Europa se schimbă. Şi România, odată cu ea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Bruxelles explodează prima bombă. Inima Europei sare o bătaie. Panică, fum şi miros de teroare. Explodează şi a doua. Urechile lui Nidhi Chaphekar, însoţitoarea de zbor a cărei imagine a făcut înconjurul lumii, ţiuie apăsat, aşa cum se întâmplă atunci când eşti în raza de acţiune a unei bombe.

Ei nu îi vin în minte cuvinte mari, aşa cum aveau să pronunţe mai toţi liderii europeni şi mondiali. „Nu plângea, nu ţipa. Doar se uita în jur, cu teama”, după cum spunea jurnalista georgiană care a surprins momentul, aflată şi ea în mijlocul atentatelor.

Imaginea lui Nidhi este imaginea Europei. Nu de la Bruxelles, ci de la Paris încoace. Uimiţi, buimaci, temători. Toate statisticile arată că Europa este, de fapt, în una dintre cele mai liniştite perioade. Atentatele ETA au făcut ravagii în Spania în ultimii zeci de ani. La fel şi IRA în Irlanda. Terorism neimportat, ci domestic. Dar cui îi mai pasă de statistici când ne gândim de două ori înainte de a pleca cu ghiozdanul în spate prin Europa, sau, mai rău, că am putea fi chiar şi noi victimele acestui război declarat bătrânului continent.

Avem însă nevoie de luciditate mai mult ca oricând. Pentru românii noştri din afara ţării, unii mai integraţi ca alţii, care ar putea fi pentru occidentalul nerăbdător, odată declanşat războiul cu străinii “răi”, imigranţi oarecare. Dacă Europa se închide şi mai mult, riscul este ca occidentalul să nu mai facă distincţia între imigranţi. Iar forţele extremiste, populiste, suite deja pe acest curent, ba chiar cu rezultate remarcabile în ţări cu tradiţie democratică, precum Franţa, Suedia, Norvegia şi chiar Germania, se vor asigura ca linia dintre naţii să fie clar trasată. Pentru voturi şi putere. Populismul este extremismul de factură nobilă, de o nedreaptă eficienţă.

Liderii europeni au pierdut de două ori războiul. Odată intern, împotriva curentelor extremiste, şi apoi global. Cauza este aceeaşi. Au lăsat garda jos, au crezut că trăiesc o perpetuă perioadă post-modernă, de pace, în care nimic nu se mai poate întâmpla. Cei mai sus menţionaţi nu trebuie însă subestimaţi. Dacă au o calitate reală, este că simt miros de sânge mai bine ca oricine. Când o să îţi spună un fanatic, de orice fel, că lumea se răscoală, ar fi bine să îţi faci temele. E clar că cineva, undeva, se pregăteşte. Europa riscă să devină supranaţionalistă, un spaţiu în care străinul este principalul vinovat.

Religia, oricare ar fi ea, nu poate să aducă, singură, teroare. Cel mai bun exemplu este profilul teroriştilor, realizat de un centru francez de cercetare, citat de Le Figaro, bazat pe mărturiile a 160 de familii ai căror copii au fugit ca să se alăture cauzei ISIS. Mulţi dintre ei sunt atei, au între 15 şi 21 de ani, vin din familii dezorganizate şi suferă de depresie. Singurul lucru pe care îl au în comun cu jihadiştii este, în teorie, doar religia. Când îţi vezi ţara distrusă şi ţi se spune de un sfătuitor binevoitor dintr-o moschee că Statul Islamic vrea să restabilească ordinea, nu e greu să ţi se pară că ţi-ai găsit scopul existenţial. Doar că studiul arată că radicalizarea în 91% dintre cazuri s-a produs în intimitatea locuinţei, în faţa calculatorului. Adică majoritatea tinerilor au fost convinşi să poarte acest război, fără a trece vreodată pe la o rugăciune în moschee.

Să vorbim puţin şi despre Belgia, o entitate hiper-federalistă care a reuşit să supravieţuiască aproape 600 de zile fără guvern. Adică un stat cu disensiuni politice grave, dar care este mai mult decât capabil să se guverneze singur, pe provincii. Divizarea există în primul rând în cadrul populaţiei autohtone, şi abia apoi faţă de imigranţi. Poţi să te gândeşti să iei cartierul Molenbeek, la pas şi să-l cureţi de jihadişti? Poţi, dar fără rezultate notabile. Securitate totală nu există. Fiecare stat însă trebuie să demonstreze că este pregătit să facă faţă oricărei provocări. Iar divizata Belgie a arătat, din păcate, că este depăşită. Serviciile de Informaţii trebuie să se unească într-o singură reţea şi să lase orgoliile trecutului la o parte. Trăim o altă realitate, în care oricine poate fi victima jihadiştilor, care au lovit, de câte ori au putut, atât Rusia, cât şi SUA.

“Să îi trimitem la ei acasă”, spun mai multe voci. Mai bine de 90% din populaţia Belgiei este reprezentată de cetăţeni belgieni, iar teroriştii sunt născuţi aici. Nu se poate face nimic în acest sens. Tragediile au reuşit însă să distrugă un mit european, iar ISIS şi al-Qaida şi-au atins deja scopul. Am crezut că Europa poate să devină multiculturală, că toată lumea va împărtăşi visul european. De acum, iluzia că putem construi o Europă multiculturală va deveni un vis frumos. În plus, în acest moment este aproape imposibil ca ţările UE să mai accepte cotele obligatorii. Polonia a anunţat deja că nu mai este de acord nici cu puţinul de care a fost convinsă la început, iar cancelarul Merkel este în cădere liberă după ce a făcut din Germania principala destinaţie a imigranţilor.

Dacă România are ceva de făcut este să îşi păzească propria securitate şi să fie conştientă că Europa este într-un risc de a se închide. Gardurile la graniţă nu pot fi soluţie pentru nimic, dar atitudinea dârză a Budapestei sau Varşoviei ar trebui să ne dea de gândit. Europa nu a fost atacată în unitatea ei, ci în fragmentarea ei. Spun unii dintre noi, consideraţi nesăbuiţi, că România poate fi oricând următoarea. Şi de ce nu ar fi? Suntem în război. Din păcate face parte din ecuaţia crudă a conflictului să ai victime. Suntem pregătiţi?

După Paris am uitat, după Londra am uitat, probabil şi după Bruxelles vom fi tentaţi să uităm. Ştiţi când e cel mai greu să suferi de amnezie istorică? Atunci când eşti lovit la tine acasă. Să avem mare grijă să nu se întâmple asta. Teroriştii se perfecţionează, iar atentatul a devenit o industrie. E important să nu ne obişnuim cu el aşa cum am reuşit să supravieţuim, în timp, într-o lume în care traficul de droguri şi prostituţia au devenit parte a noului normal.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite