Dincolo de înjurături, trei întrebări pentru România

În timp ce luptele în noroi continuă să fie servite publicului românesc şi planurile de ţară rămân uitate între pauzele publicitare, lumea se schimbă radical în jurul nostru. Dacă cineva şi-ar asuma responsabilitatea să propună societăţii româneşti răspunsuri măcar la trei întrebări, atunci, am avea poate şi o altă perspectivă pentru ce va urma, nu pe termen lung, ci în viitorul cât mai apropiat.

• Cine şi cum va forma noua clasă politică? Prăbuşirea vechilor stâlpi ai modului de guvernare bazat pe accesul nelimitat la resursele bugetului de stat nu produce automat o clasă politică mai responsabilă. Balaurii cad, dar mecanismele care i-au creat sunt în funcţie. E adevărat, teama produce precauţie şi uneori duce administraţia în hibernare totală, dacă nu mai pică banul îndărăt. S-a discutat ceva pe tema falsă a aşa-zisului blocaj al economiei care ar fi produs de lupta anticorupţie. Sevrajul are efecte neplăcute, asta e real, dar aducerea economiei gri şi negre la suprafaţă nu poate decât să stimuleze economia. Antreprenorii se vor regăsi în mediul concurenţial al economiei de piaţă, acolo unde eficienţa, şi nu mâna lungă la semnat contracte cu administraţia dictează cine se dezvoltă şi cine nu. Hrănită sănătos, economia nu va mai depune atâta colesterol rău în conturile off-shore şi va lăsa mai mult pentru masa musculară şi oxigenarea creierului. Dar clasa politică nu se supune aceloraşi reguli ale economiei de piaţă. Aici concurenţa e viciată din start. Cineva trebuie să propună un alt model de selecţie a oamenilor. Partidele au funcţionat în ultimii zeci de ani pe baze tribale, împărţite între familii şi centre de putere care şi-au promovat oamenii în structurile statului în funcţie de interesele pe care le aveau de satisfăcut. Legea de finanţare a partidelor ar putea forţa anumite schimbări. Dar nu esenţiale. Aici este nevoie de lideri capabili să-şi convingă formaţiunile că e timpul de schimbări radicale. Până acum nu au apărut.  
• Cine şi cum schimbă piramida de salarizare în România? Dacă lupta anticorupţie începe să dea rezultate semnificative, este cazul ca aberaţiile salariale să fie corectate. Este ipocrizie să ceri funcţionari competenţi şi să-i plăteşti indiferent de performanţe cu salarii de mizerie. Este valabil pentru toată grila. De la preşedintele statului la ministru şi de la parlamentar la  consilierul comunal, indemnizaţiile sunt ridicole, raportate la responsabilitatea fiecăruia. Nu ne trebuie pensii speciale pentru parlamentari, dar majorarea indemnizaţiilor corelate cu cele din întreg sistemul este necesară. Ştiu, e mai uşor să fim populişti. Populismul răcoreşte, dar nu ţine de foame. Nu mai vorbim despre ierarhizare. Educaţia şi Sănătatea au rămas la nivelul relativ de salarizare din    vremea comunismului, când se ştia că numai munca în fabrici, mine şi uzine trebuie recompensată, restul fiind un fel de trăitori pe spinarea clasei muncitoare. Nu am văzut pe la televizoare niciun plan coerent pentru aşa ceva.  
• Cine şi cum realizează un pact transguvernamental pentru realizarea marilor proiecte de infrastructură, inclusiv un mecanism real de absorbţie a fondurilor europene? Mai sunt câteva luni din fostul exerciţiul bugetar al UE prelungit pentru România până în 2015,  astfel încît să mai cheltuim ceva din aceşti bani. Cu toată prelungirea, abia suntem la 50%, o catastrofă în toată regula.  Dar nu iese nimeni pe sticlă cu un plan revoluţionar în domeniu. Rămânem la meciurile lumii cu Băsescu şi ale lui Băsescu cu lumea.