De la dublare la tăiere, acum şi pe vremea lui Băsescu

Dublarea alocaţiilor pentru copii, intrată de luni în vigoare, aminteşte de pericolele populismului şi de ce am trăit cu toţii în anii de criză. Adevărul este că PSD nu a avut în vedere majorarea alocaţiilor pentru copii şi a căzut într-o cursa pregătită de PNL.

În faţa propunerii liberalilor, parlamentarii PSD nu au putut rezista tentaţiei şi au votat în favoare. Dacă pentru PNL nu exista nicio obligaţie pentru că ei doar veneau cu propunerea, reprezentanţii partidului de guvernământ ar fi trebuit să se întrebe de unde va avea premierul Ponta fondurile necesare unei dublări a bugetului pentru alocaţiile copiiilor. Dar nu a existat o asemenea preocupare, cu toate că legea finanţelor publice spune clar că orice creştere a cheltuielilor bugetare trebuie să indice şi sursa care va acoperi aceste alocări.

Irezistibila atracţie a populismului a făcut ca legea alocaţiilor să treacă fără calcule de impact, fără indicarea sursei de finanţare, fără o dezbatere reală în comisii şi în plen. Asta nu înseamnă că mărirea alocaţiilor nu ar fi fost un act necesar. România acorda până acum 10 euro pe lună pentru fiecare copil, acum va direcţiona 20 de euro pe lună în acest scop. Nici după dublare, suma nu este nici pe departe mulţumitoare.

Dar, ceea ce este grav, este modul în care se ajunge la asemenea decizii. Ele nu fac parte dintr-o gândire pe termen mediu şi lung, ci apar la plesneală, pe ideea că întâi votăm şi vedem noi pe unde scoatem cămaşa. Este o atitudine iresponsabilă care caracterizează din plin politicianismul autohton. În cazul de faţă, după cum afirmă ministrul Muncii, doamna Rovana Plumb, cheltuiala pe un an va fi de 1,8 miliarde lei. De unde vor fi luaţi aceşti bani?

După patru luni, bugetul înregistrează un excedent de 6 miliarde de lei. Guvernul a făcut acest ”depozit” pentru a acoperi şocul inţial al scăderii TVA la alimente. În acest scop, cheltuielile pentru investiţii au fost ţinute la turaţie mică, iar alţi factori de conjunctură, cum sunt scăderea semnificativă a cheltuielilor cu dobânzile aferente datoriei publice, au contribuit la excedentul bugetar de astăzi. Pericolul este ca în euforia dată de cifrele statistice şi având ca perspectivă alegerile din 2016, să nu se ajungă la o nouă beţie a creşterilor cheltuielilor bugetare în mod total nesustenabil.

Am trăit această experienţă cu salariile profesorilor în 2008. Atunci eram după o creştere economică fabuloasă în statistici, dar total descoperiţi în faţa crizei economice care izbucnise în SUA şi se pregătea să înghită economia mondială. Ce reacţii am văzut atunci din partea politicienilor români în frunte cu preşedintele Traian Băsescu? Iresponsabilitate totală!

Parlamentul a votat în lacrimi dublarea salariilor pentru profesori! Premierul Tăriceanu a fost singurul care a avut poziţia corectă afirmând că bugetul nu va putea suporta o asemenea cheltuială. Preşedintele Băsescu a reacţionat vehement, l-a acuzat pe premier că nu respectă decizia parlamentului şi a anunţat că promulgă legea. Tot circul pentru că urmau alegerile parlamentare. Ulterior, pe tot parcursul anului 2009, legea a rămas blocată prin efectul ordonanţei Tăriceanu care nu a fost anulată de o ordonanţă a noului guvern Boc. Cu toate că au avut loc negocieri cu FMI, nicio măsură de restructurare nu a fost luată în anul 2009. Explicaţia,la fel de simplă: urmau alegerile prezidenţiale. În plină criză, România nu a luat nicio măsură! Abia în mai 2010, ajuns la fundul sacului, Traian Băsescu recurge la măsura disperată de a tăia salariile şi pensiile. Preşedintele arunca povara crizei pe umerii tuturor bugetarilor, după ce amânase alte măsuri nu la fel de dure, cum ar fi reducerea personalului din instituţiile publice, doar pentru a nu avea probleme în campania din 2009. Întârzierea de aproape doi ani a mărit nota de plată, dar Traian Băsescu îşi realizase scopul şi avea un nou mandat de preşedinte.

Asta este responsabilitatea faţă de soarta milioanelor de români. Să sperăm ca alegerile din 2016 nu ne vor pune la plată în anii care urmează!