Când desfiinţăm Primăria Capitalei?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea istorică a Primăriei Bucureştiului este în reconstrucţie, instituţia ar trebui să aibă aceeşi soartă
Clădirea istorică a Primăriei Bucureştiului este în reconstrucţie, instituţia ar trebui să aibă aceeşi soartă

Două milioane de oameni, mai mult de 10% din întreaga populaţie a României, plătesc tarife împovărătoare la apă, pentru că onoraţii consilieri locali primeau mită pentru aprobarea majorărilor.

Anchetatorii susţin că votul contra şpagă este o practică obişnuită în Consiliul General al Bucureştiului, proiectele, mai mari sau mai mici, fiind aprobate numai după încasarea dijmei de vot. După fumărit, iată că birul perceput pentru ridicatul mâinii consacră definitiv administraţia românească în topul mondial al întoarcerii banilor îndărăt.

Când a venit la putere, fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a constatat că poliţia ţării sale, mai ales cea rutieră, se ocupa, în orele de program şi după,  cu răpirea cetăţenilor aflaţi în trafic, pentru eliberarea cărora cereau răscupărare. Evident, erau cei mai calificaţi să facă asta, întrucât aveau informaţii precise privind proprietarii maşinilor, starea lor materială şi traseele pe care le foloseau zi de zi. Măsura luată, singura într-o astfel de situaţie, a fost desfiinţarea instituţiei. Toţi, de la şeful cel mare la ultimul agent, au fost îndepărtaţi. Nu se mai putea face nimic altceva, instituţia era atât de infestată, încât orice selecţie ar fi devenit inutilă. Câteva luni, în ţară nu a mai fost niciun poliţist pe şosele. Oricum, nu putea fi mai rău ca înainte. Iar, fenomenul răpirilor la scară mare a încetat.

În cazul Primăriei Bucureştilor nu poate exista altă soluţie, decât cea georgiană.

Acolo nu mai există partide, majoritate şi opoziţie. Există numai interese şi şpagă. O reţea bine pusă la punct ia caimacul din tot ceea ce înseamnă aprobare de proiecte. Şi nu numai atât. Cazul Apa Nova aduce, într-adevăr, noutatea mitei   pentru aprobarea de tarife la utilităţile publice.

Cetăţeanul din Bucureşti şi din orice alt oraş  este total dezarmat în ceea ce priveşte apărarea intereselor sale în faţa consorţiilor care livrează aceste utilităţi, că e vorba de apă, căldură, iluminat public sau curăţenie. Apărătorul său ar trebui să fie consilierul local, la fel cum poliţistul ar trebui să-l apere pe cetăţeanul georgian.  Dar consilierul local a devenit, cum era în Georgia poliţistul, un gangster care îşi ia ostatec cetăţeanul şi îl pune să plătească.

Nu se mai poate face distincţie. Corupţia este prea mare. Funcţionarii şi consilierii funcţionează într-un mediu prea viciat pentru a se mai rezolva ceva prin măsuri privind un departament sau un birou al primăriei.

Este nevoie de desfiinţarea Primăriei şi de reclădirea de la zero a altei instituţii.

Ar fi o perioadă dificilă, dar ar fi mai rău decât funcţionarea actualei Primării? Gândiţi-vă de ce plătim atât de mult serviciile publice, de ce costă exorbitant întreţinerea străzilor, de ce calitatea vieţii este atât de joasă, de ce se construiesc clădiri de birouri acolo unde nu e voie, de ce piere patrimoniul arhitectonic şi ne alegem cu o aglomerare urbană haotică, blocată în deciziile comandate prin şpagă.

Şi nu o fi Bucureştiul singurul oraş din România în astfel de situaţie. La o simplă privire îţi dai seama că ţara funcţionează cam în aceeaşi parametri ca şi capitala.

Poate ar fi momentul să renunţăm la zicala atât de des folosită ”rău cu rău, dar mai rău fără rău”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite