Lia Olguţa Vasilescu: Închisorile din România sunt pline de intelectuali. Asta e situaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, la o emisiune difuzată marţi de Antena 3, că în cele 24 de ore cât a fost reţinută, a putut să vadă faptul că „închisorile din România sunt pline de intelectuali“, chiar ea fiind pusă într-o celulă „numai cu intelectuale“.

Jurnalistul Mihai Gâdea a mers, marţi, într-o vizită neanunţată la Ministerul Muncii pentru a observa modul cum îşi desfăşoară activitatea Lia Olguţa Vasilescu, persoana care conduce acest minister. Vizita a fost una similară cu cea realizată la Primăria Generală, acolo unde persoana intervievată a fost Gabriela Firea. 

Olgutţa Vasilescu a mărturisit că se afla la o şedinta în care se parcurgea programul de guvernare şi se asigura ca „au inteles ce au de facut funcţionarii“. Ministrul Muncii abordat printre subiectele discutate şi perioada în care a fost reţinută  pentru 24 de ore fiind acuzată de DNA de patru fapte de luare de mită. 

Vasilescu a precizat că a avut anumite reţineri faţa de persoanele cu care ar fi urmat să împartă celula, dar un gardian a liniştit-o spunându-i: „Doamna Olguţa, sunt numai intelectuale în camera“. Aşadar, social-democrata s-a liniştit pe moment. 

Concluzia Olguţei Vasilescu a fost următoarea: „Închisorile din România sunt pline de intelectuali. Asta e situaţia".

De asemenea, Olguţa Vasilescu a subliniat că simte că de mai mulţi ani trăieşte „sub lupă“, dar face faţă presiunii care se pune pe ea. „Am fost urmarită trei luni de zile pe siguranţă natională, am filmăari în casă, filmări pe stradă. Nu au găsit nimic. Eu am aflat târziu cand am vazut dosarul. Eu nu ştiam pentru ce sunt judecată. S-au făcut presiuni asupra funcţionarilor primariei. Poţi sa fii ascultat în casa, făra să intre neapărat în casă“, a mai spus ministrul social-democrat. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite