Marea Britanie - mirajul şi iluzia alegerilor anticipate

În Marea Britanie au avut loc alegeri în urmă cu doi ani şi acestea au oferit conservatorilor o largă majoritate. Între timp, referendumul iniţiat de David Cameron şi-a atins scopul, a creat în interiorul conservatorilor o largă majoritate pro-Brexit, atât înainte, cât mai ales după referendum.

În aceste condiţii, părea că Theresa May a făcut un calcul extrem de raţional, încercând să prelungească guvernarea partidului pe care îl conduce cu încă doi ani şi să aibă un sprijin mult mai puternic în negocierile cu Uniunea Europeană. De altfel, chiar Jean-Claude Juncker a sugerat soluţia alegerilor anticipate pentru a se crea o largă majoritate pentru sau împotriva Brexit (mai degrabă speranţele la Bruxelles au fost că se va crea o nouă majoritate anti-Brexit).

Conservatorii s-au bazat pe faptul că au un adversar nepregătit, fără un sprijin puternic din partea electoratului. Jeremy Corbyn crede în naţionalizarea căilor ferate, serviciilor poştale şi regiilor de apă, vrea ca cel puţin 60% din salariul minim al tinerilor să fie fixat de stat şi, de asemenea, doreşte ca universităţile să nu mai perceapă taxe. Corbyn a fost întotdeauna mai îngăduitor faţă de fenomenul migraţiei, dar şi totodată fidel opoziţiei sale de principiu la adresa globalizării, sfârşind prin a avea simultan puncte de vedere diametral opuse. Liberal-democraţii nu au reuşit să aibă o strategie politică ce le-ar fi permis să iasă dintr-o îndelungată perioadă incertă. Astrele păreau să se alinieze în favoarea doamnei May: adversari incapabili şi sprijin popular pentru Brexit.

Politica din Marea Britanie se va reduce la negocierea Brexit de pe poziţii deloc uşoare.

Contextul acestor alegeri anticipate a fost, însă, unul extrem de nefericit pentru Marea Britanie. Consensul în favoarea neo-liberalismului, împărtăşit deopotrivă de conservatori şi de laburişti, prezent neântrerupt în timpul ultimilor 40 de ani, nu mai există. Conservatorii s-au deplasat în direcţia populismului, iar laburiştii au devenit mai de stânga. Reprezentarea intereselor este diferită în acest moment faţă de anii 1990: laburiştii au devenit partidul funcţionarilor de stat şi al protestatarilor de tip Occupy. Conservatorii au fost întotdeauna în ultimele decenii divizaţi asupra temei Europa, încă din timpul lui Margaret Thatcher. Au fost preocupaţi de ideea de a lua înapoi pe acei alegători care migraseră la UKIP şi au reuşit acest lucru ulterior Brexit (UKIP nu mai are acum nicio reprezentare în Parlament, iar în Parlamentul European va fi reprezentat până la încheierea efectivă a Brexit). Theresa May a dorit să preia curentul populist, la fel cum au încercat cu succes Robert Fico sau Viktor Orban. Rezultatul a fost că în acest moment a devenit ostatica celor cu vederi populiste, cărora nu le poate satisface pretenţiile datorită majorităţii extrem de fragile din noul Parlament. Politica din Marea Britanie se va reduce la negocierea Brexit de pe poziţii deloc uşoare, la fel cum în anii 1980 Margaret Thatcher nu reuşea să pună în aplicare politicile sale datorită climatului de neîncredere indus de sindicate. Nu va fi timp de reforme, de regândirea sistemului economic.

Având în vedere experienţa de la precedentele alegeri din 2015 şi de la Brexit, respectiv previziuni ce s-au dovedit a fi eronate, institutele de sondare a opiniei publice au fost mult mai rezervate la aceste alegeri. Puţine au dorit să realizeze sondaje. Singura previziune adecvată a fost cea a YouGov din 31 mai care avea în vedere o scădere de 20 de locuri pentru conservatori. Aceasta ar fi însemnat o pierdere foarte mare faţă de începutul campaniei la 18 aprilie. În final, conservatorii au pierdut doar 13 locuri, suficient însă pentru a avea o majoritate extrem de fragilă, doar în coaliţie cu un alt partid. Laburiştii au câştigat în plus 29 de locuri, ceea ce va face ca Jeremy Corbyn să rămână liderul acestui partid (fără a avea soarta predecesorului său Miliband care a demisionat după eşecul din 2015). Liberal-democraţii au câştigat 4 locuri în plus, o diferenţă nesemnificativă, DUP a câştigat în plus două locuri, iar SNP a pierdut 21 de locuri (a doua cea mai drastică pierdere după UKIP).

De ce au pierdut conservatorii din avansul pe care îl aveau la începutul campaniei electorale? Explicaţia nu rezidă în tema Brexit. Britanicii s-au împăcat oarecum cu ideea că vor ieşi din Uniunea Europeană. Conservatorii au pierdut din încrederea electoratului datorită lipsei unui program clar de guvernare şi temerii că vor efectua o reformă a politicilor sociale. Doamna May nu a reuşit să îi convingă pe alegători că temerile lor nu vor fi justificate. A pus în prim plan tema Brexit - o temă faţă de care alegătorii au devenit deja indiferenţi.

În acest moment, conservatorii negociază o majoritate parlamentară cu DUP, partidul unioniştilor din Irlanda de Nord. Singurul punct comun între cele două partide este opţiunea pentru un hard Brexit. Ce înseamnă această opţiune de fapt, nici doamna May şi nici Arlene Foster, liderul DUP, nu ştiu. Problema este că DUP se opune legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în Irlanda de Nord, în timp ce liderul conservatorilor scoţieni, Ruth Davidson, se teme că drepturile câştigate pentru minoritatea sexuală din care face parte vor fi puse în pericol de o majoritate conservatori - DUP. Theresa May are nevoie în egală măsură de cei 10 parlamentari DUP şi de cei 10 conservatori scoţieni. Cum va reuşi să îi aibă aproape pe toţi aceştia rămâne deocamdată un mister.

Marea problemă a noii alianţe care să asigure o majoritate fragilă unui guvern condus de doamna May rezidă în situaţia din Irlanda de Nord. Alegerile pentru legislativul provinciei, Stormont, au dus la un blocaj, nici DUP, nici Sinn Fein nereuşind să formeze o majoritate. Guvernul de la Londra a oferit termenul de 29 de iunie pentru ajungerea la un acord, în caz contrar Irlanda de Nord urmând a avea reduse prerogativele auto-guvernării ce i-au fost oferite. DUP la putere deopotrivă la Londra şi la Belfast, la pachet cu negocierea unui hard Brexit, ar face ca procesul de pace din Irlanda de Nord să fie repus în discuţie, iar graniţa dintre Irlanda de Nord şi Irlanda să redevină ceea ce a fost, aceasta fiind în detrimentul economic al întregii insule. Probleme vor fi şi în Scoţia: SNP a pierdut multe locuri în parlamentul de la Westminister, dar îşi menţine supremaţia în cel de la Holyrood. Singura variantă pentru a reveni în prim plan este continuarea exprimării dorinţei pentru un nou referendum. Noile evoluţii din Catalonia, precum şi poziţia hard Brexit a noului guvern May o vor încuraja pe Nicola Sturgeon să continue în această direcţie.

Până şi Donald Trump şi-a amânat vizita în Marea Britanie, motivând că nu va exista entuziasm în jurul acesteia. 

Trăgând linia, Theresa May va fi în continuare prim-ministru, cu condiţia ca propriul partid să nu o saboteze şi să propună schimbarea ei. Fără un sprijin parlamentar solid în vederea negocierilor cu UE, înainte cu câteva zile de începerea acestora (este nevoie nu numai de cel al partidelor de la guvernare, dar şi al celor din opoziţie pentru un mandat de negociere solid), cu parteneri de coaliţie care vor forţa luarea unor decizii guvernamentale în Irlanda de Nord ce se vor întoarce cu un efect de bumerang împotriva conservatorilor, cu pericolul unui nou referendum în Scoţia care va avea un rezultat în favoarea independenţei dacă se va continua varianta hard Brexit, doamna May este extrem de izolată. Până şi Donald Trump şi-a amânat vizita în Marea Britanie, motivând că nu va exista entuziasm în jurul acesteia. Dacă se referă la cei care se vor afla la guvernare sau în opoziţie, probabil că are dreptate.