Hârtia de turnesol: steagul secuiesc în interpretarea pseudo-naţionaliştilor

Hans Klemm, ambasadorul SUA, ţinând în mână steagul secuiesc FOTO Facebook

Ambasadorul SUA Hans Klemm a efectuat recent o vizită în judeţele Harghita şi Covasna. Cu această ocazie a declarat că, în urma întâlnirilor pe care le-a avut cu oficialităţile locale, conducerea CJ şi Primăriei Sf. Gheorghe, pe de-o parte, şi conducerea Prefecturii Covasna, pe de altă parte, este „confuz” în ceea ce priveşte problemele minorităţii maghiare, deoarece poziţiile au fost diametral opuse, afirmând că trebuie să mai studieze situaţia.

Primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Arpad Antal, i-a solicitat să facă o fotografie cu steagul secuiesc. Fotografia respectivă a făcut obiectul mai multor critici. Drept reacţie, ambasadorul Klemm a declarat:

„Singurele steaguri care contează pentru mine sunt cele ale Americii şi României. Fotografia respectivă a fost făcută într-un context în care doar am vrut sa fiu politicos”.

Se pare că acesta este purul adevăr: un gest de politeţe - gazdele nu se refuză niciodată, mai ales în cazul unei fotografii - nu trebuie privit decât ceea ce este.

O comunitate se auto-defineşte prin mai multe componente: limbă, imn, steag etc. Anumite persoane din rândul maghiarilor care trăiesc în România se auto-identifică cu secuii şi cu simbolurile lor. Există, desigur, şi maghiari care nu se consideră secui. Steagul secuiesc ajută la delimitarea secuilor de români, dar şi faţă de maghiari.

Atâta vreme cât respectivul steag nu este afişat pe clădiri publice (primării, prefecturi, consilii judeţene etc.), gestul de a-l arbora nu are nimic ilegal sau ofensator faţă de alte etnii. Ambasadorul SUA nu a ridicat steagul secuiesc pe catargul unei instituţii publice, ci doar a afişat un simbol, la iniţiativa gazdelor.

De remarcat că, după expunerea problemei relaţiilor dintre maghiari şi români, ambasadorul Klemm s-a declarat a fi „confuz”. Este, într-adevăr, greu de înţeles care este miza unor relaţii între naţiuni ce fac parte din state europene şi care ar fi trebuit să se reconcilieze cu propria lor istorie.

Un steag este simbolul unei identităţi separate şi nu neapărat o revendicare la formarea unui stat ori a unei autonomii administrative.

Nu există un Ţinut Secuiesc ca entitate administrativă şi nici nu poate exista pretenţia ca vreodată acest lucru să fie posibil (există comunităţi de secui compacte în judeţul Cluj, de pildă). Expresia denotă doar existenţa unei comunităţi care doreşte să fie tratată distinct, din raţiuni de limbă, tradiţii, obiceiuri şi care se foloseşte de simboluri pentru a se delimita faţă de români şi maghiari.

Pseudo-naţionaliştii români care se manifestă virulent cunosc foarte bine realitatea politică din această parte a Transilvaniei dar nu şi istoria acestei comunităţi. Un steag este simbolul unei identităţi separate şi nu neapărat o revendicare la formarea unui stat ori a unei autonomii administrative. De curând, am putut vedea la o anumită manifestare steagul Bucovinei. Ucrainienii, rutenii sau rusinii ar fi putut să se declare contrariaţi că la o manifestare a românilor era expus un asemenea steag, considerând că cei din Suceava vor să anexeze Bucovina de Nord, parte a Ucrainei. Cei care l-au expus nu doreau altceva decât să marcheze o identitate regională, nu neapărat una etnică, exclusivistă.

Ceea ce nu se poate accepta este plasarea steagului secuiesc pe Parlamentul de la Budapesta. Viktor Orban a încercat, astfel, să estompeze diferenţele între maghiari şi secui, cunoscând, desigur, realitatea în întreaga ei complexitate. De fapt, modul său de a acţiona se aseamănă izbitor cu cel al pseudo-naţionalistilor români care cunosc foarte bine realitatea, dar o prezintă deformat. Pe măsură ce se avansează dezbaterea dintre cele două extreme, Hans Klemm şi alţi observatori independenţi devin inevitabil şi mai confuzi - a separa informaţia de dezinformare devine un exerciţiu imposibil.

Steagul secuiesc a acţionat ca o hârtie de turnesol: a scos la suprafaţă sentimentele anti-occidentale ale unor naţionalişti de profesie şi nu de vocaţie, a dezvăluit acele partide care se bazează pe această categorie de persoane (PRU, AN), a relevat lideri de opinie dispuşi să sacrifice adevărul pentru o manipulare de succes pe termen scurt.