Guvernul Grindeanu şi relaţia cu Uniunea Europeană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindeanu şi Frans Timmermans, discursuri paralele
Sorin Grindeanu şi Frans Timmermans, discursuri paralele

Vineri, premierul Sorin Grindeanu, aflat în vizită la Bruxelles, a avut programate întâlniri cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În centrul discuţiilor dintre oficialii europeni şi prim-ministrul Sorin Grindeanu se găsesc politicile economice ale Guvernului de la Bucureşti. Sunt câteva aspecte care preocupă cu precădere: situaţia deficitului bugetar şi politica fiscală în perspectivă. Încă de anul trecut se crease impresia în cercurile de decizie europene că România ar tinde prin PSD să participe fie şi într-un chip marginal şi oarecum disimulat la „revoluţia populistă” care se desfăşoară în Europa şi care pune sub semnul întrebării tiparul politicilor economice promovate de Comisia de la Bruxelles, critică dominaţia economică germană şi revendică un plus de suveranitate pentru statele naţionale.

Cu toate acestea, politica de la Bucureşti nu poate fi asociată nici cu opoziţia de stânga din Grecia sau din Italia (pentru care euro este „un proiect criminal”, după cum spunea marţi în plenul PE un tânăr eurodeputat italian), nici cu poziţia euroscepticilor olandezi, care recomandă Greciei să iasă din euro „pentru a recâştiga demnitatea unui stat suveran” şi nici măcar cu dreapta conservatoare de la Budapesta şi Varşovia, care militează în mod deschis pentru demantelarea Comisiei Europene în forma actuală. La Bucureşti nici măcar nu se visează că cineva ar putea vorbi despre aceste subiecte.

Problematice, din perspectiva cercurilor de decizie europene, sunt tentativa (cel puţin prezumată) a Guvernului Grindeanu de a înfrânge, pe viitor, regula deficitului bugetar, o anumită turnură schiţată a politicii fiscale şi intenţia de a ocoli politicile investiţionale de la Bruxelles, prin proiectul unui fond suveran de investiţii (autostrăzi, spitale etc). În 2015, Comisia Europeană a lansat un plan de investiţii la nivel european (planul Juncker) pe care guvernul României pare să nu mizeze prea mult preferând să-şi creeze propriile instrumente investiţionale.

Prin urmare, judecând după aluziile insistente din campania electorală, Guvernul, chiar dacă nu iniţiază o veritabilă „revoluţie populistă”, a rupt cu politica guvernului precedent părând dispus să umble la pârghiile cele mai delicate, aşa cum ar fi sistemul de impozitare a multinaţionalelor. Iar această intenţie pare susţinută, ca principiu, şi de autorităţile bancare din România, după cum sugerează declaraţia recentă a guvernatorul BNR, Mugur Isărescu:

„Firmele străine trebuie să intre în legislaţia românească, să respecte fiscalitatea, regulile noastre. S-a discutat la fel cum se discută şi în Europa despre problema preţurilor de transfer. Aceasta nu este o chestiune simplă nicăieri în lume. Cunosc această problemă din anii '70, ea e aproape perpetuă şi e legată de statutul multinaţionalelor”. (Hotnews)

Iar cât priveşte planul Juncker, el se referă de fapt la economia privată şi nu la investiţiile guvernamentale, principalele beneficiare fiind, teoretic, tot companiile mari care activează în România, căci doar ele ar avea posibilitatea de a pune în practică proiecte de anvergură.

Diriguitorii Europei sunt preocupaţi astăzi nu doar să modereze protestele care se înteţesc în ţările occidentale, să combată pe „rebelii” de stânga sau de dreapta, dar şi de a menţine sub control politicile economice din ţările non-euro. Este instructiv să vedem ce spune Raportul Brok-Bresso care a fost adoptat cu cele mai multe voturi prin comparaţie cu celelalte rapoarte pe aceeaşi temă supuse joi aprobării Parlamentului European (329 de voturi pentru) şi care exprimă, neîndoielnic, perspectiva dominantă. Trecând în revistă direcţiile de acţiune, Raportul atrage atenţia că nu s-a făcut destul pentru a preveni din timp dezechilibrele economice din fiecare stat membru, prevenind crizele şi consolidând competitivitatea. Raportul vorbeşte de asemenea despre nevoia unei convergenţe structurale tot mai mari între statele membre, ceea ce indică, în termeni generali, punctele de divergenţă cu politicile de la Bucureşti.

E de văzut însă şi ce vor conţine declaraţiile publice care se vor face la capătul întrunirilor de la Bruxelles pentru a putea întregi şi rafina tabloul acesta.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite