Ce-i mână pe ei în luptă? – sau psihologia guvernamentală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Heirupism. Alt termen nu poate fi mai potrivit pentru actuala filosofie guvernamentală din România. Totuşi, trecând peste perplexitate, ce îi determină pe guvernanţii PSD-ALDE să „revoluţioneze” România?

Din start, trebuie să înţelegem că nu toţi pesediştii sunt la fel; apoi, nu toţi pesediştii sunt la conducerea ţării sau a partidului, ci doar câţiva; tertio, cei care sunt la conducere sunt echipa unuia singur.

Pornind de la faptele lămurite mai sus, vorbim practic de „viziunea” omului din vârful piramidei aflate la conducerea ţării, recte preşedintele celui mai puternic şi mai important partid din România, recte Liviu Dragnea. El nu este singur în această aventură, ci înconjurat de nişte iluştri anonimi în partid (până acum) plus doi-trei „talibani” din zona agresivă şi oarecum iraţională a PSD (primii care au coborât de pe corabia eşuată a PRM).

Aceşti oameni care erau ţinuţi deoparte în partid (pe când acesta avea aspiraţii intelectuale, iar liderii plusau cu mii de specialişti), aveau rolul de a fi scoşi la înaintare doar când era nevoie de o intervenţie iraţională, agresivă şi când comunicatorii grei ai partidului nu puteau să se compromită în direct pe teme mai mult decât sensibile. O dată cu ascensiunea bine construită în timp a eternului om din umbră, Liviu Dragnea, aceşti „talibani” au devenit indispensabili consolidării conducerii fragile pe care o căpătase acesta.

Să nu uităm resorturile psihologice pe care Liviu Dragnea le-a manifestat de-a lungul timpului: privit de pesediştii vechi ca un venetic de la PD, considerat un „provincial” oltean, prea mulţi ani doar numărul doi prin partid, nevoit să slujească preşedinţi pe care probabil îi considera terminaţi (A. Năstase), incapabili politic (M. Geoană) sau infantili (V. Ponta), Liviu Dragnea i-a secondat pe toţi spre dezastru în campaniile electorale prezidenţiale. Este suficient să privim fotografiile din noaptea alegerilor.

Cel mai probabil, toate aceste „tare” de poziţie în PSD i-au creat lui Dragnea un puternic complex de inferioritate. Complexele de inferioritate vin cu o puternică încărcătură de tensiune psihică care se cere constant eliberată. Acesta este resortul care îi deternimă pe cei care se simt inferiori să aibă tot timpul nevoia de a demonstra că sunt mai buni (mai buni de cât cel de lângă el, decât angajatul său, decât oricine). În acelaşi timp, complexul de inferioritate duce la o formă subtilă de paranoia subconştientă: „chiar dacă demonstrez că sunt mai bun, cel doborât tot se uită suspect la mine! Tot nu mă crede că sunt cel mai bun!”. Asta doar fiindcă sentimentul de inferioritate vine adânc din interior (traumă, abuz psihologic), de multe ori fără legătură cu realitatea.

De pe această poziţie, foarte frustrantă psihologic vorbind, Liviu Dragnea a reuşit să ajungă liderul PSD. O dată ajuns în fruntea celui mai mare partid din România, el trebuia să demonstreze tuturor că este mai bun ca toţi. Guvernarea lui trebuia să intre în istorie şi să revoluţioneze România! El trebuie aclamat şi ovaţionat de întreaga naţiune ca cel care a adus bunăstare, ordine (justificată de bunăstarea tocmai oferită) şi mândria de a fi român (justificată sau nu). În acelaşi timp, angajamentele tacite că va oferi nomenclaturii sale (casta de oameni apropiaţi cu acces necondiţionat la putere) bunăstare, protecţie, linişte.

Banii, averile, nu sunt suficiente dacă nu se exercită puterea, excitanta putere de a dispune de cineva (sau de toţi). „Am plecat de jos, fraierilor, dar am făcut istorie!”. În istorie intri oricum dacă eşti la unul din capetele unei distribuţii normale (fie criminal, fie vizionar) şi dacă determini brusc schimbări fundamentale în societate (cauzând catastrofe economice/ sociale/ politice, fie determinând reforme). Diferenţa majoră în ambele cazuri ţine de lărgimea orizontului schimbării: în cazul dictaturilor acest orizont este limitat la o singură persoană şi/sau a câtorva acoliţi apropiaţi regimului personal creat; în cazul pozitiv, orizontul schimbărilor are în vedere evoluţia societăţii deasupra individului şi, cu siguranţă, deasupra unui singur nume!

În concluzie, actuala guvernare PSD, ca şi întreg partidul, sunt captive faţă de ideile „revoluţionare” ale unui singur om (Liviu Dragnea) şi a cercului său strâns de apropiaţi. „Viziunea” acestui grup este „vă arătăm noi, incompetenţilor, cum se reformează o ţară!”, un heirupism demn de talia unui Becali care repara yala la Maybach cu ranga. Economia unei ţări este un mecanism fin, cu inerţie mare a măsurilor, şi nu se repară ruseşte cu ciocanul!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite