Mergem la vot!

Votul din turul unu al alegerilor prezidenţiale este important pentru conturarea poziţiilor din turul decisiv, cel secund, de peste două săptămâni. Conform sondajelor de opinie, conturarea poziţiilor, reconfigurarea ierarhiilor la acest final de campanie electorală poate marca un bun îndemn de a ieşi la vot atât pentru persoanele nedecise cât şi pentru cei care, de regulă, lipsesc de la vot.

Unul din elementele revelatorii pentru decizia ieşirii la vot este legată de poziţia candidaţilor cu privire la diferite teme de interes pentru fiecare alegător: despre avort şi căsătoria homosexuală, despre cursurile de religie din şcoală, despre unirea cu Basarabia sau despre măsurile preconizate de a se creşte nivelul de trai în ţara cu cel mai scăzut nivel din UE.  Din punctul meu de vedere, prestaţia candidaţilor mi se pare interesantă (şi) cu privire la protecţia mediului înconjurător.

Să încep cu o remarcă generală: această campanie electorală s-a centrat pe tunuri, atacuri murdare şi alte lucruri suburbane, şi mai puţin pe discuţii argumentate despre teme, idei sau măsuri (politici). Candidaţii s-au atacat între ei nu cu privire la temei sau idei, ci pe considerente politicianiste, populiste atunci când nu au fost meschine pur şi simplu. Faptul că am asistat la campania cea mai atipică, lispită de dezbateri şi plină de mizerii, a fost întărit de intensificarea anchetelor penale, a arestărilor, dezvăluirilor şocante (cazul lui Victor Ponta ofiţer acoperit) sau a vecinătăţilor periculoase (cazul Elenei Udrea, al cărei soţ a fost implicat în corupţii şi escrocherii de care soţia sa nu avea cum să nu ştie).

Dintre programele candidaţilor importanţi (primii patru) cu privire la protecţia mediului cel mai interesant este cel al Monicăi Macovei. Aici se află un capitol cu privire la protecţia mediului, în care se arată necesitatea înăspririi legilor împotriva defrişărilor şi împotriva poluării. Se vrea o agricultură ecologică şi protecţia biodiversităţii, protecţia Deltei Dunării precum şi creşterea numărului de arii protejate. În ce priveşte declaraţiile publice, atitudinea candidatei Monica Macovei e mai puţin consistentă, iar în unele probleme a fost contradictorie sau chiar împotriva unor măsuri ecologice (vezi raportarea la Roşia Montana sau acceptarea energiei nucleare).

Spre deosebire, Elena Udrea nu are nici măcar un singur cuvânt despre nevoia protejării mediului, ceea ce arată o uriaşă contadicţie: România nu ar putea fi frumoasă fără a-şi proteja mediul, pădurile, apele, solul şi subsolul. Dimpotrivă, iresponsabilitatea clasei politice va face ca România să devină tot mai urâtă, şi chiar să dispară de pe faţa pământului tocmai din pricina intereselor exclusiv mercantile ale celor care administrează sau conduc această ţară.

Programul candidatlui Klaus Iohannis este echilibrat, în acord cu omul din spatele lui: se găsesc referiri la agricultura ecologică şi la necesitatea obţinerii independenţei energetice pe baza energiilor neconvenţionale. Deşi programul nu le numeşte, este lăudabil că se vrea (ceva ce este posibil deja în Germania) ca ponderea energiei regenerabile să crească până la sută la sută în sistemul energetic naţional. Deşi sunt costisitoare, energia eoliană, solară, biogaz, termală etc., au marele avantaj că sunt prietenoase cu mediul, că nu pun în pericol oamenii (cum e cazul energiei nucleare) şi nici nu contribuie la poluare (cum e cazul combustibililor clasici).

În fine, dintre candidaţii ce contează, programul lui Victor Ponta este absolut dezamăgitor: deşi e mândru că e român, candidatul nu e interesat de protecţia mediului românesc. Cum trebuie să existe o explicaţie (nu cred că a fost o scăpare a celor care au întocmit programul; după cum nu cred că este plagiat), o găsesc în recentul proiect de modificare a codului silvic, iniţiat (şi) de Victor Ponta. Atitudinea sa cu privire la păduri este revelatoare pentru atitudinea cu privire la mediu.

Dar să încep cu contextul. În Legea 46/2008, Codul Silvic al României, s-au introdus o serie de măsuri ce vizau scăderea numărului tăierilor ilegale, diminuarea suprafeţelor defrişate şi, simultan, creşterea suprafeţelor reîmpădurite. În urma aprobării proiectului Legii 456 de modificare a Legii 46/2008 (trecută deja de Senat) vom observa o uriaşă restaurare, ca să nu spun regres.

Se doreşte ca suprafaţa reîmpădurită să crească cu 1 milion de hectare până în 2030 (în Legea 46/2008 era de 2 milioane până în 2035). O prevedere cu consecinţe dezastruoase este cu privire la permisiunea construirii în zona de protecţie a pădurii, adică la 50 de metri de liziera pădurii. Consecinţa va fi că liziera se va deplasa în permanenţă, astfel încât, de fapt, se dă liber la orice defrişare. Altă prevedere aberantă este cea cu privire la faptul că se pot scoate din fondul forestier naţional acele terenuri necesare realizării sau extinderii exploatării resurselor minerale prevăzute de art. 2 din Legea minelor; aşadar, se extind categoriile de minerale.       

Despre permisiunea construirii de drumuri ,,de interes judeţean şi local” cred că e inutil să scriu: rostul unui drum printr-o pădure ce acoperă munţii e clar: pentru a fi defrişată. Cu alte cuvinte, se permite drum ca să putem defrişa pădurea, în loc să se interzică explicit aşa ceva. De exemplu, în zonele protejate, e nevoie de poteci (pavate cu lemn), observatoare etc., nicidecum de drumuri asfaltate, cu indicatoare şi poduri de beton.

Închei cu reluarea invitaţiei de a merge la vot; indiferent ce candidat ne-a convins, esenţial este să mergem să ne exprimăm părerea. Atitudinea cetăţenilor este esenţială pentru construirea unui stat de drept - acest etern ideal al României postcomuniste.