Cătuşe şi arestări. Deştepţii care se luptă cu ele

Şerban Nicolae (dreapta), prietenul şi avocatul senatorului Cătălin Voicu (7 ani pentru corupţie)

Să-i facem puţin de ruşine pe câţiva dintre inteligenţii din Parlament care, clamând ţâfnos drepturile omului, tocmai au declanşat o ofensivă de mutilare a legislaţiei penale. Azi, ne ocupăm de senatorul Şerban Nicolae şi de tripleta Ioan Chelaru – Ovidiu Donţu – Cristiana Anghel.

Dacă vrei să evaluezi capacitatea intelectuală a parlamentarilor care au iniţiative legislative, cel mai util mijloc e să citeşti avizul Consiliului Legislativ, care însoţeşte orice propunere de act normativ. Consiliul Legislativ este un organism tehnic ce veghează riguros să nu existe în legislaţie suprapuneri, contradicţii sau formulări neconforme cu normele de tehnică legislativă. De regulă, Consiliul Legislativ dă aviz favorabil la orice prostie, la care ataşează politicos propriile observaţii. Nu de puţine ori, observaţiile Consiliului desfiinţează în totalitate proiectul de lege pe care tocmai l-a avizat favorabil.

Senatorul Şerban Nicolae, de profesie avocat şi de meserie statornic prieten al infractorilor, a iniţiat un proiect de lege de modificare a Codului de Procedură Penală, în care, printre altele, a scris că o persoană faţă de care se dispun măsuri preventive nu poate fi încătuşată „în nicio împrejurare”, cu excepţia celor care au comis fapte violente, s-au sustras urmăririi penale ori s-au opus măsurii preventive.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, dar, la „Observaţii”,  i-a dat imediat peste degete: sediul materiei nu e aici. Procedura de încătuşare nu are ce căuta în Codul de Procedură Penală, întrucât este reglementată în altă lege, mai exact în Legea 254 din 20013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. Iar legea aceasta precizează că mijloacele de imobilizare se reglementează prin Ordin al Ministrului Justiţiei - care nici măcar nu este publicat în Monitorul Oficial. Or, avocatul Şerban Nicolae trebuia să ştie asta: pentru a rezolva problema cătuşelor, trebuia să zgârie cu unghiuţa la uşa lui Robert Cazanciuc şi să-l întrebe cum arată acel Ordin.

O altă ambiţie a domnului Nicolae este să limiteze drastic infracţiunile pentru care se dispune arestarea preventivă. Dacă citeşti lista infracţiunilor pe care senatorul Nicolae le vrea exceptate de la arestare, mai că poţi bănui zona din care avocatul Nicolae îşi va recruta viitoarea clientelă: corupţie, spălarea banilor, falsificare de monedă, evaziune fiscală, infracţiuni comise prin mijloace electronice sau fapte pentru care pedeapsa este mai mare de 10 ani (faţă de 5 ani cât e în prezent).

Consiliul Legislativ îi dă iar peste degete chiar cu jurisprudenţa CEDO, care a statuat că arestarea pentru infracţiunile menţionate mai sus este conformă dreptului comunitar. Păi dacă omul care moare cu drepturile omului între dinţi este contrazis chiar de către CEDO, Europa mai are doar o singură şansă: să înfiinţeze în paralel Curtea Europeană a Drepturilor Infractorilor (CEDI) şi să-l pună preşedinte pe însuşi Şerban Nicolae. Poate aşa se potoleşte.

Alţi nepotoliţi - senatorii Ioan Chelaru, Ovidiu Donţu şi Cristiana Anghel - au luat-o mai şerpeşte. Nu au iniţiat ei un proiect de lege, ci au adus un amendament la un proiect al Guvernului de modificare a CPP, care viza alte chestiuni, legate de infracţiuni contra minorilor. La articolul 202, privind măsurile preventive, ei au înlocuit actuala formulare - „Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune” - cu propria lor creaţie: “Măsurile preventive pot fi dispuse dacă din probe rezultă indicii temeinice că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”. Adică au scos din textul legii sintagma „suspiciunea rezonabilă”.

Şi s-au luptat cu „suspiciunea rezonabilă” şi de la tribuna Senatului, şi pe la televiziuni, şi dacă nu mă înşel se luptă şi acum. Deştepţii ăştia însă nici măcar n-au citit integral toată secţiunea referitoare la măsuri preventive. Ar fi observat că mai la vale, unde sunt detaliate condiţiile pentru fiecare măsură preventivă în parte, există articolul 223, care reglementează arestul preventiv şi care a rămas neschimbat: „Măsura arestării preventive poate fi luată (…) numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune”. Cu asta ce facem, stimaţi senatori, o lăsăm aşa sau mai facem un amendament? Isteţilor...  

Pe de altă parte, spaima de “suspiciunea rezonabilă” este total inutilă. Vechiul Cod spunea că un făptaş poate fi reţinut sau arestat “dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevazută de legea penală”. În fapt, judecătorul asta şi făcea: în baza probelor sau a indiciilor temeinice, îşi formula o suspiciune rezonabilă că cel din faţa sa a comis fapta. Momentul arestării fiind plasat îndeobşte la începutul lanţului penal, judecătorul nu putea avea convingeri că omul e vinovat, asta se întâmpla abia la final, în momentul pronunţării sentinţei. Noul Cod nu a făcut decât să transpună în scris mecanismul psihologic care se şi întâmpla în fapt. Pentru că e bine de observat: în noul Cod, suspiciunea rezonabilă trebuie să rezulte tot din probe sau indicii temeinice, nu este lăsată la voinţa arbitrară a judecătorului.

Iar formularea găsită de tripleta Chelaru – Donţu – Anghel (“Măsurile preventive pot fi dispuse dacă din probe rezultă indicii temeinice...") este de o impecabilă lipsă de logică juridică: probele sunt întotdeauna mai tari decât indiciile temeinice, prin urmare din probe nu rezultă niciodată indicii temeinice.

Unor parlamentari ar trebui să li se interzică prin lege dreptul de a iniţia proiecte de lege în domenii pe care nu le cunosc - sau au auzit de ele la seral…