Imperativul controlului democratic – un ecou german în actualitatea românească

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avertismentul primului preşedinte
al Germaniei reunificate privind riscul unui influenţe prea mari a partidelor,
scăpate de sub orice control, e valabil azi în societatea românească - obligată
să dezvolte anticorpi împotriva oricăror influenţe excesiv-nocive,
după devoalarea unor derapaje chiar din interiorul instituţiilor fundamentale
Avertismentul primului preşedinte al Germaniei reunificate privind riscul unui influenţe prea mari a partidelor, scăpate de sub orice control, e valabil azi în societatea românească - obligată să dezvolte anticorpi împotriva oricăror influenţe excesiv-nocive, după devoalarea unor derapaje chiar din interiorul instituţiilor fundamentale

De câte ori lumea în care trăim e prinsă într-un vârtej, suntem tentaţi să ne agăţăm de un reper, moral ori istoric. Într-o societate ce trece prin chinurile asanării judiciare şi într-un context extern crispat, recursul la modele şi la istorie îşi are utilitatea sa în desluşirea sensului corect în actualele învolburări. „Cine închide ochii spre trecut e orb în faţa prezentului”, avertiza preşedintele reunificării germane, Richard von Weizsäcker.

Un preşedinte pentru trezirea conştiinţelor

Un german care a cunoscut direct malaxorul secolului XX îşi atenţiona, astfel, compatrioţii în legătură cu riscul uitării şi cu necesitatea reflecţiei ca soluţie pentru a vindeca rănile istoriei. Fiul unui diplomat al regimului nazist, condamnat la închisoare în cadrul proceselor de la Nürnberg, Richard von Weizsäcker a luptat pe fronturile estice ale celui de-al doilea război mondial. După patru decenii de la încheierea conflagraţiei, a rostit, în calitate de şef al statului, istoricele cuvinte ce au marcat, simbolic, reconcilierea Germaniei cu propriul trecut: „Ziua de 8 Mai a fost o zi a eliberării”.

Şi-a provocat, de asemenea, compatrioţii să-şi asume răspunderea pentru Holocaust, respingând scuza comună că germanii nu erau la curent cu ororile regimului nazist. A fost unul din artizanii apropierii dintre cele două state germane, culminând cu înlăturarea Zidului Berlinului. Ultimul preşedinte al Germaniei de Vest şi primul preşedinte al ţării reunificate, Richard von Weizsäcker s-a manifestat şi ca promotor fervent al integrării europene.

A devenit un reper al societăţii germane, căreia i-a atras atenţia, printre altele, asupra riscului ca partidele să exercite o influenţă prea mare în societate, fără a fi supuse vreunui control. Actualitatea acestui avertisment din 1992 e una din dovezile că moştenirea sa politică învinge timpul. Pentru că Richard von Weizsäcker a fost unul din acei lideri care marchează conştiinţa unei naţiuni şi a unei epoci. 

Pentru instituţii puternice, sub control democratic

În societatea românească de azi, cuvintele sale sunt mai valabile ca oricând. Ne aflăm în faza unei reaşezări politico-instituţionale în conformitate cu voinţa cetăţenilor, care au cerut, prin votul lor din 16 noiembrie, democraţie, legalitate şi modernizare. Am trecut cu bine, datorită mobilizării românilor, de o răscruce periculoasă a destinului naţional – cu atât mai gravă cu cât a avut loc după 25 de ani de la căderea comunismului, arătându-ne cât de fragil şi de uşor reversibil poate deveni parcursul democratic al ţării. De aici, responsabilitatea istorică a momentului.  România are, încă o dată, şansa ancorării depline în spaţiul normativ şi valoric al democraţiei liberale. Atât pentru a oferi propriilor cetăţeni beneficiile occidentalizării, cât şi pentru a-i feri de riscurile unei istorii îngăduitoare doar în răstimpuri cu partea noastră de lume.

În frenezia ori, după caz, spaima provocată de acţiunile Justiţiei, există riscul vulnerabilizării unor instituţii şi al relativizării unor coordonate legale, sub diverse pretexte. Dincolo de emoţii şi interese, trebuie să prevaleze întotdeauna interesul naţional. Iar interesul naţional cere instituţii puternice, funcţionale, aflate sub un permanent şi eficient control democratic, instituţii care să acţioneze – în plan judiciar pentru extirparea tumorii infracţionale, în plan politic pentru schimbări sistemice profunde şi în plan guvernamental pentru relansarea economică.

În acest proces de reaşezare nu doar post-electorală, ci şi în acord cu regulile democratice şi ale statului de drept, cred că e nevoie de o atenţie aparte acordată aspectului de importanţă vitală pentru sănătatea unei societăţi, subliniat, cândva, de preşedintele reunificării germane, plecat zilele trecute dintre noi.

Niciun partid, nicio instituţie şi cu atât mai puţin un grup de interese ori vreo grupare infracţională nu au dreptul să exercite o influenţă prea mare în societate şi să nu fie supuse unui control.

În faza de devoalare a unor astfel de derapaje chiar în interiorul unor instituţii fundamentale, suntem obligaţi să activăm toate mecanismele de asigurare a controlului democratic şi legal şi, acolo unde e nevoie, să acţionăm pentru eficientizarea lor.

Domnia legii – premisa descătuşării energiilor

Înţelegem, în aceste zile, ce riscuri majore pentru statul român au fost evitate datorită efortului de voinţă al cetăţenilor. De aceea, cred că trebuie să construim pe baze sănătoase un sistem prevăzut cu anticorpii necesari pentru a nu mai fi posibilă întovărăşirea, atât de toxică, între obscurul rău famat şi sfera politică. În acest sens, pe lângă măsurile cu caracter judiciar, consider că se impune o concertare a eforturilor laturii responsabile a clasei politice pentru demararea unor schimbări legislative majore, care să vizeze în special transformarea Parlamentului în corp cu adevărat reprezentativ şi activ în promovarea intereselor cetăţenilor, în for ce îşi exercită eficient misiunea de control democratic la nivel inter-instituţional.

Suntem la începutul unui drum anevoios, menit să schimbe radical societatea românească: să o cureţe de povara fărădelegii şi imposturii şi să dea şansa energiilor sănătoase ale naţiunii să se exprime.

În ultimii 25 de ani, au existat contexte mult mai prielnice pentru această atât de necesară transformare. Timp irosit, existenţe chinuite – pentru care, într-o democraţie funcţională, trebuie să existe răspundere, cel puţin politică şi morală. 

La 70 de ani de la împărţirea Europei, la Ialta, în vecinătatea noastră renasc obsesii imperialiste. Mai devreme sau mai târziu, s-ar putea ca istoria să nu mai aibă, iarăşi, răbdare cu România. Va depinde în primul rând de noi dacă vom putea sau nu să ne împotrivim tăvălugului, dacă vom fi în stare să rămânem de partea bună a lumii sau ne vom lăsa târâţi în prăpastia eurasiatică. „Cine închide ochii spre trecut e orb în faţa prezentului.”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite