Despre umilinţa de a fi profesor astăzi în România

Aş dori să scriu în comentariul meu de astăzi câte ceva despre ce înseamnă, mai exact, despre umilinţa de a fi profesor în România anului de graţie 2019.

Nu, nu voi scrie nici măcar un singur rând despre salarizarea proastă şi care continuă să rămână astfel îndeosebi în cazul debutanţilor, despre dotările precare din şcoli şi universităţi, despre faptul că, după achitarea lefurilor şi plata feluritelor utilităţi, celor mai multor unităţi de învăţământ nu le mai rămân bani pentru achiziţiile de carte.

Nu mă voi referi nici la birocraţia ucigătoare, la nenumăratele situaţii şi hârtii lipsite de orice urmă de utilitate reală pe care este obligat să le întocmească aproape în fiecare zi “un dascăl”, nici la detaliul că, deşi în 2016 s-a votat o lege care a promis corpului didactic restituirea în tranşe banilor tăiaţi în timpul crizei, lege printre ai cărei iniţiatori s-a aflat chiar actualul ministru al Educaţiei, doar guvernul tehnocrat condus de dl. Dacian Cioloş a avut decenţa de a pune respectivul act în aplicare.

Despre cu totul altceva va fi vorba în comentariul meu de astăzi. Şi anume despre cât de umilit te simţi atunci când le spui elevilor sau studenţilor tăi că trebuie să muncească, să înveţe, să fie bine pregătiţi deoarece doar dacă sunt competitivi au şanse de a reuşi în viaţă. Aceştia te ascultă, dau aprobativ din cap, însă, câteva ore mai târziu, atunci când ajung acasă şi deschid televizorul ori citesc pe internet (internetul acela care îi dă fiori d-lui Daniel Breaz, ajuns numai el şi bunul Dumnezeu ştiu cum, profesor universitar şi ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale) cele mai proaspete ştiri observă că un loc de frunte îl ocupă cele referitoare la greşelile de exprimare, la stâlcirea sistematică a limbii române ce îi caracterizează pe mulţi dintre cei care au ajuns să fie elita politică actuală a României. Pe liota de inşi care şi-au găsit un loc călduţ ba în Parlament, ba la conducerea vreunul Consiliu Judeţean, ba în fruntea unui minister, ba la Bruxelles sau la Strasbourg.

Campioanei absolute în vorbitul agramat şi în producţia de gafe care este d-na Viorica Vasilica Dăncilă, fostului ministru al Educaţiei, dl. Liviu Pop, preşedintelui Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu care habar nu are să construiască acuzativul de tip 3, folosind forma corectă a pronumelui relativ pe care, deja sus-menţionatului ministru al Culturii care îşi dă cu părerea despre Eminescu „ca şi cadru didactic”, li s-au alăturat nu mai departe decât zilele trecute europarlamentarele Gabriela Zoană, care a repetat obsesiv „ajunct”, şi Claudia Ţapardel pe care am auzit-o pronunţând încăpăţânat şaptisprezece, optisprezece.

Auzind şi văzând toate acestea nu poţi să nu te întrebi prin ce minune, prin ce miracol sus-numiţii şi nenumăraţi alţii ca ei au intrat în posesia diplomei de Bacalaureat. În repetate rânduri, i-am sugerat doamnei ministru Ecaterina Andronescu să înfiinţeze în regim de maximă urgenţă clase de liceu seral ai cărei elevi să fie colegii dumneaei de partid sau de guvern.

Mai departe. Arunci o privire peste cv-urile demnitarilor români din dorinţa de a vedea unde şi cum şi-au făcut aceştia studiile universitare. Marea majoritate a indivizilor care se află astăzi în guvern au absolvit cursurile unor universităţi particulare ori ale unor obscure universităţi de stat zguduite de nenumărate scandaluri, o bună parte dintre ei făcând ba un masterat, ba un doctorat la fabrica de plagiate şi plagiatori cunoscută sub numele de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Mulţi dintre cei care astăzi, vorba lui Eminescu, „ne fac legi şi ne pun biruri” sunt ei înşişi bănuiţi, acuzaţi ori dovediţi că ar fi plagiat neruşinat şi cu toate acestea continuă să rămână nederanjaţi de nimeni în funcţii extrem de bine plătite. Cel mai recent a intrat în topul megaplagiatorilor condamnatul penal consilier de stat Darius Vâlcov, principal autor al Bugetului de stat al României pentru anul 2019.

Ministrul Educaţiei, d-na Ecaterina Andronescu, anunţă zilnic câte un proiect de reformă. Vrea chiar să scrie o nouă lege a Educaţiei. Se gândeşte să îi supună unor verificări continue pe profesori. Plănuieşte să nu le mai îngăduie accesul în sălile de clasă celor care nu au obţinut cel puţin nota de trecere la Examenul de titularizare. Foarte bine. Cred că, în principiu, doamna ministru are dreptate. Mă întreb însă ce acoperire morală are d-na prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu să se arate atât de exigentă faţă de cei pe care îi place să îi numească „dascăli” atunci când nu se simte deloc deranjată să stea la masa guvernamentală alături de analfabeţi funcţionali asemenea prim-ministrul Viorica Vasilica Dăncilă, să semneze protocoale cu insul care a devenit ministru al Sportului după ce a obţinut nota 2 şi ceva la examenul de titularizare ori după ce chiar domnia sa a scuzat greşelile de exprimare ale colegului său de partid, Liviu Pop, spunând că respectivul este profesor de Matematică.

Dar şi să primească indicaţii preţioase de la doi condamnaţi penal, domnii Liviu Nicolae Dragnea şi Darius Vâlcov.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro