Liviu Dragnea şi deraierea României de pe ecartamentul european

Derapajele repetate ale Bucureştiului, de care până acum Bruxelles-ul nu avea timp şi energie, ar putea să nu mai fie tolerate.

Scenele de coşmar petrecute aproape de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, 10/11 august, în centrul Bucureştiului, amintesc de raidurile violente ale trupelor speciale din Kiev împotriva Euro-Maidanului, din decembrie 2013-ianuarie 2014 sau, mai recent, ale poliţiei de la Moscova împotriva tinerilor mobilizaţi de Aleksei Navalnîi. Aproape 500 de răniţi, dintre care 70 au fost internaţi în spital, reprezintă bilanţul operaţiunii Jandarmeriei împotriva manifestanţilor.

Era greu de imaginat că astfel de scene s-ar fi putut petrece la câţiva zeci de metri de sediul guvernului unei ţări care peste o jumătate de an va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Peste 100 de mii de oameni au participat la "protestul diasporei” din 10 august, împotriva guvernului susţinut de coaliţia formată din Partidul Social-Democrat, membru al Socialiştilor Europeni şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, ALDE, membră a grupului liberalilor europeni.

Tensiuni vechi între PSD şi diaspora

Mitingul era din cel puţin două motive foarte sensibil. În primul rând era organizat de diaspora. Românii din afară ţării, aprecierile privind numărul lor variază între 3 şi 4 milioane, au devenit subiect de aprigă dezbatere publică în România în decembrie 2009, când Mircea Geoană, candidatul PSD la preşedinţie a pierdut în faţa lui Traian Băsescu. PSD a dat vina atunci pe diaspora, care devine un fel de "vinovat de serviciu” prin care PSD explică ratarea unor obiective electorale. La fel s-a întâmplat şi în 2014, când Victor Ponta a pierdut alegerile în faţa actualului preşedinte, Klaus Iohannis. Deci, între PSD şi diaspora există o tensiune veche, acumulată în timp. Primul val de plecări masive, mai ales din rândul tinerilor, a fost generat de mineriada din iunie 1990, ceea ce a întărit narativul că tinerii, mai ales cei educaţi, studenţii, şi-au părăsit ţara din cauza PSD, succesorul Partidului Comunist.

În al doilea rând, mitingul era dedicat susţinerii luptei împotriva corupţiei, într-un moment în care guvernul face eforturi disperate ca s-o omoare. Or, tema anticorupţiei e cât se poate de sensibilă pentru social-democraţi, al căror lider, Liviu Dragnea, a fost condamnat în prima instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru abuz în serviciu. Peste câteva săptămâni va începe recursul, de unde şi disperarea cu care dl Dragnea vrea să modifice legile, îndulcind pedepsele sau dezincriminând unele fapte, cum ar fi abuzul în serviciu. Mai mult, în ultimii ani se vorbeşte insistent de promovarea de către guvern a unei amnistieri şi graţieri. Liviu Dragnea mai are o condamnare de doi ani închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului din 2012, şi sunt în desfăşurare anchete ale procurorilor şi în alte dosare.

Nevoia de Dragnea

Dar, această luptă pentru blocarea anti-corupţiei, controlul asupra Justiţiei şi a Ministerului Public, adică al corpului de procurori, nu e doar în interesul d-lui Dragnea. Fără ca să-şi asume public acest proiect, în fapt marea majoritate a partidelor şi politicienilor români sunt interesaţi în omorârea anti-corupţiei. Numai că aceştia ar prefera ca Liviu Dragnea să le facă treaba. De fapt, asta este esenţa contractului social pe care Dragnea l-a încheiat cu establishmentul politic şi cu elita de business din România, care se simt ameninţate de procurorii anti-corupţie. Aşa se explică susţinerea de care se bucură din partea elitei politice şi de afaceri.

Establishmentul românesc de astăzi provine integral din nomenklatura de partid, din aparatul de represiune şi justiţie, Securitate şi Armata comunistă, din acel 6-7% din populaţia României, numită de prof. Stephen Kotkin "uncivil society”, cea care de fapt l-a şi dat jos de la putere şi l-a împuşcat pe Ceauşescu, în condiţiile în care nu exista societate civilă şi nici o mişcare disidentă în România anului 1989. Izolarea dramatică din ultimele două decenii ale lui Ceauşescu, autarhia care a dominat toate sectoarele, a făcut ca nivelul elitei româneşti să fie sensibil diferit de al altor ţări cu un parcurs similar. Ethosul celor care contează cu adevărat în lumea politică şi de afaceri e o combinaţie de naţionalism şi un capitalism din secolele XVIII-XIX (aşa cum l-au înţeles Marx şi Lenin), infuzate la cursurile de îndoctrinare pe care erau obligaţi să le frecventeze membrii establismentului comunist.

Însă, felul în care membrii elitei de astăzi, copiii nomeklaturii comuniste de ieri fac afaceri şi politică intră în conflict cu legislaţia, inspirată de modele occidentale, în condiţiile pregătirii aderării la UE. De aici nevoia politicienilor şi marilor afacerişti de Liviu Dragnea. De unde şi susţinerea tacită sau deschisă pe care i-o acordă aceştia, în speranţa că-şi va duce misiunea de salvare a  carierelor politice, libertăţii şi averilor celor care au profitat de tranziţie, la îndeplinire. După care dl Dragnea poate să dispară. Pentru că şi-a îndeplinit misiunea.

Control politic integral

Numai că Liviu Dragnea refuză să interpreteze partitura maurului care-şi face datoria şi care-şi acceptă senin moartea. Liderul PSD dă semne că vrea şi mai multă putere şi că are planuri pe termen lung. Funcţionarea tuturor instituţiilor create în procesul de aderare al României la UE, în primul rând a celor care asigură independenţa Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei este ameninţată. În cazul în care conducerile lor rezistă presiunilor politice, PSD schimbă legile de funcţionare. Pe hârtie există Consiliul Naţional al Audiovizualului, Agenţia Naţională Anticorupţie, Avocatul Poporului, Consiliul de Combatere a Discriminării şi multe altele, la fel ca în oricare altă capitală occidentală. În realitate, nici una dintre acestea nu funcţionează normal. Sunt simple forme fără fond. Ele sunt integral controlate politic. Până şi Curtea Constituţională a fost arondată politic, într-un fel fără precedent în istoria recentă a României.

Pe lângă controlul asupra instituţiilor de la toate nivelurile, coaliţia PSD - ALDE are şi un narativ de succes, lupta cu "statul paralel”. Suspiciunea faţă de serviciile secrete care fac şi desfac totul în România datează de pe vremea Securităţii comuniste şi este cât se poate de îndreptăţită. Legislaţia învechită care ţine serviciile militarizate, nereformarea acestora, continuitatea afişată public cu vechea Securitate a lui Ceauşescu, relatările privind cazurile de nepotism, corupţie şi abuzuri ale ofiţerilor sunt teme vechi, prea bine documentate, sunt fire roşii care au traversat cele aproape trei decenii de tranziţie. Numai că, lupta cu "statul paralel” este o temă pentru manipularea electoratului, nimic mai mult. Liviu Dragnea vrea să controleze, el şi partidul său, numeroasele servicii de informaţii din România, atâta tot, nu să le reformeze, ori să le aducă la standarde de excelenţă.

Marea miză electorală

Peste câteva zile protestele se vor stinge. Diaspora care a participat se va întoarce în ţările din Vest, pentru că se mai termină şi concediile. Acei oameni vor fi tot mai frustraţi pentru că nu pot influenţa evoluţia României încât îşi vor pierde în curând interesul pentru ce se petrece la Bucureşti. În toamnă, vor începe în Parlament dezbaterile asupra modificării legislaţiei electorale. În 2019 sunt alegeri pentru Parlamentul European şi alegeri prezidenţiale, iar în 2020 alegeri locale şi parlamentare. În ciuda demonstraţiilor care reflectă o stare de nemulţumire reală în societate mai ales pentru incapacitatea de a guverna ţara, în acest moment, PSD nu are adversar.

Din perspectiva alegerilor, controlul instituţiilor, mai ales al Justiţiei, i-ar putea curăţa scena politică de orice indezirabil. Aşa că PSD ar putea controla şi opoziţia, nu doar puterea, pe liderii acesteia, şi o mare parte din mass media. Astfel, România are şansa să devină prima ţară membră UE care trece la modelul "autoritarismului electoral”, patentat în Rusia de preşedintele Putin. Care şi el are tot felul de instituţii, cu denumiri europene, şi întreţine o birocraţie numeroasă doar pentru a o pune în vitrină.

O problemă de sistem

Însă, dl Dragnea mai are în faţă un drum destul de complicat. Are susţinerea elitei politice şi economice acum, pentru blocarea anti-corupţiei. Dar mâine, aceeaşi oameni, după ce se vor vedea cu problemele din justiţie rezolvate, îi pot întoarce spatele, pentru că vor căuta politicieni proaspeţi, necompromişi. Preşedinţia românească a Consiliului UE de la 1 ianuarie ar putea să-i creeze mai multe probleme lui Liviu Dragnea decât să-i aducă beneficii. Derapajele Bucureştiului de care până acum Bruxelles-ul nu avea timp şi energie, ar putea să nu mai fie tolerate, de vreme ce liderul temporar al clubului trebuie să încarneze valorile lui. Şi nu contrariul lor.

Lecţia pe care o dă România clubului occidental ar putea fi utilă în viitor, într-un ciclu istoric în care extinderea spre Est s-ar putea relua. Nu omul politic Liviu Dragnea este problema. România are o problemă de sistem. În contextul entuziasmului generat de prăbuşirea regimurilor comuniste, din raţiuni care ţin şi de geografie politică, într-un mod destul de superficial România a fost luată la pachet, tratată după aceleaşi reţete şi integrată alături de ceilalţi foşti sateliţi ai Moscovei, care formau lagărul socialist. Greşit. Elita de la Bucureşti care a administrat tranziţia era diferită de cea de la Varşovia, Budapesta, chiar şi de la Sofia. Ea a devenit primul şi cel mai important obstacol în calea occidentalizării reale a României.

Armand Goşu - Deutsche Welle