Dragnea, după discuţii cu Viktor Orban: „Ungaria va acorda din nou sprijin României pentru aderarea la OCDE“. Ce a promis în schimb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că a găsit o rezolvare la problema Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, care a dus la retragerea sprijinului Ungariei pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

„Am vorbit la telefon cu premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi am convenit două lucruri:

1. Noi vom rezolva problema apărută la Liceul Catolic din Târgu Mureş.

2. #Ungaria va acorda din nou sprijin României pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică“, a anunţat Liviu Dragnea sâmbătă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, fără a preciza, însă, cum va fi rezolvat conflictul care a scos sute de maghiari în stradă la Târgu Mureş.

Surse diplomatice au confirmat, pentru stiripesurse.ro, că vecinii din Ungaria au contactat Ministerul de Externe din România şi au afirmat sprijinul lor pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

„Am explicat că situaţia de la Târgu Mureş s-a creat în urma unei sentinţe judecătoreşti şi nu reprezintă un atac la adresa Bisericii Catolice sau la adresa minorităţii maghiare, dar că e obligaţia autorităţilor române să găsească rapid o soluţie legală şi durabilă. I-am promis că vom găsi această soluţie.

La rândul său, premierul Orbán a apreciat disponibilitatea noastră spre dialog şi a promis că Ungaria va reacorda sprijin României pentru #OECD.

Aderarea României la această organizaţie este un obiectiv major al politicii noastre externe, care ar putea fi atins chiar pe parcursul acestui an“, a adăugat Dragnea. 

Ungaria a anunţat că nu susţine aderarea României la OCDE, invocând ca motiv faptul că autorităţile române ar fi decis suspendarea cursurilor Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.

Scandalul privind desfiinţarea liceului are la bază o decizie a Tribunalului Mureş din luna iunie a acestui an, prin care a fost anulată decizia din august 2015 a Inspectoratului Şcolar Mureş care reglementa înfiinţarea noii unităţi şcolare.

Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe române, inclus în programul de guvernare 2013-2016. Pentru a deveni membru OCDE, România trebuie să primească susţinerea tuturor membrilor existenţi deja, inclusiv a Ungariei. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite