Confuzii politice

Luna ianuarie se dovedeşte a fi luna marilor confuzii politice. USL nu ştie dacă vrea să mai continue ca alianţă, dreapta nu ştie în ce formulă va continua, nu se ştie cine va candida la alegerile prezidenţiale. Nu ştim nici cum va arăta noua Constituţie şi nici măcar cine o va redacta sau care va fi pragul de validare la referendum.

Despre regionalizare ştim doar că trebuie realizată, dar nu avem nici un proiect clar. Legea electorală trebuie modificată, toate partidele par a fi de acord în această privinţă, însă nu există un mimim consens asupra sistemului de vot.

Practic, toate elementele care definesc un regim politic sunt puse sub semnul întrebării. În aceste condiţii, cum poate funcţiona un regim care se auto-devorează şi trăieşte într-o continuă negare?

Răspunsul este unul singur: nu are cum să funcţioneze. Din acest motiv apare un veritabil ambuteiaj politic: instituţiile nu funcţionează nici măcar atunci când li se cere să lucreze la parametrii normali (vezi cazul ICR) şi, pe cale de consecinţă, nici atunci când se impune să reacţioneze în condiţii de maximă alertă (vezi comunicarea în cazul românilor victimele terorismului din Algeria).

CSM nu mai poate funcţiona, în condiţiile în care membrii săi au ajuns la cel mai ridicat nivel de neîncredere existent într-un mecanism colegial la ora actuală în România. Instituţiile sunt paralizate nu din cauza lipsei de bani, ci datorită neîncrederii absolute din interiorul lor. La locul de muncă, unii angajaţi se uită la Antena 3, alţii la B1, iar ceilalţi (majoritari) aşteaptă impasibili sfârşitul programului.

Pe acest fundal care seamănă, mai degrabă, cu o atmosferă de sfârşit de epocă (ori poate chiar este), nimic nu mai poate să surprindă. Ideea organizării simultane a alegerilor pentru Parlamentul Europen şi a celor prezidenţiale ar fi trebuit să nască o reacţie categorică şi unanimă de respingere: „până aici!”

Aceasta deoarece la alegerile pentru Parlamentul European (niciodată nu folosesc barbarul «europarlamentare», o soluţire şi o forţare a limbii române) trebuie să se discute chestiuni europene. Atunci când nu se discută, cetăţenii nu vin la vot pentru că nu văd care este miza.

Aceste alegeri nu sunt nicăieri doar despre Europa, aşa cum o arată toate studiile de ştiinţă politică, însă nici nu sunt exclusiv despre politica naţională. În loc să fie preocupaţi ca temele europene să fie cât mai mult în dezbatere şi să asigure o creştere naturală a interesului pentru Europa, guvernanţii noştri sunt interesaţi, mai degrabă, cum să nu se vorbească despre Europa cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European.

Ar vrea ca la aceste alegeri să se vorbească tot despre ce ştiu ei mai bine: eterna gargară rostogolită de aceleaşi personaje la toate posturile de televiziune, în Parlament şi pe stradă. Abia după ce au gândit cu voce tare, unii politicieni au realizat că nu se pot suprapune cele două alegeri decât dacă Preşedintele în funcţie renunţă de bună voie la vreo şase luni din mandat.

Nu a contat durata mandatelor descrisă în Constituţie, nu a însemnat nimic decizia Curţii Constituţionle de anul trecut care a făcut imposibilă comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, nici experienţa unor ţări care au cuplat alegerile pentru Parlamentul European cu un referendum naţional, fără a creşte gradul de participare.

Am citit comentarii conform cărora dacă s-ar cupla cele două scrutinuri, ar creşte participarea la vot. Probabil că tocmai acesta a fost şi calculul celor care au făcut o asemenea propunere. Nu participarea în sine este problema, ci care sunt temele de dezbatere.

Altfel, vom pierde şansa de a discuta serios despre apartenenţa noastră la Uniunea Europeană încă 5 ani, după ce am pierdut ultimii 6. Alegerile pentru Parlamentul European trebuie lăsate aşa cum sunt, fără cuplarea metehnelor noastre.

Dacă unele partide nu sunt pregătite să facă faţă unei asemenea confruntări şi privesc alegerile pentru Parlamentul European din perspectiva măruntelor interese ale unor politicieni, să recunoască deschis acest lucru, iar în locul lor să vorbească cei care o viziune despre Europa şi care înţeleg politica ca pe un sacrificiu zilnic adus cetăţii.