Liviu Sămădăul

Liviu e un personaj secundar într-o nuvelă. Realist şi static, cu un spirit de multe ori demonic, Liviu Sămădăul este cel care, din poziţia de şef al „porcarilor”, guvernează „afacerile” cinstite şi necinstite ale colegilor săi. În ultima vreme, Sămădăul apare des la televizor, de unde spune că porcarii pe care i-a numit (ce-i drept, starostele lor era din Timişoara şi nu din Arad) sunt slab pregătiţi şi că trebuie să plece.

Pe tot parcursul evoluţiei sale, Liviu a impus tuturor celor cu care a intrat în contact, un sentiment de frică amestecat cu respect. Ideea ca „De la mine nimeni nu cutează sa fure, ba să-l ferească Dumnezeu pe acele pă care aş crede că îl pot bănui”, îl face pe Liviu Sămădăul să acţioneze dur şi fără să tină cont de răul ce îl produce în jurul sau. Un personaj malefic, care încearcă ”să se descurce” în orice situaţie, Liviu îşi trage forţa din nepăsarea cu care reuşeşte să facă acest lucru, reuşind astfel să-şi pună în plan scenariile. El, ce-l ce nu poate fi atins, este obişnuit să-şi domine oamenii, umilindu-i pentru a-i supune sau chiar eliminându-i „(….)unul câte unul, om cu om, toţi trebuie să moară, toţi care mă pot vinde, viaţă cu viaţa trebuie să se stângă, căci dacă nu-i omor eu pe ei, mă duc ei pe mine la moarte”.

„Ştiu numai că mă aflam la strâmtoare când am ucis ce-l dintâi om (…) Apoi am ucis pe cel de-al doilea, ca să mă mângâi de mustrările ce mi le făceam cu cel dintâi (…)”, este mărturisirea Sămădăului prin care ni se arată că acesta nu avea să se schimbare vreodată, şi că odată îmbătat de mirajul puterii acesta avea să se trezească doar atunci când Dumnezeu (sau Diavolul) îl va lasă din braţe.

Liviu Sămădăul este şef. Şef peste o şleahta de porcari hrăpăreţi şi fără de coloană vertebrală. În ultima perioadă, şleahta a dat ordonanţe prin care-au încercat să-l scoată pe Liviu Sămădăul basma curată şi pe alţi acoliţi de-ai lui de prin puşcării; s-au umilit zicând la tot poporul că sunt slabi şi neprofesionişti; şi-au dat demisia şi s-au lăsat înjuraţi de public din dorinţa de a arata Sămădăului că au fost, şi sunt, fideli; au „ucis” politic atunci când Liviu se află la strâmtoare, înfigând cuţitul moţiunii în gâtul celui ce dorea să-l trădeze. Au făcut toate astea, şi sunt în stare de multe altele, mânaţi de dorinţa ca Liviu să le arunce, în a sa mărinimie interesată, o ciozvârtă.

Mihai Tudose este unul dintre cei maziliţi de „porcari” acum 2 săptămâni. Considerat incompetent (evaluarea făcută de partid arată că în cele aproape 6 luni de guvernare, ministerul coordonat de domnia sa nu implementase nicio măsura din celebrul Plan de Guvernare), dl. Tudose pare, mai degrabă să întărească nişte stereotipuri privind politica de cadre a PSD decât să arate că principalul partid din coaliţia de guvernare a învăţat ceva din ceea ce tocmai s-a întâmplat. Având eticheta de „securist”, „plagiator” si „habarnist” (în cei 16 ani de mandat de Parlamentar, dl. Tudose a promovat o serie de iniţiative legislative în orice domeniul numai în cel economic nu prea), dl. Prim-Ministru desemnat pare a fi o noua păpuşă în mâna Sămădăului. Nimic nu îl recomandă ca un personaj competent şi integru şi chiar şi mai nimic nu pare să ne convingă că nominalizarea sa are vreo legătură cu „binele naţiunii” sinonim, pasă-mi-te, cu sabia implementării planului de guvernare ce va sta deasupra capului viitorilor membri ai cabinetului.

Aproape invizibil în cei 16 ani de mandat de parlamentar, la fel de invizibil în calitate de ministru al Economiei, dl Tudose nu se poate remarca decât ca o unealtă care sa îl ajute pe Liviu Sămădăul să nu „se sinucidă” izbindu-se cu capul de pomul justiţiei. Sper să fie conştient că, în cazul în care nu va reuşi să facă acest lucru în cel mai scurt timp, domnia sa va fi cel care-l va face pe Sămădău să-şi mângâie mustrările cu Grindeanu.

(Citatele sunt din nuvela „Moara cu noroc” scrisă de Ioan Slavici. Text scris şi cu gândul la cei ce au dat examenul astăzi examenul de BAC la limba română.)