Cum citim strategiile partidelor pentru toamna electorală? PSD (II)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD în România
PSD în România

Planurile PSD pentru alegerile parlamentare, dincolo de obiectivul clasic al câştigării scrutinului, pot fi cel mai bine înţelese privind atât la trecutele alegeri locale, cât şi la cele prezidenţiale din 2019.

Într-un climat aparent neprietenos - pierderea guvernării, lider condamnat în precampanie, criticile lui Ponta la adresa lui Dragnea şi a liniei sale politice (nedepunerea moţiunii de cenzură, susţinerea Guvernului tehnocrat), asaltul DNA asupra unor membrii importanţi (primarul Craiovei, de exemplu), PSD a obţinut în iunie victoria majoră de imagine din Bucureşti (şapte primării din şapte), aproape 40% la votul politic pentru consiliile judeţene (35% singur şi 4,6% în alianţa electorală cu UNPR) - transpus apoi în majorităţi judeţene şi preşedinţii de CJ, precum şi un consistent număr de primari şi consilieri locali. Liberalii, în primul rând prin pierderea de imagine din Capitală, au ieşit şifonaţi din comparaţie.

Pe scurt, ce a funcţionat pentru PSD în alegerile locale şi merită cel puţin analizat, dacă nu avut în vedere pentru la toamnă?

·     Campania centrată pe elementele de ordin local, fără încercarea de a impune, ca imagine publică, o temă naţională sau un leadership naţional (ca prefigurare a alegerilor pentru parlamentare) - o alegere firească, ţinând cont şi de condamnarea survenită cu câteva zile înainte de startul campaniei electorale;

·     Unitate la nivelul principalilor lideri (prin ralierea lui Ponta la efortul de campanie; scandalul Zgonea nu s-a văzut şi nu a contat);

·     Bună organizare a partidului;

·     Campania electorală cuminte, fără excese discursive şi fără execuţiile de campanie faraonice (evenimente, afişaj), care a ţinut participarea electorală la nivelul la care mobilizarea bazinului PSD a putut face diferenţa. Ajutat atât de restricţiile noii legi electorale, dar şi de citirea situaţiei care se tot repetă la prezidenţiale, PSD nu a enervat electoratul non-social-democrat şi nu i-a dat motive să-şi dorească foarte tare să vină din nou la vot să pedepsească principalul partid de stânga;

·     Menţinerea controlului guvernării (prin majoritatea din Parlament şi prin oamenii din eşaloanele al doilea şi al treilea din administraţia centrală, precum şi prin cei din deconcentrate), concomitent cu percepţia publică prin care guvernarea tehnocrată a fost asociată cu Iohannis şi cu liberalii;

·     Compararea rezultatelor guvernării Cioloş (răpusă în prima parte a anului de aşteptările foarte mari şi de gafele unor miniştri) cu cea a social-democraţilor, care i-a favorizat pe cei din urmă. Chestiunea subvenţiilor în agricultură, de exemplu, i-a lămurit pe mulţi şi a devenit o problemă pentru liberali în rural;

·     Scăderea încrederii în Preşedintele Iohannis, instalarea unor narative publice deloc măgulitoare la adresa acestuia şi perceputa inactivitate din prima parte a anului.

Nu e totul roz pentru PSD, contrar a ceea ce poate reieşi citind rândurile de mai sus. Care sunt deci ameninţările pentru PSD în perspectiva alegerilor parlamentare?

·     Poziţia tot mai critică a fostului preşedinte Ponta, după episodul Camera Deputaţilor. Un partid obsedat pe bună dreptate de unitate şi organizare, PSD nu se simte bine când lucrurile nu sunt liniştite la vârf. Este neclar dacă atitudinea lui Ponta este dictată de problemele din justiţie, de încercarea de a negocia ceva pentru sine şi pentru oamenii săi (urmând, dacă i se dă satisfacţie, să revină în pluton) sau arată un atac pe care îl pregăteşte împotriva lui Dragnea post-alegeri, dacă rezultatele nu corespund aşteptărilor. S-ar putea să fie toate trei.

·     DNA şi incapacitarea unor lideri locali sau naţionali. Noul dosar al lui Dragnea, trimis în judecată săptămâna trecută, este evident o problemă pentru partid. Se adaugă aici şi discuţiile constante despre amnistii şi modificări de Cod Penal, care au exact rolul să sune goarna pentru electoratul non-PSD. Vom vedea în ce măsură lecţia a fost învăţată.

·     Constituţia şi hotărârile CCR din vremea lui Băsescu care îi permit lui Iohannis să deschidă jocul negocierii majorităţii parlamentare.

·     Sistemul electoral pe listă. Ultima dată când s-a votat pe listă la parlamentare a fost în 2004, când parlamentarele aveau loc simultan cu prezidenţialele, iar candidatul pentru Cotroceni era purtătorul de stindard politic. Pentru PSD va fi mult mai greu să reia comportamentul de la locale, când caracterul descentralizat al alegerilor a permis o poziţionare în plan secund a liderilor centrali (compensată şi de pasul natural în faţă al candidatului de la Primăria Capitalei). Că va desemna înainte de campanie candidat de prim-ministru (deşi Liviu Dragnea a anunţat deja că nu o va face) sau că îşi va asuma prin Preşedintele PSD o prezenţă mediatică mai intensă, partidul trebuie să susţină un mesaj naţional centrat în jurul programului de guvernare.

·     O anumită încremenire, imobilism la nivelul ideilor politice/programului de guvernare. PSD, de la părăsirea guvernării, încasează dividendele guvernării 2012-2015, dar nu a mai venit cu alte propuneri şi pare scos din joc ca poziţionări şi reacţii la ce se întâmplă în regiune, în UE sau la nivel internaţional. Va fi interesantă bătălia programelor de guvernare, nu atât din prisma a ceea ce vor propune liberalii, ci al rolului pe care îl pot juca cei din Guvern, impulsionaţi de Iohannis şi Cioloş - demolatori cu cifre şi argumente ai ideilor probabil generoase social ale PSD (vom vedea şi cât de credibili vor fi tehnocraţii într-un astfel de rol, pe care ne aşteptăm să îl joace cu plăcere). 

·     Fragmentarea spaţiului politic. Fuziunea PMP-UNPR, care bagă partidul lui Băsescu în Parlament, nu face bine PSD, pentru că numărul jucătorilor mai mult sau mai puţin independenţi creşte. Dacă vom avea patru partide mici intrate în Parlament - ALDE, PMP, USR şi UDMR -, PSD este sigur astăzi doar de ALDE. Va fi nevoie de multă muncă şi concesii în relaţia cu UDMR şi PMP.

În acest context al lecţiilor de reţinut şi al posibilelor ameninţări, cu Preşedintele PSD respingând o mare alianţă cu PNL şi ideea unui nou premier/Guvern tehnocrat, la ce soluţie politică s-ar putea gândi social-democraţii pentru toamnă?

Dincolo de deşertul opoziţiei. sunt două mari opţiuni, în opinia Smart Politics:

1. Un Guvern politic în jurul PSD, cu un premier independent acceptat/susţinut de PSD. Jocul făcut în ultimele săptămâni de Dragnea, respingând nume precum Cioloş şi Borc, ar fi exact pentru a duce acul cântarului mai aproape de ce vrea PSD. Opţiunile ar putea fi vicepremierul Dâncu sau ideea susţinută după demisia lui Ponta - Liviu Voinea de la BNR, dacă Florin Georgescu respinge o nouă revenire. În acest scenariu, PSD s-ar bucura, cu beneficii mai reduse e drept, de o situaţie similară celei de acum: gestionarea puterii fără a fi 100% asociat cu responsabilitatea guvernării (premierul va fi numit de Iohannis, i se va asigura o marjă de manevră).

2. Un Guvern cu un premier asumat de PSD, deşi este greu de spus astăzi cine ar putea fi acela. Declaraţiile lui Ponta despre Dragnea premier sunt mai degrabă deschideri de jocuri politice decât scenarii cu probabilitate mai mare de 50% de realizare.

Aceste două opţiuni depind de planul mai larg pentru 2019. În ambele scenarii, indiferent de calculul strategic, PSD are două sarcini esenţiale:

· să anunţe o majoritate înainte de a numi Iohannis un candidat de premier, să fie capabil să aibă un candidat de prim-ministru şi un protocal semnat cu alte partide parlamentare înainte de a merge la consultări. 

· să scoată din arhive ce declara Iohannis în 2009 când nu-l numea Băsescu premier în ciuda susţinerii parlamentare, tocmai pentru a forţa o poziţionare a actualului Preşedinte (e consecvent sau nu? - evident, urmările sunt pentru 2019). La o adică, PSD chiar poate merge în opoziţie, ţintind un game changer major - victoria la prezidenţiale în 2019; pentru aceasta ar fi nevoie însă de un acord major între principalii jucători din partid (Dragnea, Ponta şi liderii locali), ceva ce nu s-a obţinut în 2008. 

Cum va juca PSD înainte de alegerile parlamentare şi mai ales în negocierile de după ne va spune foarte mult despre proiectul pentru 2019. Tipul de echilibru atins în interiorul PSD va fi esenţial. Cu cât mai multe concesii făcute în acest an, cu cât mai uşor va fi acceptată chiar varianta opoziţiei, cu atât mai hotărât va fi pariul pentru 2019. Sunt aici două întrebări oarecum în oglindă, pentru K10 şi Cotroceni:

· poate rezista un lider PSD care, chiar dacă ar câştiga alegerile, nu ar duce partidul în fruntea guvernării?

· poate câştiga un nou mandat Iohannis după patru ani de Guvern propriu (2015-2019)?

Un lucru ne-a atras atenţia în ultimele luni - tendinţa PSD de a învăţa din lecţiile lui 2004, 2009 şi 2014. Anume ideea de a ţine candidaţii pentru poziţiile majore la cutie. Cum a făcut PNL cu Iohannis în 2014. Cum vă sună comparaţia cu Polonia, cu un Kaczyński care e doar lider de partid şi pune şi premier, şi preşedinte? V-aţi imagina o astfel de situaţia acceptată de liderul PSD? Ar putea Dragnea (sau urmaşul său) merge până la capăt spre această direcţie, deja enunţată? De aici vine echilibrarea despre care vorbeam mai sus. Food for thought...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite