Este posibilă o alianţă între extremele ideologice ale populismului în Italia?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ȋn celebra sa carte publicată în 1993, „Making democracy work. Civic traditions in modern Italy“, Robert Putnam demonstra că diferenţele dintre Nord şi Sud în cazul Italiei explică şi în prezent atitudinile politice. În Nord s-a creat o societate civilă mai puternică, în Sud au rămas predominante clanurile mafiote care împiedică de fapt coagularea cetăţenilor.

Cu alte cuvinte, clivajele identitare şi de societate nu sunt în Italia de dată recentă, ci au în spate mai multe secole de dezvoltare diferită la nivel regional.

La un an de la apariţia acestei cărţi, sistemul politic italian ieşea dintr-o lungă perioadă de îngheţ: pe parcursul Războiului Rece, principala preocupare a fost ca Partidul Comunist să nu ajungă la putere şi să determine alăturarea Italiei alianţei internaţionale condusă de Uniunea Sovietică. Democraţia Creştină s-a menţinut la putere datorită acestui obiectiv, în legătură cu care a existat un consens intern, legitimat şi prin poziţia partenerilor occidentali. Sfârşitul Războiului Rece a dus la implozia sistemului politic italian. Pe ruinele generate de această implozie a apărut Forza Italia (FI), câştigătoare a alegerilor din 1994. De atunci, spectrul politic nu s-a mai putut reface pe axa tradiţională stânga - dreapta. Nordul a căpătat o voce în politică prin Lega Nord, un partid care avea ca obiectiv autonomia regională şi care refuză în continuare (după transformarea sa în Lega, din 2017) conlucrarea cu autorităţile centrale de la Roma şi cu Sudul sărac care absoarbe resursele produse de Nordul bogat. Stânga s-a împărţit între mai multe partide, din care cel mai puternic ce a rezistat până în prezent este Partidul Democrat (PD) al fostului premier Matteo Renzi, iar o bună parte din electoratul tradiţional al stângii a fost preluat de Mişcarea 5 stele (M5S), un partid populist care utilizează la maxim avantajele reţelelor sociale şi ale Internetului în general, aşa cum FI folosea la maxim deţinerea de mai multe canale de televiziune de către Silvio Berlusconi la începutul anilor 1990.

Salvini este puţin diferit de fostul lider al Lega Nord, Umberto Bossi care îi denumea pe cei din Sud terroni (ţărănoi).

Pentru alegerile din martie 2018, principalele partide au agreat un sistem electoral mixt, Mattarellum. Motivaţia introducerii acestui sistem a fost de a nu oferi o primă electorală partidului situat pe primul loc, din momentul în care s-a anticipat corect că M5S va obţine cel mai mare număr de voturi. Pariul a reuşit, M5S nu poate forma un guvern fără alte partide. Însă, spre marea surpriză a celor care au agreat acest sistem electoral, nici celelalte trei partide - FI, Lega, PD - nu pot forma o majoritate parlamentară. Situaţia actuală din Italia seamănă izbitor de mult cu cea din Spania din perioada 2015-2016: două partide tradiţionale, de centru-dreapta şi de stânga, sunt concurate de două partide populiste, de dreapta şi de stânga. Mariano Rajoy a reuşit atunci în cele din urmă să formeze o majoritate fragilă care se află şi acum la putere. PD din Italia nu poate face acelaşi lucru în prezent, deoarece a avut un rezultat foarte slab, primul-ministru Paolo Gentiloni nu poate promite prea mult pe latura politică, iar Matteo Renzi nu poate conduce negocierile cu celelalte partide politice datorită eşecului referendumului de modificare a Constituţiei din decembrie 2016 pe care şi l-a asumat personal.

Marea problemă a negocierilor politice pentru formarea unei majorităţi în Italia este faptul că partidele populiste au obţinut rezultate foarte bune, dar opoziţia dintre ele pare ireconciliabilă. Lega este mai departe de M5S decât erau şi sunt Podemos de Ciudadanos în Spania. Matteo Salvini, liderul Lega, a promis expulzarea a 600.000 de emigranţi africani din Italia, este un admirator al lui Vladimir Putin şi militează pentru părăsirea de către Italia a zonei euro. Salvini a participat de mai multe ori la congresele Frontului Naţional, afirmând însă că Marine Le Pen este „naţionalistă“, iar el este „federalist“. În rest, diferenţele doctrinare nu prea există. Desigur, Salvini este puţin diferit de fostul lider al Lega Nord, Umberto Bossi care îi denumea pe cei din Sud terroni (ţărănoi). Partidul şi-a schimbat denumirea în 2017 pentru a marca renunţarea la pretenţiile secesioniste, nu a manifestat public entuziasm faţă de referendumul din Catalonia şi nu a încurajat un al doilea referendum în Scoţia post-Brexit. Toate acestea au fost măsuri pentru a facilita o alianţă electorală cu FI.

M5S a câştigat 32,7%, Lega 17,4% din voturi. Atunci când se face o comparaţie cu alte state europene care au organizat recent alegeri, se observă o ascensiune generală a populismului. Un studiu arată de exemplu că din 10 ţări (Austria, Danemarca, Franţa, Grecia, Italia, Letonia, Norvegia, Olanda, Suedia, Ungaria,), partidele populiste au avut rezultate mai bune decât la precedentele alegeri, cu excepţia Franţei (-3% pentru Frontul Naţional) şi Norvegiei (-6,25% pentru Partidul Progresului). Italia marchează cea mai spectaculoasă ascensiune a populismului: Lega a obţinut +325% faţă de precedentele alegeri, iar M5S mai mult cu 28%.

M5S şi Lega pot forma împreună o majoritate solidă. Iniţial, Salvini s-a declarat împotriva „coaliţiilor murdare“, iar Di Maio a declarat că M5S nu doreşte să participe la guvernare. Ulterior, poziţiile s-au schimbat: Di Maio a declarat că M5S este deschisă la discuţii cu orice partid politic în vederea formării unei majorităţi. Ulterior, cele două partide şi-au dat mâna pentru a asigura (împreună cu FI) majoritatea necesară alegerii lui Roberto Fico de la M5S la şefia Camerei Deputaţilor, iar şefia Senatului a revenit Elisabeta Casellati de la FI, cu ajutorul Lega şi al M5S dar fără ajutorul propriului partid (Berlusconi ar fi dorit ca funcţia să revină unui alt senator FI, dar Salvini a susţinut candidatura lui Casellati). Aceste alegeri ne arată că cele două partide pot lucra foarte bine împreună, iar dacă este nevoie alianţa dintre Lega şi FI poate fi ignorată. Mai arată şi faptul că preşedintele Mattarella este cvasi-ignorat de cele două partide: Fico a refuzat după investitură tradiţionala vizită la preşedintele republicii. Nu este de mirare că prima rundă de negocieri între partide iniţiată de Mattarella imediat după Paştele catolic nu a dat rezultate. Lega nu doreşte să se despartă formal de FI, M5S insistă în formarea unei majorităţi fără Berlusconi. Probabil că vom asista la formarea unei majorităţi Lega-M5S, o majoritate doar teoretic stabilă, datorită reprezentării în Parlament, fiind de fapt expresia unui conflict îngheţat Nord-Sud, reprezentat de două partide populiste, conduse de lideri populişti. Elita politică italiană are de ales între instabilitate politică pe termen scurt dar stabilitate pe termen lung în Europa şi stabilitate politică de moment dar care va crea o neîncredere majoră în guvernul de la Roma din partea partenerilor europeni.

Alianţa aparent împotriva naturii Lega-M5S poate fi rezultatul acestei noi fragmentări. Consecinţele sunt greu de anticipat.

Este posibilă, din punct de vedere al compatibilităţii partidelor dar şi a electoratului, o asemenea alianţă care ar marca o premieră în istoria populismului, în sensul că o mişcare populistă de stânga formează o majoritate parlamentară cu o mişcare populistă de dreapta? Ȋn primul rând, există o compatibilitate (ce este drept, singura) între programele celor două partide: politica anti-migraţie care deplasează M5S la dreapta. Partidele populiste nu vor însă din principiu să se alieze la nivel supra-naţional, iar la nivel naţional nu prea există cazuri în care două partide populiste, de dreapta şi de stânga, să se afle în competiţie (cu excepţia Spaniei). Totuşi, partidele populiste au mai multe caracteristici în comun între ele decât cu cele tradiţionale. Gerald Bronner consideră într-un articol publicat în Le Point în 15 martie, pornind de la situaţia post-electorală din Italia, că nu este uşor a găsi un numitor comun al partidelor populiste dar totuşi toate acestea au un anumit „aer de familie“, pentru a folosi expresia lui Ludwig Wittgenstein. „Aerul de familie“ dintre Lega şi M5S este contracarat de diviziunea Nord-Sud, la fel de puternică astăzi ca şi atunci când Robert Putnam îşi formula analiza. Care dintre aceste tendinţe va fi mai puternică, aceasta este întrebarea la care deocamdată nu avem răspuns.

Cu câteva săptămâni înainte de alegerile din Italia, Luciano Fontana publica volumul intitulat „Un paese senza leader“ în care prezenta principalele forţe politice italiene şi poziţionarea lor în campania electorală. Ȋn opinia sa, sistemul politic italian intră odată cu aceste alegeri într-o nouă etapă, cea a unei fragmentări puternice care va face dificilă formarea de majorităţi stabile. Italia este însă obişnuită cu fragmentarea care nu duce neapărat la criză profundă. Ȋn 1993, Giovanni Sartori scria că „din ruinele sistemului blocat de Andreotti va ieşi un sistem fragmentat care nu mai este de fapt sistem“. Acea fragmentare s-a dovedit a păstra un sistem politic în stare de funcţionare timp de 25 de ani. Apariţia şi consolidarea partidelor populiste au dus la o altă fragmentare, mult mai profundă. Alianţa aparent împotriva naturii Lega-M5S poate fi rezultatul acestei noi fragmentări. Consecinţele sunt greu de anticipat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite