Liderii Brexit nu se mai grăbesc să-şi ia ţara înapoi

Obţinerea „independenţei” Marii Britanii ar fi trebuit să stârnească, în mod firesc unor asemenea împrejurări, mari festivităţi la nivel naţional sau cel puţin o şedinţă solemnă a parlamentului în care artizanii victoriei să-şi ia partea de glorie istorică cuvenită după un asemenea eveniment.

În loc de toate astea, doi dintre cei mai proeminenţi liderii ai Brexit-ului, Boris Johnson şi Michael Gove au apărut la conferinţa de presă de după referendum cu nişte feţe lungi, contrastând puternic cu mesajele fericite pe care încercau să le transmită. Niciunul dintre artizanii ieşirii Marii Britanii din UE nu a solicitat activarea articolului 50 care înseamnă cererea oficială pentru părăsirea Uniunii. Ba mai mult, tabăra Brexit s-a pronunţat pentru „aşezarea prafului” şi ”negocieri informale”.

Oare de ce obţinerea „independenţei” nu a fost urmată imediat de punerea ei în aplicare?  De ce liderii Brexit nu se grăbesc să-şi ia ţara înapoi?

Cum arată peisajul în primele zile ale Brexit-ului?

Lira este la cel mai jos nivel faţă de dolar din ultimii 31 de ani. Şocul pe burse a adus pierderi uriaşe companiilor şi ar fi fost şi mai rău dacă  o serie de tranzacţii nu ar fi fost oprite din cauza volatilităţii pieţelor. Cel mai mult au avut de suferit companiile aeriene şi cele imobiliare din motive evidente: ieşirea din UE ar afecta în primul rând aceste domenii.

Pierderile înregistrate pe pieţele financiare a doua zi după referendum s-au ridicat la două mii de miliarde de dolari, arată indicele Down Jones. A fost cea mai mare pierdere din istorie pentru o singură zi, chiar mai mare decât cea provocată de prăbuşirea Lehman Brothers în timpul crizei financiare din 2008, după calculele Standard and Poor`s, preluate de BBC.

Aurul a crescut vertiginos fiind văzut ca un plasament bun în vremuri tulburi.

În plan politic, Marea Britanie se confruntă cu riscul de a deveni Mica Britanie. Scoţia nu va accepta să fie scoasă din UE şi problema poate ajunge până la organizarea unui al doilea referendum pentru independenţă. De data asta, separatiştii scoţieni ar câştiga fără probleme. Irlanda de Nord nu vrea nici ea să plece din UE şi cu atât mai puţin Londra.

David Cameron şi-a anunţat demisia, dar lasă asupra viitorului guvern decizia de a activa articolul 50. Boris Johnson, cel care se vedea marele câştigător politic al Brexit-ului şi viitor premier,  nu mai este aşa entuziast. Cameron lasă succesorului său responsabilitatea ieşirii din Uniunea Europeană şi eventual a destrămării Regatului Unit. Este o mişcare perfidă, dar ultima pe care premierul actual o mai putea face. Din postura de favorit la succesiune în Partidul Conservator şi la conducerea guvernului Majestăţii Sale, Boris Johnson ajunge într-o situaţie imposibilă. Campionul ieşirii din UE declară acum că Marea Britanie ar trebui să păstreze accesul pe piaţa unică europeană! Cum să păstreze accesul, dacă tocmai a părăsit Uniunea? Adică, toată mişcarea a fost ca Marea Britanie să păstreze toate avantajele pieţei unice şi să nu plătească nimic din costuri?? Cine poate accepta aşa ceva?

Şarada politică începe să devină străvezie. Un joc politic pentru putere a devenit necontrolabil. David Cameron a promis referendumul pentru a calma aripa eurosceptică din propriul partid, sperând că va reuşi să obţină apoi un răspuns favorabil rămânerii în UE. Boris Johnson s-a pus în fruntea campaniei pro-Brexit ca să-l dea jos pe Cameron, sperând la rândul lui că rezultatul va fi strâns, dar în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană. Ambii s-au înşelat. Cei care au întins o imensă capcană continentului european se văd primii căzuţi în ea. Dar asta nu mai schimbă în niciun fel situaţia dezastruoasă în care am intrat. Populiştii europeni şi mentorul lor de la Kremlin sunt în triumf.