Din psihologia poporului român

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românului nu-i place tovărăşia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză el înclină puţin spre anarhie.

Acest individualism românesc însă nu implică spiritul de iniţiativă în viaţa economică şi prea puţin spiritul de independenţă în viaţa politică şi socială, cele două însuşiri prin care se caracterizează individualismul popoarelor culte apusene şi care constituie sufletul burghez.

(...)

Individualismul românesc este, prin urmare, de altă natură de cum este acela cunoscut în Apusul european.

În Apusul european, individualismul se manifestă pe planul vieţii sociale şi economice, este creator de instituţii, pe când individualismul românesc este o simplă reacţie subiectivă, un egocentrism, sub influenţa factorului biologic ereditar. Dacă, cu vremea, acest individualism românesc poate fi educat şi transformat într-un individualism creator de instituţii, este o altă chestiune.

Educaţia şi transformarea nu se pot opera decât sub influenţa factorului spiritual. Trebuie mai întâi realizată o voinţă unitară a sufletului românesc, care să-şi facă un ideal din sufletul burghez, şi sub conducerea căreia să se facă educaţia şi transformarea individualismului subiectiv într-un individualism instituţional. Nimeni nu poate prevedea dacă această voinţă se va realiza prea curând; ceva mai mult: dacă se va realiza vreodată.

(...)

Pe terenul vieţii politice, acordul este foarte vag. La noi este un fapt recunoscut că legile, care sunt obligaţii contractate prin reprezentanţii majorităţilor cetăţeneşti, nu se respectă. Nu se respectă nici de cei care le fac, nici de cei pentru care se fac. 

În principiu, s-ar putea zice că nerespectarea legilor, acolo unde se constată, este datorită educaţiei cetăţeneşti necomplete. Acesta nu este cazul la noi. La noi, nerespectarea legilor este o manifestare directă a individualismului subiectiv. Românul consideră nerespectarea legii ca un titlu de mărire şi de putere. 

Pe terenul vieţii economice, acordul este şi mai vag. Libera concurenţă nu este câtuşi de puţin intrată în moravurile poporului nostru. Românul cere beneficii pe baza dovezii că este român. În nici o altă ţară nu se respectă aşa des expresiile: fiu al poporului, fiu al ţării... Sunt fiu al ţării, deci trebuie să am o parte la beneficii. Vechiul descendent al răzeşilor, ca unul ce are în sânge milenara aşezare a satului pe spiţele de rudenie, îşi cere dreptul ce i se cuvine la moştenire. 

Nici pentru viitor să nu ne facem iluzii, în ceea ce priveşte adaptarea sufletului românesc la libera concurenţă. Subiectivitatea caracteristică acestui suflet se va împotrivi întotdeauna.

(...)

Ruşine nu este pentru poporul care se ştie deosebit sufleteşte de popoare glorioase şi puternice, dar este ruşine pentru poporul care n-are curajul să-şi cunoască firea şi destinul.

CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU

PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN

1937

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite