Executarea, tovarăşi!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmetizată după tăvăleala de la europarlamentare, a început să se uite şi la fotbal, la sport, constatând că unii sportivi români fac performanţe chiar şi în condiţiile vitrege din România, chiar şi pe burta goală, ceea ce este de bine! Merge şi aşa! E de bine, ne mai facem şi noi o reclamă pe seama muncii băieţilor de la fotbal, a fetelor de la tenis sau din alte sporturi unde încă românii mai reuşesc să facă performanţe.

Avem o social-democraţie originală, instituţională, guvernamentală, parlamentară în România actuală. O democraţie social-democrată în care mai marii partidului de stânga au acumulat averi imense prin mijloace diverse, sunt cercetaţi penal şi chiar condamnaţi. La polul opus, există majoritatea membrilor şi susţinătorilor partidului  săraci lipiţi, la limita supravieţuiri. Avem o social-democraţie în care primarii împreună cu ceilalţi membri ai administraţiilor locale îşi stabilesc singuri salariile, în care edilii, aleşi într-un singur tur de scrutin, îşi dau din bugetul local pensiile speciale, babane, stabilite de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Dăncilă!

Urgenţă stabilită de circa 1 an de zile de actuala putere, dar dată pe 26 iunie 2019, de premiera Vasilica, împreună cu alte nouă ordonanţe de urgenţă semnate în aceeaşi zi! Urgenţă motivată de veniturile mici ale primarilor, dar care însă, nu a luat niciodată în considerare performanţele sau incompetenţele acestora în administraţia publică! Urgenţă care nu a ţinut cont de faptul că administraţia acestora este catastrofală, că aceeaşi edili nu pot nici măcar sau nu vor să asigure condiţii elementare de educaţie în şcoli, să construiască toalete în care să nu mai moară copii nevinovaţi! Nu mai vorbesc de infrastructură, de modernizarea localităţilor pe care le conduc!

Singurele responsabilităţi ale acestor primari după noile reglementări legale, în aceste condiţii, sunt să scoată lumea la vot şi să determine cetăţenii să voteze cu cine trebuie! Pare că s-a dat ordin de zi pe unitate în cel mai mare partid politic din ţara noastră, PSD, să asigure cerinţele urgente şi vitale ale organizaţiei: ”-Gata, bă băieţi! V-am dat lege să vă faceţi salariile după cum visaţi, aveţi dreptul să faceţi afaceri! Acum, v-am făcut pensii speciale, v-am îndeplinit cele mai mari dorinţe! Aveţi obligaţia să faceţi propagandă, să mobilizaţi lumea şi să o aduceţi la alegeri, să voteze cum trebuie! Adică PSD! A, şi aveţi grijă, să strângeţi şi livraţi la centru foncirea, că avem mare nevoie de marafeţi în campaniile electorale! Aşa să faceţi cu toţii, dragi primari, că altfel vă ia şi ne ia dracu pe toţi! Dacă pierdem şi alegerile următoare, în special parlamentarele şi localele, dracu ne ia pe toţi! Nu mai pupăm imunitate, funcţii, ciolane, sinecuri, nu mai facem noi legile după placul nostru, nu mai golim penitenciarele, nu mai dăm amnistii fiscale, alea, alea! Dacă pierdem, cu sexo-marxiştii ăştia din opoziţie nu ne merge, că ne pun pielea în băţ! Dacă mai facem un blat, o învârteală cu unii din PNL, PMP, UDMR, iar ai lui Ponta sunt tot ai noştrii, sexo-marxiştii ne pun pielea în băţ şi îi dau şi sare. La treabă că altfel, puşcăria ne mănâncă! Executarea, tovarăşi!”

Ne imaginăm că aşa ar fi sunat mobilizarea generală şi ordinele date de noul fuhrer roşu, după cum a promis, în urma pierderii alegerilor europarlamentare, A zis că analizează şi ia măsuri, menţionând că au avut o strategie greşită, axându-se în campania electorală mai mult pe tema justiţiei, în loc să fie mai aproape de popor, de bunăstarea şi fericirea acestuia. Aşa că, noul comandant suprem al armatei roşii, consiliat de generalii-baroni locali a început în forţă noile campanii electorale.

Ofensivă pe toate fronturile! Pe lângă analizele, proiectele şi urgenţele concretizate în doar o lună de zile, premiera Vasilica a trecut şi la construirea unei alte campanii de imagine pentru ea şi pentru marea social-democraţie originală din România! Pe modele mai vechi dar care au dat roade, poporul român a început să ia cunoştinţă de marile realizări de care, în realitate, nu are parte decât în cuvântările puterii actuale! Grija faţă de popor a fost în permanenţă clamată, acum, mai mult ca oricând. Completată de sloganele perpetue la politicieni: -Vom face şi vom drege!

Mai mult, un pic coafată şi vopsită mai strident, cosmetizată după tăvăleala de la europarlamentare, coana Vasilica a început să se uite şi la fotbal, la sport, constatând că unii sportivi români fac performanţe chiar şi în condiţiile vitrege din România, chiar şi pe burta goală, ceea ce este de bine! Prilej să-şi facă un pic de imagine cu felicitări adresate sportivilor, fără să fie interesată de  starea catastrofală în care se găseşte sportul românesc în special şi de lipsa infrastructurii necesare dezvoltării acestuia! Merge şi aşa! E de bine, ne mai facem şi noi o reclamă pe seama muncii băieţilor de la fotbal, a fetelor de la tenis sau din alte sporturi unde încă românii mai reuşesc să facă performanţe.

O schimbare la faţă a social-democraţiei româneşti, guvernamentale, se face acum şi prin intermediul reţelelor sociale, la modă. Păi, ce numai sexo-marxiştii să-şi facă propagandă, noi nu putem ? Şi iaca, premiera Dăncilă şi-a făcut pagină de FB, unde zilnic, curg mesajele de bine, de mari realizări şi perspective de viitor de aur, încât zici că doamna premier se multiplică, fiind interesată, implicată şi responsabilă cu tot ce mişcă în ţară! Aşa şi trebuie din partea unui mare conducător! Nu s-a implicat ea şi în rezolvarea cazului fetiţei adoptate de nişte cetăţeni americani, transmiţându-i ambasadorului SUA la Bucureşti, un mesaj de colaborare! Ce vreţi, să ne fure străinii copiii din ţară, să le ia organele ? Doar că doamna premier Viorica Vasilica Dăncilă a cam uitat şi de milioanele de copiii români din ţară ale căror drepturi sunt încălcate permanent de instituţiile statului, iar unii dintre ei trăiesc la limita supravieţuirii! Alţii care mor cu zile prin spitalele româneşti sau în sânul propriilor familii paupere!! Nu mai vorbesc de numărul celor care îngroaşă rândurile analfabeţilor sau al celor din penitenciare! Dar aceştia probabil că nu contează în strategia şi ofensiva orânduirii social-democrate originale, de luptă pentru câştigarea următoarelor alegeri. Şi, apropo de ordonanţele de urgenţă, să vedeţi de la 1 iulie urgenţe pe bandă rulantă, mai ales că Parlamentul intră în vacanţă, iar Guvernul rămâne singura instituiţie timp de câteva luni, care va face legile. Legi care vrea şi care poate!

Hai, România!

Acest text este un pamflet şi o percepţie proprie a autorului, orice asemănare cu realitatea este doar întâmplătoare!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite