dezvoltare, progres. E supravieţuire.

Şi atunci apare domnul ministru de la Finanţe, nu ăla cu tablourile, ăsta cu loteria bonurilor fiscale şi impozitarea bacşişului. Şi culmea e că la nivel principial are dreptate: economia trebuie să iasă din zona gri în cea albă, iar bonul fiscal e soluţia. Dar nu poţi face asta punând oamenii de la ANAF pe micul comerciant. Începe cu importurile de fructe, legume, carne şi flori. Te duci la marii evazionişti care învârt sute de milioane din TVA şi alte taxe ascunse. Nu îi spui taximetristului să mai bage nişte bani în aparat ca să poată taxa bacşişul.

Dar mai ales, nu faci loterie cu bonurile fiscale. Că deşi suntem prinşi cu toţii în mecanismul datului şi luatului, bonul nu e o loterie, nu ţine de destin, nu dai premii pentru că eşti cinstit. Eşti cinstit pentru că aşa o să trăieşti mai bine, va funcţiona societatea mai bine, ai spitale, şcoli şi şosele, pentru că eşti cinstit. Dar după cum spunea studiul ” întregul sistem administrativ din România încurajează corupţia”. Şi atunci înţelegi că dacă eşti cinsitit, eşti prost.

Soluţia e în... citeşte întregul articol pe Trendscan

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite