Institutul Cantacuzino: Ponta salvatorul versus Ponta groparul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a anunţat că are pregătit un proiect de ordonanţă privind acordarea de ajutor de stat pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino, care va avea drept principal efect ştergerea datoriilor. Aprobarea acestui ajutor este condiţionată de aprobarea din partea Comisiei Europene, fiind în fapt o încălcare normelor in domeniul concurenţei in domeniul producătorii de vaccinuri.

La o primă vedere, Guvernul ar trebui lăudat. Laudele sunt inadecvate, în condiţiile în care o mare parte din vina situaţiei actuale şi viitoare revine premierului Ponta.

Să ne reîmprospătăm un pic memoria recentă, lăsând deoparte drama institutului până la începerea mandatului Ponta:

-       repornirea activităţii liniei de producţie de vaccinuri a fost miza unui pariu pus de Victor Ponta cu Eugen Nicolaescu, ministrul său pentru Sănătate, aşa cum a recunoscut public, în care cel dintâi avea convingerea că nu se poate produce vaccin iar cel de-al doilea afirma contrariul. În ziua de 2 decembrie 2013, având prima fiolă de vaccin în mână, Ponta recunoştea în faţa presei, cu jumătate de gură, că a pierdut pariul cu pricina. Lipsa de entuziasm nu era legată de caracterul inadecvat al unui pariu cu o asemenea miză, ci de faptul că ŞTIA că vaccinul pe care-l ţinea în mână era neconform. ŞTIA că producţia se făcuse pe o line de producţie neautorizată, că în urmă cu o lună ANM-ul găsise 9 neregularităţi majore la inspecţie şi că eliberase o autorizaţie provizorie de funcţionare provizorie fără a mai verifica corectarea deficienţelor, ca urmare a presiunii politice asupa ANM şi a conducerii Institutului. Asupra acestor aspecte premierul fusese înştiinţat de către funcţionarii şi demnitarii din subordine, iar foarte probabil chiar de către SRI. Însă, a mers mai departe în acest demers, ca şi cum totul ar fi decurs normal, dar după ce a îndemnat românii să aibă încredere în vaccin a refuzat invitaţia jurnaliştilor să se vaccineze cu fiola cu pricina!

-       Victor Ponta pune un nou pariu mizând din nou pe varianta negativă pentru soarta Institutului şi îl lasă pe noul ministru al Sănătăţii să semneze un contract pe doi ani pentru achiziţionarea de vaccin antigripal din străinătate, acoperind inclusiv anul 2016. Remedierea deficienţelor semnalate de către  ANM la linia de producţie ar fi luat maxim 2 săptămâni, iar producerea de vaccin ar fi putut fi garantată pentru anul 2014! Institutul a căpătat un nou duşman, autorităţile statului, care nu ar mai fi avut ce face cu vaccinurile de la Cantacuzino dacă acesta şi-ar fi reluat producţia. 

-       aşa se face că măsurile adoptate de Guvern au fost făcute deliberat pentru a băga Institutul în moarte clinică. Mai întâi a fost transferat cu totul la Ministerul Cercetării, deşi problema de bază era producţia nu cercetarea. Nu au fost alocate fonduri pentru datorii sau salarii, urmând ca institutul să se întreţină din granturile de cercetare pe care le vor câştiga, cel mai devreme peste 2 ani!  De atunci, datoriile şi majorările de întârziere s-au acumulat, gazele au fost tăiate, salariile s-au dat din când în când şi o bună parte din personal a plecat.

-       apoi Institutul îşi mai pierde o ultimă sursa de venituri, ce-i drept firavă, contractul cu CNAS pentru furnizarea de analize de laborator, sistemul de asigurări refuzând contractele instituţiilor cu datorii la stat.

-       Guvernul s-a gândit apoi că să îngroape şi mai mult cartoful fierbinte, luând în calcul trecerea din subordinea directă a Ministerului Cercetării, şi implicit a sa, în administrarea unei instituţii de învăţământ - UMF Carol Davila - care nu are nici cea mai mică competenţă în producţie şi marketing farmaceutic!!

-       în urmă cu 6 luni, după discuţii inutile interminabile, s-a semnat la Ministerul Sănătăţii un Memorandum pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care a fost discutat în Comisia interministerială în octombrie 2014. Prin acesta s-a hotărât ştergerea datoriilor Institutului către ANAF şi încadrarea activităţii de sănătate publică drept seviciu de interes economic general pentru ca instituţia să poată beneficia şi de fonduri publice în încercarea de supravieţuire. Până la vizita Preşedintelui Iohannis la Cantacuzino nu s-a mai mişcat un pai, nu de alta, dar aşa cum aminteam, reluarea producţiei în anul 2015 ar fi creat mari probleme Guvernului care arvunise deja vaccinuri şi pentru anul în curs!

Şi acum să revenim la ştirea la zi. Simpla ştergere a datoriilor va reprezenta salvarea cu adevărat doar pentru cei urmăriţi penal pentru acest dezastru, dispărând prejudiciul.

Sursa salariilor viitoare, finanţarea pentru reluarea producţiei, modul în care va fi angajat personalul de specialitate care a părăsit Institutul, soarta producţiei ipotetice din acest an, modalitatea prin care se va asigura prioritate vaccinului în condiţii de liberă concurenta impusă de UE sunt întrebări la care Guvernul nu se grăbeşte să ne dea răspunsuri.

Institutul Cantacuzino este un simbol. Are un trecut semnificativ în istoria microbiologiei. A fost şi poate fi un pol de cercetare în domeniu. Producţia secţiei de vaccinuri reprezintă o sursă de siguranţă în calea bătăliei cu virusuri care pot afecta o populaţie întreagă, fapt subliniat pe larg când ne-am confruntat cu perspectiva unei gripe de tip nou. Cineva trebuie să fie însă şi un înger păzitor al acestei instituţii. Cei care îi doresc moartea au interese materiale imediate şi în mod cert în sufletul lor nu exista nici cel mai mic loc pentru soarta României şi a romanilor, în general.

Nu este rolul meu de a-l trage la răspundere pe Victor Ponta. Nu pot însă să-l laud şi să şterg cu buretele partea sa de rău decisiv pe care l-a făcut acestei instituţii.

Pot însă să-i cer ca acum, pe ultima sută de metri, să ne spună prin documente scrise, cum vede viitorul Insitutului Cantacuzino, ce măsuri concrete va lua concomitent cu promisa şi mult întârziata Ordonanţa de urgenţă de ştergere a datoriilor.

Dacă nu poate, e timpul să lase locul altcuiva!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite