Gabriela Firea vrea să îl dea în judecată pe Cristian Buşoi. De la ce a plecat disputa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vrea să îl dea în judecată pe preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, pentru afirmaţiile acestuia conform cărora interzicerea sistemelor alternative de transport în regim taxi în Bucureşti ar fi doar un „lobby puternic” al primarului general, precum şi obţinerea unor beneficii de către un grup de interese.

„Domnul Buşoi va trebui să producă dovezi ale apropierii mele de vreun grup de interese, în caz contrar, urmând să suporte rigorile legii. Înţeleg, până la un punct, adversitatea politică şi nevoia organică a domniei sale de a mă ataca pentru a se valida în funcţia pe care o deţine, dar nu pot accepta la nesfârşit ca astfel de alegaţii, iresponsabile şi agramate, să fie lansate în spaţiul public fără consecinţe“, spune primarul Capitalei, Gabriela Firea, citată de News.ro. 

Ea precizează că nu este vizată interzicerea niciunei companii şi niciunui sistem alternativ de transport, fiind vorba doar de actualizarea regulamentului privind taximetria, în vederea respectării legii şi intereselor bucureştenilor.

„Încercând să mă acuze pe mine că acţionez în mod partizan, fără să menţioneze măcar în interesul cui anume, domnul Buşoi este cel care are, de fapt, o atitudine partizană, făcând lobby în favoarea unor beneficiari precizaţi explicit”, a mai spus Firea.

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi a afirmat, marţi, că, în opinia sa, „singurul motiv real al deciziei primarului este un lobby puternic, mulţi bani şi beneficii câştigate de un grup de interese apropiat primarului general”.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite