Legile justiţiei şi statul feudal unilateral dezvoltat

FOTO Click

Cui prodest modificarea legilor justiţiei? Infractorilor din categoria mai marilor politici. În folosul lor se schimbă nu doar codul penal, ci se edifică statul feudal. De o parte rumânii. De alta boierimea postcomunistă.

În noua Românie, aşa cum a vrut-o Ordonanţa 13 şi o prefigurează modificarea legilor justiţiei, introduse acum în regim de urgenţă şi fără dezbatere adecvată în malaxorul parlamentar, se reglementează împărţirea românilor pe clase. Li se impun cel puţin două. Una e chiar poporul, românii, cum sunt ei, cu mic cu mare. Casta suspusă aparţine boierilor PSD-isti, clienţilor şi forurilor auxiliare, în frunte cu CCR şi restul oligarhiei.

Ei se propulsează undeva departe, deasupra legilor pentru oamenii de rând. Astfel, Comisia juridică a Senatului a stabilit marţi că judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului CCR. Îl apucă amocul pe unul şi începe să omoare în serie? Nu va mai putea fi stopat decât cu votul a două treimi din judecătorii CCR, la propunerea ministrului Justiţiei. Care ministru, oricum, ar urma să devină tatăl, mama şi zeul suprem al magistraţilor români. Adio, justiţie independentă. Adio, stat de drept.

Un toxic terţet PSD-ist din Parlamentul Penalilor şi-a asumat, aşadar, scandaloasele proiecte pentru modificarea legilor Justiţiei, lansându-le marţi în forul legislativ. A făcut-o în ciuda neasumării ei de către guvern, în pofida recomandărilor contrare ale judecătorilor, prin ignorarea avizului CSM, a opiniei societăţii civile, a părerii UE şi a protestelor presei independente, puţină, câtă e.

Iniţativa care, odată adoptată, ar duce la construcţia accelerată a statului feudal unilateral dezvoltat, e opera unei echipe care va râmâne de pomină în istoria României. Fac parte din ea unii din cei mai proeminenţi şoferi, tribuni şi apărători ai politicienilor infractori din tagma celor care au consolidat postcomunismul securisto-mafiot.

Pe calea definitivei emasculări prin politizare a justiţiei româneşti, edificarea statului federal are toate datele să facă spectaculoase progrese.

E voba de Florin Iordache (autorul celebrei OUG 13), de şeful Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, cel care a reinventat geografia ţării. Şi, last but not least, de fostul şef al Comisiei Juridice a Senatului, Şerban Nicolae, omul care nu ştie deosebi între criminali şi oameni cinstiţi, între Stalin şi Churchill, între Rusia şi SUA, între KGB şi luptătorii împotriva comunismului sovietic, căruia Securitatea îi e vădit mai dragă decât libertatea.

Pe calea definitivei emasculări prin politizare a justiţiei româneşti, edificarea statului federal are toate datele să facă spectaculoase progrese. Boierilor cu conturi şi paradisuri financiar-fiscale pe viitor şi româneşti, nu numai braziliene sau panameze, li se poate deci prezice un destin de aur.

Cu atât mai mult cu cât, neînţelegând miza votului şi a luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, ori indiferent la propriul destin, electoratul, vai, i-a ales, absentând în mare parte de la urne. În timp ce altă parte, ahtiată şi ameţită de promisiunile mincinoase ale oligarhiei pesedizate, a votat voios penali. Or, asemenea orbiri nu sunt, contrar opiniilor curente, un capăt de ţară. Cât va fi democraţia, se vor găsi puţini ori mulţi să se lase prostiţi.

Dar e situaţia realmente alarmantă? E terifiantă, în opinia mea.

Catastrofal ar fi însă ca stupizenia unora să devină alibiul laşităţii celorlalţi, în ideea că, oricât e situaţia de-alarmantă, ar fi, chipurile, exclusiv treaba celor care au greşit la urne s-o îndrepte. Or, alunecarea ţării în dictatură parlamentară pură şi dură nu se poate frâna prin lamentări perpetue, prin acuze mutuale şi autoacuze, prin fatalism, demisii şi derobări noi de la datoria de a acţiona şi a protesta inteligent, coordonat şi riguros.

Dar e situaţia realmente alarmantă? E terifiantă, în opinia mea. Frisoane îmi iscă îndeosebi faptul că nu i se întrevede ameliorarea, dat fiind, între altele, precarul eşichier internaţional. Îl marchează o Europă în vrie, amputată de Brexit şi scindată între Berlin şi Paris, de-o parte, şi grupul de la Visegrad, de alta. Vestul îşi vede puntea transatlantică pe cale de a se pulveriza, în timp ce America e mult prea ocupată cu terorismul islamist şi cu ea însăşi, polarizată de relativism şi dezbinată de îndoctrinări ruseşti, pentru ca Occidentul să mai poată fi de mare ajutor.

Pe acest fundal, fortificată de rezistenţa la #rezist, oligarhia se simte confortabil, ceea ce puterii i-a umflat considerabil muşchii, amplificându-i aroganţa. Nu se mai teme deci să-şi dea frâu liber reflexelor condiţionate de un veac fascisto-comunisto-postcomunist. Arestează, prin intermediul jandarmilor, un regizor eminent, ca Alexandru Solomon. Şi îl expediază, ca pe disidenţi în vremea în care securiştii erau conduşi de asasinul şi torţionarul Iulian Vlad, să fie disciplinat la balamuc. Într-o vreme în care n-ai voie să cârteşti, dar detenţia politică e încă prea câh să poată fi admisă, poliţia şi psihiatria ar urma să-i vină iar de hac contestatarului obraznic.

De ce s-a acţionat atât de drastic în contra lui Alexandru Solomon? Poate pentru că protestul său a pus degetul pe o rană purulentă. E rana simbiozei dintre o parte substanţială a PSD, înalţi ierarhi ai Bisericii şi reţeaua ivită din poliţiile politice ale fostului imperiu comunist.

Cineastul l-a articulat imaginativ, folosindu-se de vizita la omologul său român, răsfăţat, cândva, al poliţiei politice a regimului comunist de la Bucureşti, a mâinii drepte a tiranului ex-KGBist, avansat patriarh al Rusiei după ce, după toate probabilităţile, a muncit el însuşi pentru idealurile comuniste, ca ofiţer activ al serviciilor secrete sovietice.

În condiţiile construcţiei în ritm alert a statului feudal unilateral dezvoltat, astfel încât să-şi apere penalii eficient, critica şi protestul au ajuns complet intolerabile.

Or, enervează rău să se atragă atenţia asupra unei involuţii deconcertante pentru un stat NATO. Îi irită pe mai marii celui din urmă să li se demaşte aparenta complicitate cu un Kremlin hotărât nu doar să susţină, în lume, varii forme de extremism, ci şi, pentru uzul românilor şi altor coreligionari, să pună la bătaie ortodoxia, ca armă politico-ideologică şi propagandistică.

Să nu se ştie la Bucureşti ce hram poartă regimul Putin, stăpânul patriarhului Kiril? Să nu se fi înţeles ce efect liberticid au lecţiile „de libertate“ predate de feţe bisericeşti compromise? Ba bine că nu. Libertatea a devenit însă indezirabilă total.

Ca atare s-a trecut la asmuţit jandarmii pe românii care încă n-au capotat, demoralizaţi, ci stăruie să protesteze şi să-şi cheme concetăţenii să-şi apere drepturile. Căci în condiţiile construcţiei în ritm alert a statului feudal unilateral dezvoltat, astfel încât să-şi apere penalii eficient, critica şi protestul au ajuns complet intolerabile.

Petre Iancu - Deutsche Welle