Camera obscura a democraţiei româneşti

Prin votul pe care l-a dat pentru punerea la adăpost a lui Victor Ponta de cercetarea penală, Camera Deputaţilor şi-a dovedit încă o dată statutul de camera obscura a democraţiei româneşti. În Camera Deputaţilor, ca şi în Senat, realitate este răsturnată după interesul celor din poza grupului majoritar.

În arta fotografică, expresia camera obscura desemnează atât încăperea întunecoasă în care se realizează developarea filmului, cât şi dispozitivul prin care se obţine imaginea răsturnată a unui lucru. Marx a fost primul care a exploatat într-o scriere politică fenomenul din camera obscura, arătând că, asemenea acesteia, ideologia este o modalitate prin care realitate este prezentată exact invers de cum este – de fapt, se referea la falsificarea realităţii. Nu insist acum asupra definiţiei dată de Marx ideologiei, ci vreau să atenţionez asupra faptului că membrii Camerei Deputaţilor acţionează în raport cu justiţia exact ca o camera obscura. Ideologia lor este plasarea deasupra legii.

Pentru faptul că o putere legitimă în stat l-a pus sub învinuire pe Victor Ponta, vremelnic premier al Guvernului României, deputaţii din coaliţia de guvernământ s-au mobilizat pentru scăparea acestuia de justiţia despre care spun, ori de câte ori prind un microfon liber, că o respectă şi chiar o susţin. Ba, mai mult decât atât, ei subscriu acuzaţiilor pe care învinuitul le aduce justiţiei, multiplicând mesajul că în cauză ar fi o lovitură de stat, un atac la democraţie etc. Ca şi cum justiţia se îndreptase împotriva Guvernului şi nu a persoanei fizice Victor Viorel Ponta (persoană cu mari probleme la CV, cu un plagiat dovedit la activ şi cu multe alte probleme). Dar, aşa cum Ceauşescu credea că România este el îsuşi, şi Victor Ponta (ce-i drept, la o vârstă mai fragedă) susţine că el este Guvernul – deci, tu, Justiţie, dacă dai în mine, dai în Guvern! Şi pentru a apăra Guvernul (adică pe el!), proferează ameninţări cu dosare la adresa opozanţilor, iar Ministrul justiţiei, croit pe acelaşi calapod antropologic, trompeţeşte mesajul pentru ca toţi cei vizaţi să afle şi să se teamă. Aşa apără ei democraţia!

Pentru că niciun loc din politică nu rămâne gol, după plecarea lui Crin Antonescu a rămas un alt apendice al lui Ponta: Tăriceanu. Demagogul zâmbitor şi leneş a fost înlocuit cu cel solemn şi harnic. O bună rotaţie de cadre! Peneliştii nu au reuşit să-şi exploateze cadrele aşa cum a făcut-o Victor Ponta. Au o problemă!

Şi iese harnicul şi emite: democraţia înseamnă că „Parlamentul să nu fie atins în suveranitatea sa”. Heeeei, domnule manechin motociclist! Parlamentul nu e suveran. Altcineva are acest atribut.

Daţi-vă casca jos să auziţi ceea ce nu aţi înţeles de când populaţi politica românească, cu voie sau fără de voie! Luaţi cărticica aceea, care nu este prospectul de la vreo motocicletă: se intitulează Constituţia României. Roata nu poate fi motorul însuşi, înţelegeţi? Parlamentul nu este naţiunea suverană, ci doar o reprezintă pe aceasta. Octav Cozmîncă, om mai din popor, nu a emis astfel de prostii. Se vede că avea şcoală mai bună.

De fapt, în spusa lui Tăriceanu se citeşte situaţia actuală. Parlamentul, cu cele două camere ale sale, este camera obscura a democraţiei noastre. În această camera obscura bicamerală, tot ce se întâmplă şi vede societatea este prezentat pe dos, falsificat: reprezentarea apare ca un soi de proprietate, învinuitul apare ca victimă, actul de justiţie apare ca lovitură de stat, furtul apare ca aport la propăşirea naţiunii, plasarea demnitarilor deasupra legii apare ca interes al cetăţenilor de rând ş.a.m.d.

În camera obscura bicamerală care este Parlamentul României se produc mari erori de developare. Realitatea noastră, cu lumini şi umbre, ca realităţile oricărei ţări, este prost reflectată pentru că impostorii şi tocăloşii au pus mâna pe aparat. În întunericul minţii lor, filmul existenţei noastre se voalează.