Cum să crezi ce spune CCR dacă trei judecători demontează ce spun ceilalţi şase? Ce ştiinţă mai e şi asta?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi recenta motivare privind protocoalele secrete ne ridică aceeaşi întrebare, apărută şi cu alte ocazii. În cazul instanţelor de judecată se apreciază probe existente la dosar şi judecătorii le interpretează, funcţie de atitudinea martorilor, contradicţii existente între probe, etc. La CCR vorbim despre ştiinţă juridică în stare pură. Şi atunci cum să accepţi că unii judecători ai CCR sunt analfabeţi sau cumpăraţi?

Decizia referitoare la protocoale are trei opinii separate

Este vorba de opiniile judecătorilor Livia Stanciu, Daniel Morar şi Mircea Minea. Trei judecători cu vechi state în serviciu, aflaţi în trecut  a Conducerea ICCJ (Livia Stanciu) sau DNA (Daniel Morar).

Nu sunt jurist, aşa că nu voi comenta acurateţea argumentelor. Mă mărginesc să le constat. Iată concluziile a doi dintre judecători, dr. Livia Stanciu şi prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea. Oameni cu greutate în ştiinţa juridică.

În cauză nu a existat şi nu există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale unui conflict juridic de natură constituţională, astfel cum acestea au fost stabilite în jurisprudenţa Curţii, în cadrul fixat chiar de instanţa de contencios constituţional pentru acest tip de cauze; - conduita Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a încheia protocoale cu Serviciul Român de Informaţii nu a fost de natură a determina un blocaj instituţional, întrucât, prin conţinutul lor aceste protocoale nu au reprezentat decât o detaliere a modului în care fiecare dintre cele două instituţii se impunea a-şi exercita atribuţiile conferite de lege în domeniile menţionate expres în cele două protocoale, astfel că, 154 - nu s-a putut stabili o depăşire din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a limitelor de competenţă pe care legea i le conferă; -nu s-a putut stabili o imixtiune din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în competenţele conferite de Legea fundamentală Parlamentului României; - nu s-a putut stabili o încălcare a principiului cooperării loiale între autorităţi din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.“

Iată ce spun ceilalţi şase judecători:

Admite sesizarea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.“

Cine are dreptate? Cei trei sau cei şase? Aici este vorba de ştiinţă pură, nu de dezbaterile unei comisii parlamentare, care se supun unor cu totul alte reguli şi în care deciziile se iau prin vot. Sigur, pot exista şi la CCR diferenţe de opinii, dar nu până într-acolo unde unii vad negru, în timp ce altii vad alb.

Iată ce spune şi Daniel Morar în opinia separată:

„Modul în care instanţa constituţională a înţeles să soluţioneze aşa-numitul conflict juridic de natură constituţională demonstrează de facto că nu există un astfel de conflict, respectiv faptul că, prin încheierea protocoalelor de colaborare, Ministerul Public nu a împiedicat instanţele judecătoreşti în exercitarea atribuţiilor lor constituţionale de înfăptuire a justiţiei, în activitatea de judecată, neintervenind 113 niciun blocaj instituţional de natură să impună intervenţia Curţii Constituţionale. Verificarea respectării sau încălcării dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal este o obligaţie care incumbă instanţelor judecătoreşti în toate fazele procesului penal, astfel că nu este necesar un act jurisdicţional al Curţii care să le amintească acestora că trebuie să dispună “măsurile legale corespunzătoare.“

Ce să înţeleagă cetăţenii, jurişti sau nejurişti, când 9 judecători, unii cu cea mai înaltă calificare, prof.univ. dr., nu se înţeleg între ei, se contrazic, îşi demontează reciproc argumentele, când este vorba, totuşi, de un domeniu ştiinţific, ştiinţele juridice. Ca şi cum doi matematicieni ar găsi pentru aceeaşi ecuaţie soluţii diferite!

Pe de altă parte, CCR verifică constituţionalitatea legilor, explică de ce o lege este găsită neconstituţională, iar emitentul, Parlament sau Guvern, trebuie s-o modifice până devine constituţională. Sau constată un conflict juridic de natură constituţională, îl explică, iar părţile aflate în conflict îl soluţinează. CCR nu are dreptul să „legifereze“, să adauge la lege, sau să verifice soluţii date de instanţe, cum îşi arogase odată acest atribut.

Consecintele sunt grave. Cetăţenii îşi pierd încrederea în justiţie, nu mai ştiu ce este drept şi ce nu este drept. Când vedem mii de magistraţi care protestează împotriva OUG 7, noi, cetăţenii de rând, ce să mai credem? Cine are dreptate?

Este grav că s-a ajuns aici, şi trebuie găsite soluţii care să readucă încrederea cetăţenilor în justiţie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite