Demiterile preşedintelui: 3, 2, 1 .... start?!?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De multă vreme am atras atenţia asupra faptului că politicienii români sunt din ce în ce mai slabi din punct de vedere politic şi intelectual, iar realitatea îmi dă dreptate în fiecare zi. Nu e nevoie să fii înţeleptul neamului pentru a vedea un lucru care a fost observat şi din spaţiu, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să gândim întotdeauna mai mult şi mai bine.

De aproape două cincinale în politica noastră s-a impus cu furie şi prostie o instituţie numită suspendarea preşedintelui României. Întemeiată de nişte dispoziţii puternic criticabile ale legii fundamentale, asupra cărora am scris în materialul Un referendum de analizat. Cu detaşare”, continuând prin analiza „Hibele Constituţiei, pârghie pentru suspendarea lui Băsescu” şi terminând cu „Legitimitatea poziţiilor în stat şi ce s-a întâmplat efectiv pe 29 iulie 2012”, ea s-a realizat de două ori şi se discută dacă se va mai realiza o dată până la sfârşitul anului 2014.

Ei bine, ea se va mai realiza – dar nu în 2014, ci începând cu anul 2015. Şi nu o dată, ci de mai multe ori. Mai mult, începând cu anul 2015 vom avea şi demiteri ale preşedinţilor aflaţi în funcţie. Nu doar una!

Aceasta, pentru că viaţa politică în România nu se termină în clipa în care actualul preşedinte îşi va termina mandatul. Cu atât mai mult cu cât faptul că se va ajunge la acest moment fară a se fi curăţat scena politică românească de incompetenţi, lichele, arivişti şi alte sub-specii ale omului de onoare.

Concret, suspendarea preşedintelui se produce, potrivit art. 95 din Constituţie, dacă majoritatea deputaţilor şi senatorilor votează în acest sens, după consultarea Curţii Constituţionale.

Astfel, profitându-se de faptul că legea fundamentală nu a descris faptele efective ce constituie încălcare gravă a Constituţiei, de caracterul deciziei Curţii Constituţionale, care nu are decât caracter consultativ, precum şi de eliminarea dreptului la apărare al Preşedintelui României, ne aflăm în faţa următoarelor probleme:

1. Majoritatea simplă, iar nu calificată a parlamentarilor poate suspenda, oricând, în orice context şi sub orice temei Preşedintele statului. Nu există posibilitatea de apărare efectivă – deşi textul se referă la încălcări ale legii fundamentale, iar aceste încălcări sunt constate întotdeauna doar de către instanţele de judecată. Votul politic nu poate stabili vinovăţia sub aspect juridic!

2. Aceeaşi majoritate simplă învesteşte Guvernul ... cu alte cuvinte, 50% + 1 din numărul parlamentarilor poate numi Guvernul, tot aceeaşi majoritate îl poate demite, dar îl şi poate suspenda pe Preşedintele României.  

Din aceste dispoziţii rezultă că în orice clipă un prim-ministru ambiţios care intră în conflict cu şeful statului, dacă are sprijinul parlamentarilor, îl poate suspenda pe acesta din urmă. Şi carenţele textului constituţional o permit să o facă şi de 11 ori pe an, dacă doreşte.

Preşedintele României ar fi putut să se apere politic şi juridic – iar în 2012 aşa s-a şi întâmplat – prin condiţia de cvorum. Referendumul de demitere, ulterior suspendării, prevede că este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, după cum arată dispoziţiile art. 5 alin (2) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, modificată. 

Astfel, din cele 18,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot, ar trebui să se prezinte 9,1 milioane. Condiţie greu de atins, deşi ca temei juridic este foarte bună, deoarece aşa se poate asigura o reprezentativitate mai mare a unei decizii de o gravitate extremă pentru politica unui stat.

Doar că incompetenţa vădită a politcianului român a lovit din nou, în anul 2013, prin modificarea art. 5 alin. (2) din legea mai sus-amintită şi prin adăugarea unui nou alineat. 

Astfel, prin intermediul Legii nr. 341 din 2013 de modificare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului s-a statuat că: Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente!!!

Dintr-o dată, condiţia de cvorum a scăzut de la aproximativ 9 milioane de cetăţeni la puţin peste 5,4 milioane! 

Mai concret, 20 de baroni locali hotărâţi şi „câteva cimitire cu conştiinţă civică şi conexiuni la nivel de poliţie şi evidenţa populaţiei” pot face minuni şi atingerea cvorumului nu va fi ceva imposibil. Doar o mobilizare rezonabilă la nivelul Bucureştiului şi Prahovei înseamnă peste un milion de voturi, ceea ce nu lasă dubii în ceea ce priveşte rezultatul final.

Dispoziţiile alin. (3) al art. 5 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, modificată, precizează şi că: Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Astfel, este suficient ca 4,5 milioane de persoane să voteze valabil într-un fel sau altul, cu diferenţă în favoarea demiterii şi de un vot, şi preşedintele, oricine ar fi el, este demis. 

Singura consolare: aceste ultime dispoziţii se vor aplica doar începând cu 15 decembrie 2014, în temeiul unei decizii destul de ciudate a Curţii Constituţionale. De unde acest termen de un an? Totuşi, nu la asta mă voi referi în continuare.

Nu pun întrebarea legitimă: ce se întîmplă dacă cei 2.249.999 de votanţi în favoarea preşedintelui nu acceptă rezultatul votului celor 2.250.001 de cetăţeni care au votat pentru demitere? Vom avea război civil sau ce alt tip de tulburări?

Întrebarea mea rezidă – şi este de fapt un comentariu amar, ştiindu-i pe mai mulţi dintre minusculii protagonişti ai jocului politic de la noi: ce facem din decembrie cu prim-ministrul, oricine ar fi el? 

În temeiul acestor diszpoziţii, este clar că un prim-ministru, oricine ar fi el, îl va putea şantaja efectiv pe preşedintele statului în orice direcţie, dacă îşi controlează cu fermitate şi forţă reală partidul. Astfel, cel ce va fi preşedinte va trebui să stea nemişcat la Cotroceni şi să îl lase pe prim-ministru că facă ce vrea, altfel va fi suspendat rapid şi demis foarte uşor, tocmai în temeiul reducerii acestui prag electoral. 

Apoi premierul va căuta să ajungă el preşedinte al statului, sau să pună un om de paie – dar varianta a doua poate să cadă la vot. Ce ar putea face prim-ministrul în această situaţie, ca să nu piardă? Evident, o lovitura de stat sau o fraudare masivă a alegerilor, cu consecinţe deosebit de grave la nivel intern şi internaţional.

Iar dacă preşedintele şi-ar dori să iasă la bătaie cu prim-ministrul, nu va putea să o facă decât dacă va putea crea o disidenţă în partidul premierului – şi obligatoriu având sprijinul opoziţiei. Altfel, mandatului său de şef al statului poate dura 3 luni sau mai puţin, sau un an, sau cât va dori ocupantul de la Palatul Victoria. Pretenţia că preşedintele îşi va putea controla total fostul partid e absurdă, din motive uşor de înţeles.

Mai mult, opoziţia poate iniţia, având un pact invizibil cu prim-ministrul, demiterea preşedintelui statului de câte ori şi-ar dori, ea având nevoie doar de un grup minim de trădători din partidul aflat la putere.

Deci, război politic, alianţe peste alianţe vizibile sau subterane, adică instabilitate politică din ce în ce mai mare şi rezultat: România neguvernabilă.

Vă întreb pe voi, oameni buni: ne putem permite o astfel de instabilitate? Cînd ţara e în reconstrucţie administrativă şi economică – e drept, de prea mulţi ani – doar războaiele politice de asemenea amploare nu ne sunt necesare. 

Nu mai adaug faptul că pentru un vot de suspendare – sau nu – în parlament, pecenegii, cumanii, ungurii, costobocii, roxolanii, cyborgii şi klingonienii ar putea cere aproape orice preşedintelui aflat la ananghie sau prim-ministrului pus pe fapte mari! Vreun nou teritoriu autonom, limba pecenegă în grădiniţe şi un post de televiziune al statului în limba klingoniană – cine e în război, promite multe pentru a-şi asigura sprijinul aliaţilor şi este nevoit să-şi împlinească o bună parte din cele convenite. Cu ce costuri ulterioare? Inclusiv cu refacerea unei noi majorităţi, constituite din cei nemulţumiţi de anumite cedări făcute alianţilor conjucturali. 

Şi toate acestea, pentru că nişte politicieni incompetenţi au modificat fără cap nişte acte normative de importanţă fundamentală. 

Mai au încă timp să facă cele două modificări necesare pentru ne-deschiderea unui focar de infecţie care va cangrena total statul român.

Mai întâi, revenirea la dispoziţiile anterioare privitoare la cvorumurile necesare validării refendumului de demitere a Preşedintelui României.

A doua, chiar dacă nu va plăcea, este eliminarea totală a imunităţii parlamentare şi ministeriale. Aceasta este necesară deoarece parlamentarii, la adăpostul călduţ al imunităţii, pot face aproape orice. Miniştrii beneficiază de o protecţie şi mai mare, iar asta îi face să se avânte spre înălţimile funcţiilor în stat, cu imunitatea pe lege călcând. În acest tip de jocuri politice - „suspendare / demitere / alianţe pentru demitere – nedemitere” - imunitatea ajută iniţiatorii, dar nu ajută statul, debilizându-l prin creşterea instabilităţii, care are efecte majore în plan economic şi nu doar acolo.

Un stat fără privilegii, în care demnitarii sunt obligaţi să fie în slujba naţiunii, iar nu deasupra ei. 

Imunităţile de judecată creează aceste privilegii, modifică conduita omului politic şi îl face – în dorinţa normală de a vrea mai mult – să nu mai ţină cont de lege. 

Nu aşa se construieşte un stat de drept puternic, funcţional, în care progresul să apară şi să devină constant. 

De aceea, vă invit să vă gândiţi cu duioşie şi bunăvoinţă la ce a fost până acum. Din 2015 datele se vor schimba teribil. Viaţa nu s-a terminat când preşedintele Băsescu a fost ales în 2004, nu se va termina în decembrie 2014. Dar prostia multă termină un stat, atât sub aspectul capacităţii sale administrative, cât şi teritorial – doar lângă graniţele noastre vedem multe în ultima vreme.

Dacă s-a ajuns astăzi ca anumiţi lideri politici să nu poată să apară la anumite televiziuni pentru că alt lider de partid – mai mare în funcţie – a decis asta, gândiţi-vă doar la frustrarea acumulată de primii, şi ce se va întâmpla cu actualul mai mare lider de partid dacă vreodată va ajunge preşedinte. 

Cetăţeni, uitaţi-vă la dispoziţiile ce vor guverna cvorumul referendumurilor de demitere a preşedintelui din 2015 încolo şi temeţi-vă! 

Iar voi, oameni politici ce astăzi puteţi decide: faceţi ceva, altfel, vă veţi măcina rapid într-un război politic fără menajamente ce va începe, deoarece ciolanul şi gloria – chiar de o zi – sunt foarte gustoase. Şi cine vă garantează că prietenul politic de azi nu este cel ce mâine vă va înfige un cuţit în spate, indiferent de funcţiile pe care le veţi avea atunci?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite