Preşedintele a închinat steagul după ce o lună întreagă s-a prefăcut că luptă citind decizia CCR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţine lucruri - dar niciunul accesibil publicului - pot explica decizia preşedintelui Iohannis de a o concedia pe şefa DNA prin intermediul unui purtător de cuvânt adus din concediu de maternitate. Aici nu e vorba despre politică, aici e vorba despre caracter. Iar laşitatea este ultimul atribut pe care-l credeam asociabil cu cea mai înaltă funcţie în stat.

Între „Părerea mea e că DNA face o treabă foarte bună” (Klaus Iohannis, pe bicicletă) şi „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare  a doamnei Laura Codruţa Kövesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie” (purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis, de la pupitrul Cotrocenilor) este, trebuie să recunoaştem, o distanţă scurtă în timp, dar colosală în semnificaţii. Iar preşedintele n-a umplut cu nimic acest hău.

Simpla invocare a deciziei CCR este insuficientă. Decizia însăşi, prin ambiguitatea sa fără precedent, i-a oferit preşedintelui o bună marjă de manevră. Cum teoria mulţimilor n-ar trebui să-i fie străină unui profesor de fizică, preşedintele putea calcula cu destulă precizie ce a spus, de fapt, fiecare dintre judecători, putea identifica acel nucleu care a întrunit majoritatea cerută de lege şi putea emite un decret prin care respingea, pe motive de nelegalitate, cererea de revocare. Respecta şi decizia CCR, o păstra şi pe Kovesi.

Putea măcar să ceară clarificări de la CCR, tocmai pentru că decizia e atât de ambiguă. Nu ştiu ce răspuns ar fi primit (dacă ar fi primit vreunul), dar simpla enumerare, în public, a enormităţilor cuprinse în decizie ar fi fost o bună bază de aplicare a acesteia în maniera descrisă mai sus: la aşa decizie, aşa decret.  Preşedintele a ales altfel: a închinat steagul după ce o lună întreagă s-a prefăcut că luptă citind decizia CCR. E greu să scapi de sentimentul că, după ce a capturat mai toate instituţiile, inclusiv o parte din Curtea Constituţională, Mafia a învins. Preşedintele putea face mai mult măcar ca acest sentiment să nu fie atât de pregnant - şi o despărţire cât de cât elegantă de Laura Codruţa Kovesi era o soluţie. A preferat să fie bădăran şi laş. Preşedinte bădăran om mai fi avut noi, dar atât de laş parcă niciodată.

Dar soarta doamnei Kovesi e cea mai neînsemnată dintre bătăliile pe care preşedintele le are de purtat. E ca o ciocnire între pâlcuri de călăreţi în marja bătăliei de la Austerlitz. Adevăratele provocări abia urmează şi prioritare sunt, de departe, codurile penale.

Şi dacă preşedintele României s-a dovedit atât de scrupulos în respectarea Constituţiei şi a deciziilor CCR, să citim ce spune Constituţia României, în cele două alineate ale Articolului 2:

(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Parlamentul constituit prin alegerile din 2016 nu a spus nimic, atunci când a cerut votul, despre intenţiile pe care le are privind o modificare atât de masivă a legislaţiei penale. În acest moment, un grup care, întâmplător sau nu, formează o majoritate parlamentară a decis să aducă modificări majore la legislaţia penală, fără să fie clar cine i-a dat un asemenea mandat. Se nasc aici două întrebări:

1. Exercită acest grup suveranitatea naţională, aşa cum spune alineatul (1)?

2. Exercită acest grup suveranitatea naţională în nume propriu, aşa cum interzice alineatul (2)?

Răspunsul nu e uşor de dat, câtă vreme, atunci când s-a constituit, această majoritate şi-a ascuns adevăratele intenţii faţă de cei care i-au încredinţat exercitarea suveranităţii naţionale. Cum putem verifica în care dintre cele două ipoteze ne aflăm? Evident, prin vot. Cum până la alegeri mai sunt doi ani şi jumătate, iar codurile penale au fost deja adoptate cu viteza rapidului prin Gara Ciulniţa, rămâne o singură soluţie: referendumul. Da, e vorba exact de acel referendum pe care preşedintele Iohannis, într-un curaj nebunesc, l-a iniţiat la începutul anului trecut.

Mafia de stat a dovedit deja că luptă până la capăt, nu negociază şi împuşcă prizonierii. Dacă preşedintele apelează doar la cele două instrumente pe care le-a folosit (cam degeaba) şi la Legile Justiţiei, şi anume cereri de reexaminare şi contestaţii la CCR, rezultatul e uşor de anticipat. Cererile de reexaminare îi vor fi returnate de Parlament imediat, cu plicul nedesfăcut, iar la CCR e de aşteptat ca cerinţele cele mai mistuitoare ale Mafiei să fie satisfăcute ca şi în cazul Kovesi: întâi stabilim verdictul, apoi mistificăm argumentele. Cine să conteste?

Ca să nu ne pună pe toţi în pericol, Klaus Iohannis este aproape obligat să prezinte la Curtea Constituţională, pe lângă argumentele sale, şi rezultatul unui referendum. Altfel putem să ne gândim că e şi el parte a Mafiei de stat. Partea aia mai tăcută, dar cu atât mai eficientă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite