foto Anca Ciornei, sursa: site MApN

Dezvoltată în urma a opt dezbateri şi întâlniri în perioada martie 2016-martie 2017, această analiză evidenţiază că programele de achiziţii militare, cooperarea industrială şi dezvoltarea unei industrii naţionale puternice de securitate sunt elemente vitale pentru conturarea unui profil securitar robust al României.

Introducere

New Strategy Center a demarat începând cu septembrie 2015 o serie de dezbateri şi întâlniri grupate în iniţiativa Forumul Strategic pentru Apărare şi Industrie, prin care am dorit crearea unei platforme care să stimuleze dialogul între instituţii, mediul privat şi societatea civilă. În perioada septembrie 2015 – februarie 2016 New Strategy Center a organizat şapte dezbateri şi întalniri. În urma acestora, New Strategy Center a elaborat un document de politici publice pe care l-am prezentat în 15 martie 2016. Am avut în atenţie în continuare această tematică, abordată în cadrul altor opt dezbateri şi întâlniri în perioada martie 2016 – martie 2017, convinşi fiind că achiziţiile militare, cooperarea industrială şi dezvoltarea unei industrii naţionale puternice de securitate sunt elemente vitale pentru conturarea unui profil securitar robust al României. Am urmărit subiecte precum proiectele de achiziţie de tehnică de luptă pentru Armata României în urmatoarea decadă, posibilitatea întăririi parteneriatelor tehnologice între marile companii producatoarea de armament din lume şi industria naţională de profil, relansarea producţiei interne de tehnică de luptă ca urmare a proiectelor strategice de înzestrare pe care Armata României le are în vedere, relansarea exportului de armament şi ce fel de cooperarea interinstituţională ar trebui să existe pentru a se asigura succesul unei strategii viabile de export şi, nu în ultimul rând, întărirea parteneriatelor strategice pe care România le are in plan politic şi militar ca urmare a creşterii cooperării tehnologice şi industriale în domeniul apărării.

New Strategy Center este ghidată în acest demers de crezul că avem nevoie de o coerenţă a politicilor publice în plan securitar, avem nevoie de strategii pe termen mediu şi lung, care să fie asumate de întreg spectrul politic şi să fie duse la bun sfârşit, indiferent de guvernele care se succed la putere. Pentru că dincolo de simpatiile politice, dincolo de stânga sau de dreapta, există România.

Premise

• Existenţa unui decalaj major tehnologic între companiile de stat şi cele din vest.
• Resurse tehnologice şi umane îmbătrânite.
• Dependenţa industriei de stat de exportul produselor tradiţionale înglobând tehnologii depăşite.
• Implicarea factorului politic care a inhibat schimbarea profundă şi a alterat prin politizare de multe ori calitatea actului managerial.
• Fragilitatea parteneriatului stat - industrie privată de securitate, ultima jucând adesea rolul de subcontractor pentru companii străine şi asigurând asistenţa la integrarea noilor echipamente pe platforme existente.
• Lipsa de predictibilitate a finanţării din partea statului, a unor programe multi-anuale coerente de înzestrare, ceea ce a afectat deopotrivă industria de stat şi cea privată. Practica unor cerinţe prea ambiţioase sau lipsite de realism în raport cu resursele a făcut ca în final armata să fie dotată nu o dată cu produse scumpe, iar interoperabilitatea produselor să fie discutabilă.
• Subfinanţarea cercetării militare de către stat şi cvasi-inexistenţa unei cooperări public-privat în domeniu. Nu există o strategie interinstituţională care să determine un proces coerent de cercetare şi dezvoltare de tehnologii de securitate. Din 1990 nu s-a dezvoltat niciun proiect naţional major apt să înzestreze armata şi să asigure exportul unor produse fabricate în România, care să înglobeze tehnologie avansată.

Istoric

▪ În 1989, industria de apărare naţională deţinea aproape 100 de întreprinderi cu circa 130.000 de angajaţi, exportul românesc de armament atingând cifra de 800 milioane dolari. După reorganizări succesive, astăzi mai funţionează 22 de întreprinderi cu capital de stat, din care 15 sunt grupate în cadrul CN ROMARM SA, companie naţională subordonată Ministerului Economiei. Industria de securitate este reprezentatăşi de 17 companii private.

▪ Partea care aparţine statutului mai are încă nevoie de o evaluare obiectivă, de restructurare, lucru destul de dificil din cauza intereselor politice locale sau, uneori, a presiunii sindicale. Sunt intreprinderi care abia supravieţuiesc din lipsa comenzilor, dar şi companii care au contracte de export importante, sunt companii cu activităţi similare, care ar putea să fuzioneze, dar de multe ori este prea mare tentaţia de a menţine consilii de administraţie unde o bună parte din membri sunt puşi pe criterii subiective, ca o recompensă a unor servicii politice, şi care nu au pregătirea profesională pentru a se implica în luare unor decizii folositoare întreprinderilor. La toate acestea se adaugă o influenţă puternică a sindicatelor, chiar dacă angajaţii sunt mult mai puţini (circa 5.500). Forţa de muncă este îmbătrânită, lipsa constantă de comenzi din partea statului accelerând plecările multor personae competente către mediul privat.

▪ Toate întreprinderile se confruntă cu lipsa unei tehnologii adecvate, muniţia şi armamentul fiind fabricate cu echipamente şi tehnologie din anii ’60 - ’70, în cel mai fericit caz din anii ‘80, fapt ce se reflectă negativ şi asupra competitivităţii produselor la export (în alte cazuri, aşa cum este SC Pirochim Sa Victoria, se produce cu utilaje din 1936). Statul a investit foarte puţin în tehnologia întreprinderilor pe care le deţine în industria de securitate. De asemenea, statul a pierdut controlul şi asupra producerii unor elemente strategice, cum ar fi producţia de pulberi, în această situaţie România depinzând de importuri. Începând cu 2015 s-a început un proces de investiţii pentru refacerea capacităţilor de producţia de pulberi la Făgăraş. Au fost terminate investiţiile de mediu, fără de care nu se poate reîncepe producţia. Se doreşte, totodată, unificarea într-o singură companie a întreprinderilor de la Victoria şi Făgăraş, astfel încât să se creeze o singură entitate responsabilă de producţia de pulberi şi explozibili.

▪ România a avut o piaţă internă redusă pentru industria de armament, deficienţă agravată şi de lipsa unei predictibilităţi din partea MApN în finanţarea unor programe de înarmare. Criza economică a obligat MApN să-şi revizuiască planurile de înzestrare, iar achiziţiile au fost sporadice, depinzând mai mult de puterea de persuasiune a politicianului care ocupa fotoliul de ministru al apărării în raport cu premierul şi ministrul de Finanţe decât de un plan real de înzestrare. Acest fapt a avut câteva efecte negative majore. În primul rând armata nu a efectuat, de cele mai multe ori, achiziţii unitare, ca parte a unui proces multi-anual, fapt determină probleme din perspectiva logisticii sau a posibilităţii reduse de interoperabilitate (spre exemplu, dotarea cu sisteme diferite de comunicaţii la nivel de batalion). În al doilea rând, peste aceste deficienţe s-a suprapus şi tentaţia unui proces de cerinţe nejustificate la configurarea produselor solicitate de categoriile de forţe, fiind imposibil sau prea scump să integrezi ceea ce ai în dotare cu noul produs, care mai trebuia să şi aibă o durată de viaţă mare şi să corespundă şi provocărilor viitoare. Această abordare a dus în unele situaţii la achiziţionarea unor produse cu o valoare ridicată, dar cu probleme în operare în teatrele de luptă.

▪ Altă abordare cu efecte negative este practica de a fi alocaţi sau redistribuiţi bani între ministere pe sfârşit de an, ce determină un heirupism care generează costuri ulterioare mult mai mari. În decembrie 2015 forţele terestre au achiziţionat 60 de camioane Iveco, pentru a compensa deficitul enorm de camioane cu care se confruntă. Achiziţia nu a fost însă parte a unei strategii de dotare cu camioane asumate la nivelul întregii armate, numărul fiind foarte mic în comparaţie cu necesarul total estimat la 10.000 de camioane, ci a fost determinată doar de oportunitatea imediată creată de apariţia pe sfarşit de an a unor fonduri care nu au fost programate iniţial. La o astfel de dimensiune a cererii, un program multianual coerent are 100% sens şi poate oferi şi industriei naţionale o şansă de participare. În schimb,în lipsa unei strategii coerenteşi proceduri de achiziţii centralizate,este posibil ca următoarele produse să fie fabricate de alt producător, situaţia care se va repercuta negativ asupra costurilor de mentenanţă şi a interoperabilităţii.

▪ Lipsa fondurilor a întârziat grav procesul de dotare. Deşi CSAT a decis în 2007 necesitatea demarării programului de dotare cu corvete, abia în 2016 MApN a început demersurile concrete, iniţiind o Hotărâre de Guvern în acest sens. Un alt exemplu este procesul de dotare cu transportorul blindat Piranha: deşi achiziţia a început acum 10 ani, nici până în decembrie 2016 nu s-a reuşit deplina operaţionalizare a unităţii care are în dotare această maşină de luptă, lipsind ultimele 14 transportoare blindate de tip derivat (evacuare medicală sau tractarea vehiculelor avariate).

▪ Subfinanţarea bugetului pentru apărare şi lipsa de predictibilitate a cheltuielilor pentru înzestrare, scăderea sumelor alocate pentru exerciţii şi instrucţie, au făcut ca procesul de mentenanţă să fie afectat de economiile care trebuiau să redistribuie fonduri către alte necesităţi, să fie lipsit de ritmicitate şi consistenţă. Industria de securitate, mai ales cea privată, a pierdut comenzile pentru executarea mentenanţei la multe produse fapt ce s-a reflectat negativ asupra stabilităţii lor.

▪ Ceea ce a salvat în bună măsură industria de securitate naţională a fost exportul. Exporturile de armament ale României au evoluat astfel în ultimii 7 ani: 2010 - 163 milioane USD, 2011 -180,8 milioane USD, 2012 – 106,1 milioane USD, 2013 – 235,1 milioane USD, 2014 – 211,3 milioane USD, 2015 - 176,6 milioane USD, 2016 – 186,1 milioane USD. Sunt însă şi multe cazuri de comenzi neonorate la timp din cauza tehnologiei învechite, fapt ce reflectă posibila atingere în curând a unui prag limită a exporturilor în lipsa unui plan real de retehnologizare, susţinut de investiţii importante.

▪ România a alocat foarte puţin şi în cercetare. Realizările obţinute se datorează mai mult factorului uman, care din pasiune acceptă să creeze şi să inoveze într-un sistem neremunerativ, prea puţin interesat să investească pentru viitor. Spre exemplu, în 2015 bugetul MApN alocat pentru cercetare a fost de 2,67 milioane lei (aproximativ 670.000 dolari), în 2016, 1,15 milioane lei, iar în 2017 bugetul estimat este la 1,2 milioane lei, în timp ce Serbia investeşte anual cca 3 milioane USD în cercetarea militară. În ultimii zece ani, suma alocată cercetării la nivelul MApN se apropie de 7 milioane dolari. În prezent sunt circa 200 de proiecte de cercetare în derulare, cele mai multe ca urmare a solicitării venite din partea categoriilor de forţe, însă din cauza subfinanţării şi a duratei mari de finalizare a unui proiect ca urmare a lipsei resurselor, o parte dintre acestea vor fi inevitabil uzate moral şi inutile, în final. Dacă până acum situaţia cercetării militare era explicată prin prisma lipsei alocărilor bugetare, în 2017 acest motiv nu mai poate fi susţinut, în condiţiile unei finanţări de 2% din PIB pentru Armată. Acest fapt arată ca inclusiv la nivelul ministerului cercetarea militară este privită ca o ramură de importanţă redusă, atitudine care va diminua şi mai mult posibilitatea apariţiei unor proiecte cercetare de naţionale cu impact asupra înzestrării Armatei, asupra producţiei industriei de profil şi, în final, asupra exporturilor de armament. Asta chiar dacă ACTTM este în măsură să contribuie la maturarea documentaţiilor tehnice pentru transferul către industrie a proiectelor de cercetare, întărind astfel legăturile MapN cu industria, în zonele de interes ale acestuia. Totodată, nu există o cooperare între ministere, precum Ministerul Economiei şi cel al Apărării, pentru a aborda teme comune de cercetare şi a finanţa, măcar la nivel minimal, programe semnificative în domeniul securităţii. Avionul de generaţie a V-a F35, tancul Leclerc AMX 56 sau tancul Leopard au fost dezvoltate apelându-se la asemenea tipuri de programe de cercetare-dezvoltare. Este nevoie de cooperarea între sectorul de stat şi cel privat în domeniul cercetării şi dezvoltării de produse pentru industria de securitate, pe baza implicării robuste a statului. În acest moment există companii private din România ce investesc în cercetarea cu aplicabilitate şi în sfera militară mai mult decât o face statul roman (a se vedea investiţiile private pentru dezvoltarea de sisteme fără pilot sau în zona de softuri pentru sisteme de comunicaţii).

▪ Statul român a fost incapabil să valorifice în plan economic prezenţa în teatrele de operaţii şi efortul uman şi financiar considerabil făcut în Irak sau Afganistan. Nu a negociat contracte semnificative care să susţină producţia industriei naţionale, comparativ cu alte ţări care nu au avut nici pe departe o implicare cu trupe în aceste zone de conflict. Spre exemplu, în 2009, Serbia a reuşit să încheie cu Irakul un contract de circa 300 milioane USD pentru achiziţionare a 20 de avioane de antrenament, contract care a şi fost finalizat.

FOTO MApN

<strong>Prezent: </strong>

Armata şi industria naţională de profil în noul context de securitate

▪ Ameninţările diversificate ale războiului de tip hibrid au efect asupra cerinţelor pentru industria de apărare. NATO şi România trebuie să ia în considerare creşterea consistentă a forţei militare ruse la Marea Neagră, după anexarea ilegală a Crimeei. Până în 2025 Moscova intenţionează să construiască 30 de nave de luptă pentru flota Mării Negre, efortul financiar fiind preconizat la peste 2 miliarde USD. În Crimeea au fost dislocate forţe aeriene care testează capacitatea de reacţiei a statelor NATO tot mai des, au fost dislocate sisteme de rachete capabile să lovească ţinte din România, Bulgaria sau Turcia. Rusia crează o reţea de capabilităţi avansate tehnologic de tipul A2/AD (anti-access, area denial) care au drept scop blocarea accesului forţelor NATO în zona Mării Negre şi creşterea relevanţei militare ruse în estul Mediteranei. În contextul intervenţiei militare ruse în Siria, flota Mării Negre a căpătat o şi mai mare importanţă pentru operaţiunile din estul Mediteranei de susţinere a forţei expediţionare ruse. Obsesia seculară a Rusiei de a avea acces la mările calde este susţinută în prezent cu importante resurse de către Kremlin, infrastructura militară a Crimeei fiind vitală pentru susţinerea logistică a bazei de la Tartus, din Siria. Răspunsul la aceste evoluţii nu poate fi decât descurajarea credibilă, demonstrată prin capabilitatea de reacţie rapidă şi precisă la ameninţările intempestive fie hibride, fie convenţionale, dar „deghizate” în atacuri asimetrice sau cibernetice.

▪ Ţinând cont de probabilitatea şi „tipul ameninţărilor anticipate, precum şi de capacitatea aliaţilor de a disloca primele trupe, prioritare ar trebui să aibă programele care privesc reacţia la atacuri intempestive, rapide, din aer şi de pe mare (ex. submarine), hibride teroriste şi la provocările convenţionale generate la o scală mai mică, dar care necesită o reacţie promptă (este puţin probabil să existe atacuri convenţionale propriu-zise care ar putea degenera într-un conflict de amploare). Atacurile terestre necesită timp lung de pregătire/dislocare, sunt detectabile şi ca atare predictibile, oferind aliaţilor timp de reacţie. În plus, ca urmare a deciziilor adoptate la nivelul NATO, trupe terestre din statele aliate vor fi dislocate în România. Ţinând cont de aceste noi provocări, Armata României a început să-şi planifice achiziţiile pornind de la realitatea că „apărarea începe acasă”. În cadrul NATO, în actualul context de securitate regional, ţara noastră devine extrem de relevantă prin poziţionarea sa ca avanpost de observaţie (senzori de detecţie şi avertizare timpurie, culegere de informaţii), avanpost logistic (interoperabilitate cu trupele şi echipamentele NATO) şi de apărare timpurie (sisteme de reacţie capabile să anihileze atacurile hibride, asimetrice, cibernetice). Armata României şi-a asumat şi faptul că realizarea achiziţiilor necesare înzestrării trebuie să pornească de la necesitatea asigurării securităţii aprovizionării.

▪ Pentru configurarea prezenţei aliate înaintate în zona Mării Negre, România a susţinut în plan politico-militar un set de proiecte care să acopere domeniile terestru, aerian şi maritim. Este vorba de constituirea unei Brigăzi Multinaţionale, de lansarea unui program de pregătire consolidată întrunită (CJET), de un cadru funcţional pentru prezenţa aliată la Marea Neagră şi, nu în ultimul rând, de o iniţiativă de instruire aeriană combinată. Toate aceste iniţiative au fost asumate şi promovate la nivel aliat, reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO de la sfîrşitul lunii octombrie 2016 fiind un succes pentru România. Pe dimensiunea maritimă ţara noastră urmăreşte o prezenţă constantă, rotaţională, în scopul instruirii în comun, a navelor aparţinând statelor aliate şi a grupărilor navale permanente ale NATO,în sensul adaptării programului acestora. Procesul de creare a unui cadru combinat maritim aliat în zonă (NATO Combined Maritime Framework - NCMF) are şi va avea la bază o coordonare foarte strânsă cu celelalte state membre NATO riverane la Marea Neagră: Turcia şi, respectiv, Bulgaria. Totodată, aliaţii au manifestat interes pentru punerea la dispoziţie a unor capabilităţi aeriene în sprijinul misiunilor de poliţie aeriană în regiune. Iniţiativa României privind constituirea cadrului pentru instruire aeriană combinată a fost analizată la nivelul autorităţilor militare aliate şi urmează ca în 2017 structurile NATO responsabile să propună soluţii concrete de implementare. 

▪ Strategia de dezvoltare a industriei naţionale de securitate trebuie să ţină cont de faptul că piaţa căreia i se adresează este rezultatul unor cerinţe determinate de ameninţările probabile şi misiunile asumate la nivel NATO (componenta expediţionară, informaţii, avertizare timpurie). O altă caracteristică a pieţei de armament este competitivitatea impusă de cerinţele înalte. În plus, comenzile sunt fluctuante depinzând mult de aspectele de ordin politic, fie intern (în 2007 – 2008 s-a considerat că decalajul de dezvoltare al României trebuie acoperit şi prin resursele care ar fi trebuit alocate armatei, de aceea programe, precum achiziţia de avioane multirole, au fost amânate sau criza economică ulterioară ce a „muşcat” serios din bugetul apărării, militarii fiind consideraţi a reprezenta un factor mai mic de risc social şi politic) sau extern (unele state partenere influente sunt deosebit de interesate să susţină vânzarea de echipament militar propriu, foarte des asemenea subiecte regăsindu-se pe agenda întâlnirilor politice bilaterale).

▪ În ianuarie 2015, Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat primele consultări la debutul mandatului cu partidele parlamentare de la acea dată (PSD, PNL, UNPR, PC, UDMR, PPDD şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale) cu scopul de a obţine un angajament pe termen lung în ceea ce priveşte susţinerea politică a alocărilor bugetare pentru Armată. Urmare a acestui demers, în 13 ianuarie 2015 s-a semnat la Palatul Cotroceni „Acordul politic naţional pentru creşterea finanţării pentru Apărare”. Documentul prevede suportul politic al semnatarilor pentru atingerea în 2017 a unui prag de 2% din PIB pentru cheltuielile militare, nivel care să fie menţinut pentru perioada 2017-2027. Totodată, s-a convenit „garantarea unui consens politic naţional între toate partidele parlamentare care se obligă, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie, să respecte angajamentul ferm de susţinere a alocărilor bugetare pentru Armată la nivelul constant de minim 2% din PIB pentru următorii 10 ani” şi, totodată, „susţinerea planificării bugetare multianuale a cheltuielilor militare, pentru asigurarea predictibilităţii politicii de înzestrare a Armatei României cu tehnică modernă de luptă, precum şi dezvoltarea unor proiecte de cooperare între industria naţională de apărare şi companii de profil din alte state”. Acest acord politic a permis ca bugetul pentru Apărare să crească constant: în 2015 (1,45% din PIB), în 2016 (1,48% din PIB), în 2017 (2% din PIB), chiar dacă vorbim de trei guverne diferite, Cabinetul Victor Ponta, Cabinetul Dacian Cioloş, Cabinetul Sorin Grindeanu. Este necesar ca şi noile partide care au intrat în Parlament în urma alegerilor din 11 decembrie 2016, USR, ALDE, PMP, să susţină acest acord în următorii 4 ani.

▪ Merită subliniat faptul că Armata a reuşit să atingă un procent de 23% pentru achiziţiiile de tehnică de luptă din bugetul alocat MApN, ceea ce se încadrează în recomandarea NATO ca partea de înzestrare să nu fie mai mică de 20% din totalul fondurilor alocate cheltuielilor militare.

▪ La semnarea în 2015 a documentului menţionat, preşedintele Iohannis spunea că vede Acordul politic de susţinere a finanţării pentru Apărare şi „ca pe un acord implicit pentru dezvoltarea industriei naţionale de apărare”. Din 2016 au început să se vadă primele acţiuni coerente de implicare a industriei naţionale în programele de înzestrare demarate MApN. Realizarea unitară a unei arhitecturi integrate a sistemelor de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, supraveghere şi cercetare (C4ISR) la nivelul Armatei s-a decis să se dezvolte gradual prin soluţii tehnicerealizate în România, în baza interesului esenţial de securitate. În argumentarea unei asemenea proceduri de achiziţie, care vine în sprijinul industriei româneşti de specialitate, Armata doreşte să evite mai ales vulnerabilitatea sistemului C4ISR determinată de dependenţa realizării mentenanţei şi actualizării softului, în condiţiile asigurării acestuia de către un operator economic care acţionează în afara ţării, în special în situaţii de criză sau război. Este un proiect care se va intinde pe 7 ani, cu o valoare totală estimată la 1 miliard euro, având iniţial o fază de lot prototip ce constă în realizarea a 2 puncte de comandă la nivel de batalion şi 2 puncte de comandă la nivel de brigadă. Un alt program pregătit de MApN în 2016, cu impact major asupra industriei naţionale, care implică o amplă cooperare industrială cu un partener extern, poate fi achiziţia a 4 fregate din clasa SIGMA proiect 10514. Proiectul Hotărârii de Guvern, postat în dezbatere publică în noiembrie 2016, menţionează că achiziţia ar urma să se facă de la Damen Shipyards Group Olanda, iar vasele de luptă se vor construi la Şantierul Naval Damen de la Galaţi. Se are în vedere, totodată, şi integrarea Şantierului Naval Constanţa în acest proiect. Valoarea estimată este de 1,6 miliarde euro, inclusiv TVA. Negocierile cu partenerul selectat au în vedere, în cadrul programului de offset, constituirea unui centru de mentenanţă în România, cu responsabilităţi în realizarea mentenanţei/modernizării pe ciclul de viaţă al navelor, precum şi modernizarea celor două fregate „Regina Maria” şi „Regele Ferdinand”.Rămâne de văzut în ce măsură noul Guvern va considera prioritare aceste programe, care implică substanţial industria naţională.

▪ O altă formă de creştere a cooperării economice este realizarea unei companii mixte cu un partener străin, pentru realizarea unui produs nou, dreptul de proprietate intelectuală fiind vital pentru a putea exporta. În noiembrie 2016 ROMARM şi compania germană Rheinmetall Defence au semnat un acord pentru înfiinţarea unei companii mixte, în cadrul căreia să se facă cercetarea, dezvoltarea şi producerea unui nou model de transportor blindat 8X8. Producţia este estimată a se începe în 2019, la întreprinderea Moreni, partea a CN ROMARM. Armata intenţionează achiziţionarea unui prim lot de 272 de bucăţi, semnarea contractului fiind planificată până în 30 iunie 2017. Se estimează că implicarea companiilor româneşti la debutul acestui proiect multianual se cifrează la 40%, ceea ce reprezintă o importantă gură de oxigen atît pentru companiile de stat, cât şi pentru cele private din România. Trebuie să se ţină cont că în planificarea multianuală a acestei achiziţii, aprobată la nivelul CSAT, se estimează o valoare totală de 2 miliarde euro pentru acest program, necesarul total estimat cifrându-se la 600 de transportoare.

▪ Alte achiziţii realizate au vizat achiziţionarea de rachete antitanc Spike, noi sisteme radar, s-a demarat achiziţia de sisteme UAV pentru Forţele Terestre. Totodată, atenţia Armatei se concentrează şi pe necesitatea constituirii unor stocuri de armament şi pe distribuirea eficientă a capacităţilor de reparaţie pe toată suprafaţa ţării.

▪ Ca un element pozitiv este de remarcat schimbarea survenită în procesul de achiziţie de tehnică de luptă, în cadrul programelor majore precum C4ISR, corvete şi transportor 8X8 procedura invocată pentru alegerea unui producător fiind interesul esenţial de securitate, în baza art. 346 al Tratatului Fondator al UE. MApN dovedeşte astfel mult mai multă determinare în a încerca să încurajeze şi să susţină participarea industriei naţionale de profil la marile programe de înzestrare pe care Armata le iniţiază.

▪ Un pas important l-a reprezentat modernizarea cadrului juridic prin adoptarea de către Parlament a Legii 232/2016 privind industria naţională de apărare. Astfel, se specifică faptul că protejarea intereselor naţionale de apărare, inclusiv a intereselor esenţiale ale siguranţei naţionale, se realizează, printre altele, prin creşterea competitivităţii operatorilor economici pentru satisfacerea intereselor de apărare ale României. prin stimularea investiţiilor în industria naţională de apărare, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare şi prin implicarea industriei naţionale de apărare în activităţile de asigurare a suportului logistic integrat al echipamentelor militare. Merită subliniat faptul că legea menţionează că Ministerul Economiei, ca minister de resort ce gestionează problemele industriei de apărare, „sprijină participarea industriei naţionale de apărare, indiferent de forma de proprietate, la derularea programelor de înzestrare şi modernizare a instituţiilor din cadrul forţelor sistemului naţional de apărare” încercându-se astfel să se asigure, cel puţin din punct de vedere juridic, un statul egal între companiile de stat şi cele private din România. O altă prevedere , de la art.5, face referire la capacităţile şi domeniile de activitate ale industriei de apărare care sunt de importanţă strategică la nivel naţional şi reprezintă interese fundamentale de securitate ale ţării. Acestea sunt capacităţile de producţie şi fabricare a pulberilor şi explozivilor, capacităţile de producţie şi realizare a mentenanţei pentru tehnica militară, capacităţile de producţie şi fabricare a muniţiilor şi armamentului de infanterie şi capacităţile de realizare şi integrare a sistemelor de comandă-control. În această categorie se introduc astfel atât companii de stat, cât şi private, această schimbare de optică demonstrând faptul că s-a înteles, de către Guvern în primul rând, că este nevoie de o abordarea echilibrată şi integrată faţă de cele două componente ale industriei naţionale de profil, cea de stat şi cea privată.

▪ Un alt fapt pozitiv îl constituie abrogarea din OUG 51/2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiţii la operatorii economici din industria de apărare a acelor prevederi de la art. 5, alianeatele 2 şi 3, care consfinţeau o procedură de aprobare greoaie şi cronofagă, la nivelul CSAT şi apoi al Guvernului, a listei de investiţii pe care Ministerul Economiei îşi asumă să le facă în companiile din industria de apărare aflate în subordinea sa. Legea 79/2016 de aprobare a OUG 51/2015 dă practic libertatea Ministerului Economiei de a decide şi aproba asemenea investiţii, fapt benefic cel puţin din perspectiva celerităţii.

▪ Din păcate se menţine practica de a se aglomera procesul de achiziţii în ultima lună a anului. Rezultatul a fost că în luna decembrie, sub iminenţa necheltuirii fondurilor alocate, s-au făcut achiziţii în ultimul moment care nu erau considerate prioritatre la începutul anului, folosindu-se baza juridică a unor contracte deja în derulare. Înainte această manieră de a acţiona era determinată mai ales de sistemul de realocare a fondurilor între ministere la sfârşit de an, Armata neavând bani de achiziţii importante de la începutul anului. De data aceasta există fonduri bine determinate la începutul anului, însă sistemul greoi al procedurilor de achiziţii pentru care s-a optat sau procedurile birocratice prelungite la nivelul Guvernului sunt cele care au afectat realizarea achiziţiilor mai devreme. În 2016, licitaţia pentru modernizarea fregatelor s-a împotmolit după mai multe luni. De asemenea, programul de corvete noi nu a putut demara din cauza faptului că membrii comisiilor de apărare din Parlament au amânat avizul asupra oportunităţii achiziţiei din cauza intrării în campania electorală, iar Guvernul nu a dorit să-şi asume declanşarea procesului de achiziţie în absenţa îndeplinirii acestei proceduri, chiar dacă avizul Parlamentului pentru începerea programelor cu o valoare peste 100 milioane euro este unul consultativ, termenul de 15 zile pentru acest aviz fiind cu mult depăşit. Legea 195/2012,privind aprobarea OUG 114/2011 referitoare la atribuirea anumitor contracte în domeniul apărării şi securităţii, prevede la art. 51, al.2, că „fără a fi afectată aplicabilitatea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la iniţierea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, Parlamentul, prin comisiile reunite de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobă respectiva solicitare în termen de 15 zile de la primirea acesteia."În plan legislativ, în ciuda faptul că s-a definitivat proiectul de modificare a Legii 346 de organizare şi funcţionare a MApN, indecizia privind calea de promovare, ca proiect de lege al Guvernului sau iniţiativă parlamentară, a făcut ca la sfîrşitul anului 2016 proiectul să nu fie nici măcar dezbătut în comisia de apărare din Camera Deputaţilor, prima cameră decizională în acest caz. Până la sfârşitul anului 2016, din cauza procedurilor birocratice nu s-a reuşit de către Executiv adoptarea Hotărârii de Guvern prin care să fie stabilit centrul de mentenanţă pentru avioanele F16, deşi întreprinderea în cauză a definitivat în parteneriat cu americanii toate procedurile şi are deja capacitatea tehnică de a efectua acest proces de mentenanţă. Nu există încă o corelare reală între MApN şi Ministerul Economiei în ceea ce priveşte politica de offset, gestionată de Agenţia de Compensare pentru Tehnică Specială din Ministerul Economiei, statul declanşând în decembrie 2016, prin MApN, un nou proces de achiziţie de rachete anti-tanc cu acelaşi producător cu care acelaşi stat, prin ministerul Economiei nu a încheiat încă acordul de offset pentru achiziţia de rachete realizată în 2015.

FOTO Presidency.ro

Bugetul MapN în 2017. 2% pentru Apărare şi nevoia de predictibiliate

Marele câştigător al proiectului de buget, prezentat în 27 ianuarie şi adoptat apoi de CSAT şi Guvern în 31 ianuarie, este fără îndoială Ministerul Apărării Naţionale. De la 11.022.232 miliarde lei, reprezentând 1,35% din PIB, aşa cum arăta finanţarea pentru MApN în varianta de buget din 23 ianuarie, alocarea bugetară a crescut în câteva zile la suma de 16,322232 miliarde lei. Aceasta reprezintă angajamentul de 2% asumat de România ca stat membru NATO.

Total general buget MApN, varianta 27 ianuarie 2017

Sursa: Proiectul de buget pentru 2017, Anexa3/18, MApN, pag.7, 27 ianuarie

Total general buget MApN, varianta 23 ianuarie 2017

Sursa: Proiectul de buget pentru 2017, Anexa3/18, , MApN, pag.7, 23 ianuarie

Armata beneficiază de o creştere a fondurilor alocate care să-i permită să demareze marile programe de înzestrare, aşa cum sunt ele definite inclusiv în partea introductivă a anexei 3/18 din proiectul de buget pe anul 2017: transportor blindat pentru trupe 8x8 şi 4x4; autoturisme de teren blindate şi neblindate de tip uşor – 4x4; sisteme C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR; corveta multifuncţională; sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare; vânătorul de mine; elicoptere. Comparând cele doua variante ale proiectului de buget, din 23 şi 27 ianuarie, se remarcă fluctuaţiile în reportarea execuţiei bugetare la totalul bugetului alocat în 2016 şi la unii indicatori importanţi, precum bunuri şi servicii sau cheltuieli de capital, fiind puţin probabil ca datele să înregistreze în 4 zile asemenea diferenţe.

Indicatori buget MApN, varianta 27 ianuarie 2017

Sursa: Proiectul de buget pentru 2017, Anexa3/18, MApN, pag.7, 27 ianuarie

Indicatori buget MApN, varianta 23 ianuarie 2017

Sursa: Proiectul de buget pentru 2017, Anexa3/18, MApN, pag.7, 23 ianuarie

Însă întrebarea cu adevărat importantă este dacă actualul Guvern va menţine constant nivelul de finanţare pentru Armată. Programele de înzestrare sunt costisitoare şi se derulează, ca plată şi ritm de livrare, pe mai mulţi ani. Spre exemplu, cele 4 corvete multifuncţionale vor costa 1,6 miliarde euro, livrarea finalizându-se în 7 ani. Producţia de transportoare blindate 8X8 se va întinde pe mai mulţi ani şi se estimează că va costa bugetul 2 miliarde euro. Cele 1,75 miliarde euro care sunt alocate cheltuielilor de capital pentru 2017 nu pot acoperi toate programele de înzestrare, însă vor da posibilitatea Armatei să iniţieze cel mai probabil 3-4 programe care îşi vor vedea rezultatele peste 5-7 ani.

Cifrele întăresc faptul că nevoia de predictibilitate este esenţială în alocarea multianuală a fondurilor pentru Apărare. Variantă revizuită a proiectului de buget arată însă o scădere a bugetului MApN previzionată pentru 2018: de la 16,322232 miliarde lei la 12.967.292. În condiţiile în care Guvernul estimează o creştere a PIB de 5,1% în 2018, conform Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2017 şi proiecţia acesteia pe anii 2018-2010, ar însemna că în 2018 bugetul MApN s-ar situa la 1,51% din PIB, urmând ca în 2019 (creşterea estimată fiind de 5,4%) acesta să reatingă nivelul de 2% din PIB. Din 2012, bugetul MApN a înregistrat o creştere constantă: 1,22% din PIB în 2012, apoi 1,28% în 2013, apoi 1,35% în 2014, apoi 1,45% în 2015 şi 1,48% în 2016, urmând ca în 2017 să atingă 2% din PIB.

Scăderea bugetului în 2018 ar demonstra o periculoasă inconsecvenţă, punând în dificultate ritmicitatea livrărilor de tehnică de luptă, către Armată, diminuare inexplicabilă în condiţiile în care nu se aşteaptă o criză economică de amploare care să amputeze bugetul Apărarii ca în 2010. Respectarea multianuală a angajamentelor asumate este necesară pentru ca România să joace rolul unui furnizor de securitate.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

<strong>Viitor: </strong>

Ce este de făcut? Recomandări:

Este vital ca noul Guvern, instalat în ianuarie 2017, să menţină angajamentul ca Armata să beneficieze de o finanţare de 2% din PIB în decada 2017-2027. Fără o predictibilitate a alocărilor bugetare, este imposibil ca MApN să gestioneze în mod serios un amplu proces de dotare a Armatei cu tehnică de luptă modernă şi să susţină, împreună cu Ministerul Economiei, o politică coerentă de implicare a industriei naţionale de securitate în programele de achiziţie pentru Armata României. Din punct de vedere programatic, Guvernul Grindeanu şi-a asumat acest obiectiv:

„În scopul realizării graduale a capabilităţilor asumate, politica de apărare trebuie să conducă la asigurarea condiţiilor pentru implementarea Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026. Din perspectiva resurselor financiare alocate apărării, începând cu anul 2017, vom susține asigurarea nivelului de 2% din PIB. Finalizarea strategiei de achiziţii 2017 - 2020 privind dotarea Armatei Române în primul semestru al anului 2017.” (Programul de guvernare – pag.126).

În plan legislativ

Dacă nu se iau măsuri rapide în plan legislativ pentru a accelera procesul de achiziţie de tehnică de luptă, în conformitate cu programele asumate de MapN şi validate la nivelul CSAT, estimăm că exită riscul major ca MApN să nu poată cheltui fondurile prevăzute pentru înzestrare în acest an. Amintim faptul ca în 2017, din cauza procedurilor greoaie, din 7 miliarde lei credite de angajament destinate MapN pentru achiziţii de tehnică de luptă şi muniţii, instituţia nu a contractat decât 1 miliard de lei. În 2017, nu mai vorbim doar de credite de angajament, ci de cea mai mare sumă pe care Armata o are pusă la dispoziţie de la buget pentru echipamente militare. Dacă se va ajunge în situaţia ca în a doua jumătate a anului MApN să fie obiectul unor rectificări bugetare negative, acest fapt va pune sub semnul întrebării nu doar capacitatea instituţională de a demara cu succes programe de anvergură, dar şi voinţa noastră de a arăta că suntem la nivel NATO un partener predictibil.

▪ Transpunerea acordului politic încheiat în ianuarie 2015 într-o lege care să reflecte imperativul alocării bugetare de 2% pentru apărare, pentru a întări suplimentar angajamentul politic asumat.

▪ Aprobarea prin lege a programele majore de înzestrare de care are nevoie Armata României, programe aprobate deja la nivelul CSAT, asigurându-se astfel un angajament pentru o finanţare multianuală predictibilă. MApN a atras atenţia în 2016 că „insuficienţa fondurilor şi lipsa previzibilităţii bugetare constituie factorii care afectează orice demers întreprins în vederea constituirii şi optimizării capabilităţilor de apărare” apreciindu-se că doar „prin adoptarea unor legi care să asigure o anumită previzibilitate bugetară şi alocare ritmică a fondurior necesare, similar Legii nr.240/2013[1] se pot derula cu succes şi la termen programele de înzestrare esenţiale”. Totodată, este nevoie ca noul Guvern să-şi asume şi să pună în practică elaborarea unei legi care să susţină creşterea implicării industriei naţionale de apărare în programele de înzestrare demarate de Armata României şi să clarifice modalităţile prin care se vor achiziţiona şi gestiona licenţele de producţie şi mentenanţă (Memorandumul privind măsurile pentru eficientizarea înzestrării Armatei româniei şi creşterea implicării industriei naţionale de apărare în realizarea înzestrării aprobat prin Hătărârea CSAT 117/24.11.2016).

▪ Modificarea Legii 346 de organizare şi funcţionare a MApN care să determine reformarea sistemului de organizare şi funcţionare a MApN şi tranziţia Statului Major General către Statul Major al Apărării prin concentrarea organelor centrale de comandă, reducerea numărului nivelurilor ierarhice, reducerea birocraţiei, reducerea duplicării funcţiunilor/structurilor care au responsabilităţi similare şi reducerea timpului alocat ciclului decizional în favoarea celui alocat execuţiei.

▪ Modificarea Legii 195/2012, privind aprobarea OUG 114/2011 referitoare la atribuirea anumitor contracte în domeniul apărării şi securităţii, astfel încât să fie evident şi lipsit de orice interpretare faptul că avizul comisiilor de apărare ale Parlamentului în cazul achiziţiilor de peste 100 milioane euro este consultativ şi se consideră a se aproba tacit proiectul în cauză dacă avizul nu a fost dat în termenul prevăzut deja de 15 zile. De asemenea, este necesară introducerea unei prevederi care să introducă obligativitatea ca orice contract de achiziţie de tehnică de luptă să intre în vigoare doar dacă s-a încheiat şi contractul de offset cu producătorul, pentru a se evita situaţiile actuale când unele companii tergiversează încheierea contractului de offset şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg astfel.

▪ Adoptarea unei Hotărâri de Guvern prin care Agenţia de Tehnică şi Tehnologii Militare (ATTM), care gestionează cercetarea militară la nivelul MApN, să capete personalitate juridică şi să treacă în subordonarea ministrului Apărării. Dincolo de o redefinire a importanţei instituţionale, în acest fel ATTM va putea să participe la programe internaţionale de cercetare, extinzându-şi nu doar sfera preocupărilor ştiinţifice de cercetare, dar având posibilitatea să beneficieze de finanţare suplimentară, care să poată compensă lipsa finanţării adecvate de la buget. Există proiecte finanţate prin programe europene, care vizează cercetarea pentru produse cu potenţială dublă utilizare civilă şi militară, dar la care ATMT nu poate participa din cauza faptului că nu are personalitate juridică.

Politica de achiziţii

▪ Adoptarea în continuare la nivelul CSAT a unor decizii privind capabilităţile militare ce urmează a fi finanţate de la bugetul de stat până în 2027, în funcţie de evaluarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa României. Cu acest prilej se vor identifica şi ce acorduri tip „Guvern-Guvern” pot fi încheiate. O asemenea abordare va da mai multă substanţă laturii economice a relaţiilor bilaterale şi o mai mare consistenţă parteneriatelor politico-militare. Comerţul şi industria de armament beneficiază de un lobby puternic din partea propriilor guverne, de aceea este de dorit să existe predictibilitate şi o relativ echilibrată distribuire a achiziţiilor în domeniul securităţii. Se va asigura astfel cooperarea tehnologică bilaterală pe bază de consorţii mixte atât pentru dezvoltarea de produse specifice în România, cât şi pentru integrarea, într-o proporţie cât mai mare, a fabricării produselor şi asigurarea mentenanţei în România,

▪ Achiziţii sincronizate între instituţiile din domeniul securităţii naţionale pentru produse ce impun cheltuieli multianuale, pentru asigurarea unui grad mai mare de interoperabilitate şi pentru a se obţine condiţii de achiziţie mai bune pentru stat.

▪ Impunerea pe termen lung a unei cote minime din bugetul apărării (minim 20%) dedicate cheltuielilor de înzestrare,

▪ Continuarea politicii începute în 2016 de demarare a unor proiecte de anvergură care să implice industria naţională de securitate, atât cea de stat cât şi cea privată, şi care să deschidă calea relansării producţiei naţionale de armament ce înglobează înaltă tehnologie. Acest fapt nu poate fi făcut în absenţa cooperării cu mari companii internaţionale cu experienţă în domeniu, decise să dezvolte un produs în România în baza unor comenzi ferme. S-a creat o societate mixtă cu Rheinmetall Defence pentru realizarea unui transportor blindat 8X8, există intenţia ca programul de corvete să fie realizat cu Damen Schelde Naval Shipbuilding BV la şantierul naval Damen din Galaţi şi, eventual, şi la şantierul naval din Constanţa. Pot exista proiecte similare pentru producţia în România de vehicule uşor blindate şi neblindate 4X4, pentru dezvoltarea unor alte capabilităţi de transport, cum ar fi platformele si camioanele, sau pentru producţia de elicoptere.

▪ Achiziţiile trebuie să se concentreze pe produse care să nu pună ulterior probleme de interoperabilitate, de mentenanţă şi care să aibă un ciclu de viaţă consistent. Întocmirea Documentului cu Cerinţe Operaţionale (DCO) şi a Specificaţiei tehnice de Achiziţii (STA) trebuie să aibă în vederea lipsa unor formulări ambigue sau a unor cerinţe iluzorii, care să crească nejustificat costul de achiziţie, aşa cum, din păcate, s-a mai întâmplat.

Iniţiative la nivel naţional

▪ Statul trebuie să aibă curajul să încheie procesul de evaluare şi privatizare a companiilor de stat din sectorul de securitate. Trebuie luată în calcul comasarea unor întreprinderi cu acelaşi profil. În 2016 s-a luat decizia fuzionării întreprinderilor Făgăraş şi Victoria, dorindu-se existenţa unei singure entităţi pentru producţia de pulberi şi explozibili. Acest proces de comasare ar trebui să continuie, chiar dacă vor fi presiuni politice în plan local pentru menţinerea întreprinderilor în starea actuală, una din mize fiind consiliile de administraţie. România nu îşi poate permite să susţină companii la limita subzistenţei, doar din considerente preponderent electorale, când este nevoie de o creştere a eficienţei pe piaţa internă şi internaţională.

▪ După încheierea procesului de comasări şi privatizări, statul trebuie să-şi asume un nou management şi o politică reală de investiţii în companiile pe care trebuie să le păstreze. Trebuie continuat programul de investiţii pentru reluarea şi dezvoltarea producţiei de pulberi şi explozibili, precum şi investiţiile pentru modernizarea producţiei de muniţie, produse indispensabile pentru Armată în situaţii de criză.

▪ Programul Guvernului Grindeanu prevede înfiinţarea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), cu o valoare estimată de peste 10 miliarde euro,care va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, precum și din veniturile provenite din emisiuni de obligațiuni sau din vânzarea de active neperformante. Scopul fondului va fi „de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susțină economic (deci cu un anumit grad de profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiții sau investitori privați” (Programul de guvernare – pag. 16). Printre industriile care urmează să beneficieze de investiţii prin FSDI este menţionată şi cea de apărare: „O altă industrie dezvoltată prin FSDI va fi cea de armament, prin extinderea capacităţilor fabricilor existente” (Programul de guvernare – pag. 17). Este necesar să se realizeze un asemenea plan de investiţii, în continuarea celor care au fost făcute deja.

▪ În opinia noastră, o posibilitate de luat în calcul la nivel instituţional este trecerea întreprinderilor pe care statul le consideră imperios necesar a fi păstrate în coordonarea MApN, ţinând cont, în primul rând, că această instituţie este principalul beneficiar al industriei de securitate. În paralel cu această decizie, trebuie asumat faptul că banii obtinuţi în urma delaborării muniţiei expirate şi a vânzării metalului rezultat din excedentului de tehnica învechită vor fi directionaţi pentru următorul deceniu în modernizarea întreprinderilor de armament şi muniţie.

▪ În paralel cu trecerea companiilor de stat viabile producătoare de muniţie şi armament în coordonarea MApN, propunem eliminarea duplicării demersurilor de export. ROMARM şi ROMTEHNICA s-au concurat pe pieţe externe nu o dată, câştigătorul fiind în final un terţ străin. Statutul ROMTEHNICA de unic reprezentant al statului român în exportul de armament ar fi justificatăşi prin existenţa unei puternice reţele de ataşaţi militari care, familiarizaţi fiind cu problematica specifică şi având relaţia cu ministerul local al apărării în fişa postului, pot fi mult mai eficienţi în promovarea exportului românesc de armament. MApN trebuie, totodată, să evalueze deschiderea şi unor noi posturi de ataşati militari, în Africa şi Asia mai ales, pentru susţinerea exportului de tehnică specială.

▪ Investiţii majore în cercetare şi deschiderea cooperării între instituţiile din domeniul securităţii naţionale şi companiile de stat, pe de o parte, şi companiile private din România, pe de altă parte. Guvernul trebuie să-şi asume dezvoltarea unui Program naţional de cercetare - dezvoltare, în paralel cu modernizare cadrului legislativ care să permită investiţii private în domeniul cercetării şi dezvoltării, având garanţia că rezultatul final, validat în cadrul testărilor, va conduce către proiecte naţionale finanţate de stat. Referindu-se la modalităţile de revigorare a industriei naţionale de apărare, în programul Guvernului Grindeanu se arată că „dezvoltarea de parteneriate de tip public-privat cu industriile de apărare din ţară şi din străinătate (în special din state NATO şi UE) şi crearea condiţiilor necesare derulării unor contracte de offset avantajoase în achiziţionarea / modernizarea tehnicii militare. Implicarea industriei româneşti de apărare în astfel de parteneriate - în special pe dimensiunea de cercetare-dezvoltare-inovare / CDI pentru crearea de noi echipamente / tehnologii de uz militar - este o precondiţie esenţială pentru revitalizarea / retehnologizarea şi creşterea competitivităţii acesteia”(Programul de guvernare - pag 130).

▪ Investiţii în capabilităţi cu dublă utilizare, atât militară, cât şi civilă. De exemplu, sistemele fără pilot (UAV) pot fi folosite atât în scopuri militare, cât şi civile: obţinerea de informaţii în misiuni de salvare, monitorizarea frontierei pentru prevenirea migraţiei ilegale, monitorizarea zonelor predispuse la braconaj în Delta Dunării sau a celor unde se produc frecvent defrişări, monitorizarea traficului pe şosele, monitorizarea reţelelor Conpet, Transelectrica, pentru diminuarea furturilor. S-ar putea crea astfel un sistem integrat de supraveghere, care ar putea fi partajat ca informaţii, dar şi costuri, între diverse instituţii (MApN, MAI, Ministerul Mediului, etc), contribuind substanţial la dezvoltarea producţiei de UAV în România.

▪ Adoptarea unei politici de impunere a standardelor tehnologice în toate activităţile de achiziţii, de fabricaţie şi de cercetare&dezvoltare; utilizarea standardelor tehnologice permite interoperabilitatea sistemelor, facilitează utilizarea duală militar/civil şi, nu în ultimul rând, scade semnificativ costurile de operare/înlocuire;

▪ În paralel cu dezvoltarea unor capabilităţi menite să contracareze cele de tipul A2/AD (anti-access, area denial) dezvoltate de Federaţia Rusă în bazinul Mării Negre, România are capacitatea umană să înceapă configurarea unei entităţi de apărare cibernetică, care să acţioneze ca răspuns la o agresiune cibernetică asupra infrastructurii critice naţionale sau de tip militar asupra teritoriului ţării. Costurile nu sunt atât de mari în comparaţie cu potenţialul de descurajare creat, o asemenea capabilitate putând fi finalizată în termen de 4-5 ani.

Iniţiatiative în planul cooperării internaţionale

▪ Participarea la programe cu alte state membre NATO, în cadrul unor iniţiative care să se încadreze în prevederile derogatorii ale art. 21 lit.c din OUG nr.114/2011 (Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică contractelor reglementate de normele procedurale specifice ale unei organizaţii internaţionale care efectuează achiziţii în propriile scopuri sau contractelor care trebuie acordate în conformitate cu normele respective),

▪ Participarea la programe cu alte state membre UE, în cadrul unor iniţiative bilaterale sau regionale care să se încadreze în prevederile derogatorii ale art. 22 lit.c din OUG nr.114/2011 (Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică contractelor atribuite în cadrul unui program de cooperare bazat pe cercetare şi dezvoltare la care participă doar state membre şi este desfăşurat în comun de cel puţin două state membre şi având drept obiectiv elaborarea unui produs nou şi, dacă este cazul, a fazelor ulterioare pentru întreaga durată sau a anumitor părţi ale ciclului de viaţă al acestui produs),

▪ Factorii de decizie din România ar putea săanalizeze şi eventuala integrare într-un proiect multinaţional demarat la nivelul unor state NATO de dezvoltare a unei capabilităţi defensive, în acord cu nevoile de apărare a teritoriului naţional.

▪ Promovarea unei concepţii de tip Smart Defense la nivel regional, care să aibă drept scop dezvoltarea de capabilităţi ce pot avea piaţă regională. România poate fi promotoarea unei asemenea atitudini, pornind de la constatarea că oricum nu putem avea un sistem autarhic care să producă tot ce avem nevoie. Într-o zonă unde orgoliile naţionale exacerbate şi naţionalismul sunt în creştere, inclusiv printre unele state NATO, o asemenea atitudine a României ar întări profilul ţării de partener serios şi credibil.

Concluzii

▪ Dacă nu se iau măsuri rapide în plan legislativ, până în luna iunie 2017, pentru a accelera procesul de achiziţie de tehnică de luptă, în conformitatea cu programele asumate de MApN şi validate la nivelul CSAT, estimăm că există riscul major ca MApN să nu poată cheltui fondurile prevăzute pentru înzestrare în acest an. Va fi un exemplu de lipsă de voinţă politică reală şi de incapacitate instituţională, ce va afecta serios planurile de înzestrare şi de modernizare a Armatei, cu efecte inclusiv asupra morarului cadrelor militare. În acelaşi timp, vor fi consecinţe negative majore în plan extern, atât la NATO, cât şi în relaţia bilaterală cu SUA, o scădere a bugetului Apărării în al doilea semestru din 2017 anulând percepţia pozitivă pe care România a căpătat-o ca urmare a atingerii nivelul de 2% din PIB pentru Apărare, aşa cum şi-a planificat şi s-a angajat anterior.

▪ Interesul şi insistenţa partenerilor externi şi a marilor companii de armament sunt direct proporţionale cu sumele alocate de România pentru echiparea cu tehnică de luptă. Factorul politic trebuie să conlucreze pentru a obţine dividente politice pentru România ca urmare a derulării marilor proiecte de înzestrare pentru Armată şi pentru a determina apariţia unor capabilităţi de producţie pe teritoriul României. Decalajul tehnologic din industria de securitate naţională, mai ales în sectorul de stat, este atât de mare, încât fără cooperarea industrială şi tehnologică cu marile companii străine de armament România nu va putea să-ţi relanseze industria proprie de specialitate şi să-şi crească exporturile.

▪ Parlamentul, Guvernul şi CSAT, fiecare pe palierul său decizional dar şi împreună, trebuie să-şi coordoneze demersurile pentru a iniţia şi aviza modificările legislative necesare. În opinia New Strategy Center este necesară transpunerea acordului politic încheiat în ianuarie 2015 într-o lege care să reflecte imperativul alocării bugetare de 2% pentru apărare, pentru a întări suplimentar angajamentul politic asumat. De asemenea, este nevoie de aprobarea prin lege a programele majore de înzestrare de care are nevoie Armata României, programe aprobate deja la nivelul CSAT, asigurându-se astfel un angajament pentru o finanţare multianuală predictibilă. Totodată, este nevoie ca Executivul să-şi asume şi să pună în practică elaborarea unei legi care să susţină creşterea implicării industriei naţionale de apărare în programele de înzestrare demarate de Armata României şi să clarifice modalităţile prin care se vor achiziţiona şi gestiona licenţele de producţie şi mentenanţă. În plus, este necesară modificarea Legii 346 de organizare şi funcţionare a MApN care să determine reformarea sistemului de organizare şi funcţionare a MApN şi tranziţia Statului Major General către Statul Major al Apărării. De asemenea, evaluam ca necesară modificarea Legii 195/2012, privind aprobarea OUG 114/2011 referitoare la atribuirea anumitor contracte în domeniul apărării şi securităţii, astfel încât să fie evident şi lipsit de orice interpretare faptul că avizul comisiilor de apărare ale Parlamentului în cazul achiziţiilor de peste 100 miliona euro este consultativ şi se consideră a se aproba tacit proiectul în cauză dacă avizul nu a fost dat în termenul prevăzut deja de 15 zile. De asemenea, este necesară introducerea unei prevederi care să introducă obligativitatea ca orice contract de achiziţie de tehnică de luptă să intre în vigoare doar dacă s-a încheiat şi contractul de offset cu producătorul, pentru a se evita situaţiile actuale când unele companii tergiversează încheierea contractului de offset.

▪ CSAT, Guvernul şi Parlamentul trebuie să-şi asume încheierea procesului de evaluare, comasare sau privatizare a companiilor de stat din sectorul de securitate. Procesul de comasare a întreprinderilor cu acelaşi profil ar trebui să continuie, chiar dacă vor fi presiuni politice în plan local. România nu îşi poate permite să susţină companii la limita subzistenţei, doar din considerente preponderent electorale, când este nevoie de o creştere a eficienţei pe piaţa internă şi internaţională. După încheierea procesului de comasări şi privatizări, statul trebuie să-şi asume un nou management şi o politică reală de investiţii în companiile pe care decide să le păstreze. Trebuie continuat programul de investiţii pentru reluarea şi dezvoltarea producţiei de pulberi şi explozibili, precum şi investiţiile pentru modernizarea producţiei de muniţie, produse indispensabile pentru Armată în situaţii de criză.

▪ Propunem eliminarea duplicării demersurilor de export. ROMARM şi ROMTEHNICA s-au concurat pe pieţe externe nu o dată, câştigătorul fiind în final un terţ străin. Statutul ROMTEHNICA de unic reprezentant al statului român în exportul de armament ar fi justificat şi prin existenţa unei puternice reţele de ataşaţi militari care, familiarizaţi fiind cu problematica specifică şi având relaţia cu ministerul local al Apărării în fişa postului, pot fi mult mai eficienţi în promovarea exportului românesc de armament. MApN trebuie, totodată, să evalueze deschiderea şi unor noi posturi de ataşati militari, în Africa şi Asia mai ales, pentru susţinerea exportului de tehnică specială.

© Publicat de New Strategy Center

website: www.newstrategycenter.ro

e-mail: office@newstrategycenter.ro

[1] Legea 240/2013 pentru realizarea capabilitatii operationale aeriene cuprinse in Faza 1 a Etapei de tranzitie initiala a Conceptiei de realizare graduala a capabilitatii de aparare aeriana in cadrul programului Avion multirol al Fortelor Aeriene. Este legea prin care s-a aprobat achiziţia şi graficul de plată pentru cele 12 avioane F16 achiziţionate din Portugalia, avioane care au fost apoi modernizate, primele 6 aparate sosind în oct. 2016