Deputatul AKM îi salvează pe pe aleşii aflaţi în conflict de interese. Infracţiunea se prescrie după 3 ani. Legea merge la promulgare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor.

„Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil“, arată una din prevederile proiectului care va deveni lege dacă e promulgat de Klaus Iohannis. 

Proiectul a primit 196 voturi "pentru", 59 "împotrivă" şi 4 abţineri. Cătălin Rădulescu a luat cuvântul după vot pentru a mulţumi celor care au susţinut proiectul. 

În lege mai sunt şi alte prevederi controversate. „Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municiăiului Bucureşti pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucureşti, potrivit legii“, mai prevede, de exemplu, un alt articol. 

Liberalul Florin Roman a susţinut proiectul lui Cătălin Rădulescu de la tribuna plenului, în timp ce Raluca Turcan, şefa deputaţilor PNL, a anunţat că partidul s-a opus. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite