Careul de aşi din mâneca Preşedintelui. All in pentru România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finalul anului trecut, întrebat despre adoptarea legilor justiţiei în Parlament, Preşedintele Klaus Iohannis a spus: „Referendumul nu este ultimul as pe care îl am”.

Acum, cu imaginea ţării făcută ţăndări pe scena internaţională şi într-o situaţie explozivă la nivel intern în contextul continuării luptei cu justiţia, efectelor legii salarizării aşa-zis unitare şi distrugerii sistematice a economiei româneşti, preşedintele trebuie să joace tare. All in. Miza este viitorul instituţiei prezidenţiale în România, al democraţiei româneşti per ansamblu şi al nostru, al tuturor. Din fericire, Preşedintele Iohannis are un careu de aşi în mânecă.

Primul as este cel anunţat deja de anul trecut: „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional” (Constituţia României, art. 90). Plus decizia CCR 567/2006, unde scrie negru pe alb: „Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului şi data desfăşurării acestuia.”. Plus Art. 2 din Constituţia României, care spune la fel de clar că „suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, ... inclusiv prin referendum”. Altfel spus, rezultatele unui referendum sunt obligatorii pentru toate instituţiile statului, inclusiv Guvern şi Parlament.

Teme de interes naţional ar fi destule în această perioadă tulbure. De la mutarea ambasadei la Ierusalim până la continuarea guvernării PSD. Sau, mai direct: „Ar trebui să îşi prezinte demisia Premierul Vasilica Viorica Dăncilă?” Vi se pare prea mult? În vreme de criză să impun soluţii de criză.

Al doilea as din mâneca preşedintelui este posibilitatea sesizării CCR privind conflictul juridic de natură constituţională dintre două autorităţi publice: Preşedinţia şi Guvernul României. Art. 146 (e) din Constituţie: „Curtea Constituţională a României soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României,...”. Ar trebui clarificate mai multe aspecte importante în raportul dintre preşedinţie şi guvern, călcâiul lui Ahile al Constituţiei României. În contextul în care actuala putere face tot posibilul să limiteze rolului Preşedintelui la unul simbolic şi să-l elimine din cât mai multe proceduri, o astfel de dezbatere şi decizie în cadrul CCR este cu atât mai importantă şi mai oportună.

Iar CCR-ul nu poate să nu ţină cont de propriile sale decizii din trecut, mai ales 683/2012, unde a specificat clar că în politica externă rolul guvernului este unul derivat, nu originar, iar „în planul politicii externe Preşedintele conduce şi angajează statul”. În respectiva decizie, se invocă drept argument suprem caracterul reprezentativ al funcţiei prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis trebuie să joace tare şi pentru prestigiul şi rolul funcţiei prezidenţiale, acum şi pe viitor. Preşedintele Republicii reprezintă statul român şi este ales prin „vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat” (Art. 81 (1) din Constituţia României). Pentru cine încă nu a priceput, preşedintele Iohannis a fost votat în 2014 de un număr aproape dublu de cetăţeni faţă de PSD în 2016. Diferenţa este de trei milioane de români. Având în vedere abuzurile pe care majoritatea din Parlamentul României le comite zilnic şi anumite neclarităţi din Constituţia României, se poate pune în discuţie o reechilibrare între puterile statului, inclusiv prin trecerea la un model mai apropiat de cel francez sau american, cu puteri sporite pentru funcţia prezidenţială, drept cea mai reprezentativă (şi legitimă) în structura democraţiei româneşti. Se ştie că imediat după 1989 a existat o mare reticenţă de a conferi puteri preşedintelui, iar acest lucru este de înţeles. Au trecut însă 28 de ani de atunci. Ar fi cazul să ne întrebăm dacă nu cumva România are nevoie tocmai de un preşedinte mai puternic, inclusiv cu dreptul expres de a revoca Primul Ministru şi de a dizolva Parlamentul în vederea alegerilor anticipate, aşa cum se întâmplă în Franţa.

Chiar şi în limitele actualului cadru, Preşedintele mai poate face două mutări strategice. Aşadar, al treilea as din mâneca Preşedintelui Iohannis este convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Acţiunile Guvernului în raport cu situaţia din Orientul Mijlociu, inclusiv intenţia de a muta ambasada la Ierusalim, justifică pe deplin convocarea CSAT, care „aprobă orientările de bază în domeniul relaţiilor internaţionale privind securitatea naţională” (legea 415/2002, Art. 4, lit. f). Premierul Dăncilă ar fi obligată să se prezinte la şedinţa CSAT astfel convocată – de altfel, are şi rolul de Vicepreşedinte al CSAT, conform legii. Va trebui astfel să explice acţiunile ei şi ale Guvernului din ultimele săptămâni, va trebui să prezinte detalii ale „memorandumului secret”, va trebui să justifice cum a fost posibil să compromită decenii de acţiuni diplomatice care poziţionaseră România drept broker al procesului de pace în Orientul Mijlociu. Va trebui totodată să evalueze riscurile de atacuri teroriste la care a supus cetăţenii României prin acţiunile sale. Şi aşa mai departe.

În fine, ultimul as din mâneca Preşedintelui Iohannis şi lovitura de graţie: suspendarea Vioricăi Dăncilă pentru încălcarea legii responsabilităţii ministeriale. Frumoasă noţiunea asta de „responsabilitate”. E ceea ce lipseşte României cel mai mult, nu credeţi? Ei bine, avem o lege în acest sens pentru membrii guvernului şi un articol special în Constituţia României (109) pentru „răspunderea membrilor guvernului”. Viorica Vasilica Dăncilă nu face faţă funcţiei pe care o ocupă, asta e clar pentru toată lumea. Împinsă de la spate de Liviu Dragnea, face tot ceea ce i se ordonă. Şi semnează.

Semnăturile au şi consecinţe în ţara asta, chiar dacă se spune că hârtia suportă orice. Nu chiar orice şi nu la acest nivel.

Dar ce spune legea 115/199 a răspunderii ministeriale? Articolul 8, alineatul 1: „Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor: (b) prezentarea cu rea credinţă de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”. Oricine cunoaşte împrejurările ultimelor zile înţelege foarte clar că doamna Dăncilă s-a pus singură într-o situaţie extrem de complicată: de la memorandumuri secrete la agenda vizitei în Israel (iniţial, nu s-a anunţat nimic discuţii privind mutarea ambasadei la Ierusalim, însă apoi s-a dovedit că subiectul a fost abordat), a prezentat informaţii false sau a omis cu rea credinţă informarea Preşedintelui României.

Mai mult, nefiind membru al Parlamentului României, doamna Dăncilă nu este protejată de imunitate parlamentară. Conform Constituţiei, art. 109 (2), Preşedintele României are dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Iar dacă se cere urmărirea penală, acelaşi articol ne spune că Preşedintele poate dispune suspendarea din funcţie a persoanei în cauză. Game over, Viorica. Totul se joacă. Inclusiv formula coaliţiei de guvernare, cu ALDE şi UDMR tot mai distante de PSDragnea – şi pe bună dreptate.

Este momentul ca preşedintele Iohannis să joace all in.

Nu doar pentru că are careu de aşi, ci mai ales pentru că situaţia o impune. România nu a fost niciodată atât de jos în istoria recentă. În plan extern, e nevoie de acţiuni ferme şi urgente pentru a ne recâştiga credibilitatea în faţa aliaţilor americani şi europeni, dar şi în Orientul Mijlociu, unde suntem mai valoroşi (inclusiv SUA) în postura de broker neutru. În plan intern, se impune mai mult ca oricând schimbarea guvernului, repararea economiei şi pregătirea celor două momente esenţiale: Centenarul şi Preşedinţia Consiliului UE (2019).

Mai e nevoie de un ingredient pentru a ieşi din actuala situaţie dezastruoasă, iar acesta nu mai depinde de Preşedinte, ci de noi toţi. Se numeşte implicare. Un pas ar fi semnarea moţiunii civice de cenzură lansate de colegii de la PACT pentru România aici. Un altul ar fi participarea la orice formă de protest paşnic şi democratic şi solicitarea demisiei premierului Dăncilă în stradă. Iar condiţia esenţială este să ne pese de România. Dacă nu acum, atunci când?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite