Comisia de la Veneţia - un gardian împotriva anarhiei constituţionale

Săptămâna trecută, Comisia de la Veneţia s-a aflat la Bucureşti pentru a avea întâlniri cu cei implicaţi în procesul de revizuire a Constituţiei. Este o vizită întrucâtva neaşteptată, deoarece Comisia de la Veneţia elaborează în general Avize asupra unor propuneri de revizuire a Constituţiei aflate în etape mult mai avansate, de regulă înaintea referendumului, după ce Parlamentul a votat un proiect de Constituţie.

Aşa s-a întâmplat în cazul Ungariei şi poate că de aceea a fost prea târziu. În cazul României, vom avea un Aviz al Comisiei de la Veneţia cel mai probabil în luna septembrie. Având în vedere că precedentul Aviz nr. 685/2012 (asupra derapajelor democratice din vara anului trecut) a fost emis la 17 decembrie 2012, pare că România devine « oaia neagră » a Consiliului Europei în materie constituţională. Frecvenţa Avizelor nu trebuie să surprindă, dată fiind evoluţia rapidă a încercărilor la care este supus regimul democratic. Despre intervenţia Comisiei Europene prin MCV se afirma, total nejustificat, că este rezultatul exclusiv al dezinformărilor practicate de oameni politici din ţară. Despre Avizele Comisiei de la Veneţia nu se poate spune acelaşi lucru, deoarece experţii acestui organism au fost solicitaţi chiar de către guvern să se pronunţe asupra complicatei situaţii constituţionale din vara anului 2012, iar de această dată aceiaşi experţi au fost la Bucureşti şi au avut întâlniri cu toate forţele politice.

Comisia de la Veneţia se remarcă de obicei prin discreţie, nu apar scurgeri de informaţii privind rapoartele sale, nu sunt comentate variante de lucru, etc. De data aceasta, experţii acestui organism au dorit să aibă intervenţii publice şi să atragă atenţia asupra unor norme constituţionale care pun în pericol însăşi existenţa statului de drept. Autorii proiectului de revizuire au simţit nevoia să declare public că se dezic de aceste norme şi au promis solemn alte formulări. În acest fel, a fost declanşat un mecanism de early warning care a dat rezultate imediate. Este România un experiment pentru Comisia de la Veneţia, în sensul de a formaliza acest mecanism şi a-i da consistenţă, în viitoare cazuri similare? În mare măsură, da. Suntem un experiment penru că materia pe care se face acest experiment - proiectul de revizuire - este abundentă şi de proastă calitate.

Comisia de la Veneţia a fost încă de pe acum sesizată de numeroase organizaţii ale societăţii civile din România cu privire la forma defectuoasă a unor articole din proiectul de revizuire, în special cele care privesc garantarea drepturilor omului. Sesizările privesc şi forma defectuoasă de consultare, în sensul de a ignora unele propuneri ale Forumului Constituţional sau de a nu invita societatea civilă la dezbaterile comisiei parlamentare de revizuire. Cei care reclamă defecţiunile procesului de consultare vor fi parţial dezamăgiţi : Comisia de la Veneţia nu are ca atribuţie să verifice legitimitatea unui proces democratic, ci doar încadrarea unor propuneri în marile principii comune sistemelor de drept democratice. Comisia de la Veneţia se ocupă cu dreptul constituţional, nu cu ştiinţa politică. Chiar şi în ceea ce priveşte acest aspect, Comisia de la Veneţia a făcut excepţie, odată cu implicarea sa în cazul României. Principala observaţie a experţilor acestui for a fost că decizia Curţii Constituţionale de a amâna cu un an desfăşurarea unui eventual referendum cu cvorum de validare mai redus decât cel din prezent reprezintă o invitaţie la a relua dezbaterea asupra revizuirii Constituţiei. Curtea Constituţională, în Decizia nr. 334/2013, a invocat principiile Comisiei de la Veneţia, iar Comisia de la Veneţia a reiterat argumentaţia Curţii Constituţionale în interacţiunea sa cu responsabilii procesului de revizuire.

Să fie doar o coincidenţă faptul că Decizia nr. 334/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial chiar în timpul vizitei Comisiei de la Veneţia? Nu cumva a existat - şi va exista în continuare - o consultare a celor două organisme ?

Constituţia rămâne în continuare « legea supremă a ţării » în toate sistemele de drept dar încercările de a avea mecanisme eficiente la nivel supra-naţional sunt din ce în ce mai sofisticate. Niciun stat din cele care fac parte din Consiliul Europei nu mai poate deturna mecanismele democratice prin modificarea Constituţiei. Lecţia Ungariei a fost învăţată pe deplin. Desigur, Comisia de la Veneţia emite doar avize consultative, simple opinii dar care au valoare aproape egală cu cele ale normelor constituţionale la care se referă. Aceste Avize sunt citate de jurisprudenţa Curţilor Constituţionale din ce în ce mai des. Ar merita făcută o cercetare care să arate de câte ori termenul « Comisia de la Veneţia » apare în vocabularul Curţilor Constituţionale din  Europa în ultimii ani.

De ce preferă cetăţenii, guvernele sau Curţile Constituţionale să apeleze la Comisia de la Veneţia, să îi recunoască autoritatea fără prevederi exprese în acest sens ? Din cauza unei crize de încredere în capacitatea instituţiilor naţionale. O criză care afectează legitimitatea oricărui proces de revizuire. În România, această criză de încredere a atins cote alarmante. În absenţa unui consens mai general la nivel de societate, orice revizuire a Constituţiei riscă să fie la fel de controversată ca şi cea de faţă. Cea mai gravă eroare care a precedat revizuirea Constituţiei a fost aceea de a crede că dacă o alianţă politică are o majoritate de aproape 70 % din Parlament, aceasta reprezintă un consens pentru revizuirea într-un anume fel a Constituţiei. Votantul USL din 9 decembrie nu a dat un cec în alb acestei alianţe politice pentru a face ce doreşte din textul Constituţiei. Votanţii USL din 2012, cei care au decis la referendumul din 2009 în favoarea sistemului unicameral şi cei care susţin alegerea Preşedintelui prin vot direct sunt trei categorii distincte, nu sunt formate din aceleaşi persoane. Numai cine înţelege corect opţiunile electoratului exprimate cu ocazia alegerilor parlamentare, referendumului din 2009 şi în sondajele de opinie cu privire la avantajele unui regim politic sau altul va reuşi să ofere o soluţie care să concilieze toate aceste opţiuni. O alegere dificilă dar termenul de un an este potrivit tocmai pentru a încerca reluarea procesului de revizuire şi punerea sa pe alte baze.

Putem afirma, fără rezerve, că prin intervenţia sa Comisia de la Veneţia a întors ceasul revizuirii constituţionale, a resetat întregul proces, iar acest lucru s­-a întâmplat chiar înainte de emiterea unui Aviz formal.

Curtea Constituţională se va pronunţa asupra proiectului de revizuire, Consiliul Legislativ a făcut-o deja, vom avea în curând şi Avizul Comisiei de la Veneţia. Avem deasemenea opinii critice ale experţilor în drept constituţional. Comisia Europeană va avea deasemenea un cuvânt de spus în această materie, odată cu Raportul MCV. Toate acestea vor contura un text care pare mai degrabă un manifest politic decât un proiect de revizuire. Atunci când aceste evaluări vor fi puse cap la cap, vom descoperi calitatea extrem de precară a intervenţiilor operate pe textul Constituţiei. Este ca şi cum un om politic ar dori să fie chirurg : în masa de operaţie, îşi pune mânuşile, începe operaţia şi constată că pacientul, anesteziat, încă nu a decedat dar nici nu mai prezintă semnele vitale. Constituţia a fost operată la fel prin acest proiect de revizuire dar fără anestezie.

Vom constata astfel în toamnă că singura soluţie este reluarea procesului de revizuire, de la bun început, pe baze cu adevărat democratice, prin luarea în calcul a opţiunilor tuturor cetăţenilor.

Dacă nu vom accepta că aceasta este singura soluţie, vom trăi într-un regim politic în care Constituţia, deoarece are articole care se contrazic reciproc, nu se va mai aplica deloc. Vom intra astfel într-o stare de anarhie, cu consecinţe imprevizibile. Pentru această stare, nici Comisia de la Veneţia, nici Comisia Europeană şi nici noi înşine nu vom avea un antidot.