Mesajele doamnei Nuland

În Jurnalul fericirii Nicolae Steinhardt scrie că, adus în boxa acuzaţilor din procesul Noica - Pillat, îl regăseşte pe Constantin Noica şi îi adresează câteva cuvinte: „Dinule, să ştii că nu suntem supăraţi niciunul pe tine, te iubim, te respectăm toate-s bune”. Noica simte solidaritatea grupului şi astfel toţi acuzaţii pot duce mai departe povara învinuirilor nedrepte fără a avea senzaţia că unii ar fi trădat sau ar fi suferit mai puţin.

Acesta a fost şi mesajul transmis de doamna Victoria Nuland cu ocazia vizitei la Bucureşti: unui partener aflat într-un proces continuu de frământări interne, i s-a transmis că are prieteni, chiar dacă acest partener crede că vechii prieteni nu îi vor binele. Indiferent de erorile celor aflaţi la guvernare în România, există oricând un spaţiu al dialogului între două ţări partenere. Este nevoie să străbaţi distanţa de la Washington la Bucureşti pentru a transmite un mesaj atât de simplu? Uneori este nevoie a face toate eforturile pentru  a afirma tocmai lucrurile simple, pe care le uităm prea adesea. Doamna Nuland nu a venit la Bucureşti pentru a aniversa 10 ani de când România este în NATO, nici pentru a sărbători ziua de naştere a ministrului de externe, ci pentru a transmite un mesaj extrem de important : România se află în aceeaşi comunitate de valori cu Statele Unite, iar apartenenţa la această comunitate obligă la gesturi considerate fireşti în lumea civilizată.

Atunci când România a intrat în NATO şi UE nu a intrat doar într-un club select al ţărilor bogate şi puternice, ci într-o asociere care se bazează pe valori fundamentale. Valori pe care alţii nu le respectă şi le resping în mod deliberat. Printre aceste valori se numără şi independenţa justiţiei, precum şi funcţionarea tuturor instituţiilor care fac posibilă existenţa statului de drept. Pentru un occidental, este de neconceput ca oamenii politici să gândească doar la posibilitatea de a influenţa justiţia. Tot ceea ce statul întreprinde într-o democraţie precum Statele Unite sau statele membre UE este să stabiliească un cadru adecvat de funcţionare a justiţiei care este lăsată să se auto-administreze în ceea ce priveşte funcţionarea sa. Statul finanţează justiţia dar niciun reprezentant al statului nu cere ceva în schimb. Statul fixează regulile jocului şi are grijă ca aceste reguli să fie respectate, iar jucătorii să nu iasă în afara terenului. Cine nu respectă aceste reguli şi încearcă să obstrucţioneze justiţia, este supus unor pedepse exemplare. Aceasta este cultura în care a crescut şi trăieşte Victoria Nuland. Tocmai din acest motiv, ce se întâmplă în România este greu de înţeles.

Cum şi de ce să modifici Codul Penal exact înainte să intre în vigoare ? De ce este nevoie de o amnistiere a tuturor deţinuţilor de drept comun care au de ispăşit pedepse sub un anumit cuantum, tocmai când câţiva politicieni au primit pedepese de închisoare cu executare ? De ce primul – ministru al unei ţări care are pretenţia că aparţine aceleiaşi comunităţi de valori cu Statele Unite consideră că o decizie judecătorească a instanţei supreme (nu a unui tribunal de provincie) este motivată strict politic ? Înainte de vizita în România, doamna Nuland şi-a pus aceleaşi întrebări ca cele de mai sus. Întrebări pe care ar fi trebuit să ni le punem noi, să existe un consens asupra necesităţii lor. Situaţia actuală arată că cei care îşi pun întrebările pe care şi le-a pus doamna Nuland sunt automat asimilaţi unei tabere politice, iar cei care nu-şi le pun aparţin cu certitudine celeilalte tabere. Ce s-ar întâmpla dacă cineva ar intra într-o piaţă şi ar descoperi că doar o parte din vânzătorii de roşii spun că vând roşii, în timp ce ceilalţi vânzători de roşii ar spune că de fapt vând castraveţi ? Acolo unde ar trebui să existe consens, nu există decât dezbinare. Iar unde trebuie să existe dezbatere, există doar dezinteres.

În mod firesc, întrebarea următoare pe care şi-o pune cel care vrea să înţeleagă o astfel de ţară este de ce cetăţenii acelei ţări nu au nicio reacţie. Este de fapt întrebarea pe care mulţi români şi-o pun, iar cei care nu o pun fie doresc să nu fie informaţi, fie consideră că mobilizarea lor nu este suficientă pentru a schimba ceea ce numesc prin « cursul firesc al istoriei ». Doamna Nuland a renunţat la haina de diplomat pentru a-şi pune această întrebare în public. Am observat atent atitudinea domniei sale : chiar şi după încheierea conferinţei de presă, a mai adresat îndemnul de a fi vigilenţi cu respectarea statului de drept. Nu înseamnă că Statele Unite vor ca românii să se revolte, să iasă în stradă. Nu înseamnă însă nici că Statele Unite vor să aibă un dialog doar cu oficialităţile şi să ignore vocea naţiunii. Diplomaţia americană, ca şi cea a statelor occidentale, este construită de oameni pentru alţi oameni. Instituţiile care ajută la transmiterea acestui mesaj sunt importante fără îndoială dar totdeauna pe planul doi.

România mai are un drum lung de parcurs până când va înţelege că reprezentanţii statului trebuie să îi considere pe cetăţeni parteneri de dialog şi nu obiecte abstracte. Diferenţa este că doamna Nuland a dorit să se întâlnească cu presa şi societatea civilă, în timp ce oficialii români la nivel guvernamental, aflaţi în străinătate, ocolesc cu obstinaţie dialogul cu cetăţenii sau cu presa (în afară de presa care poate ridica osanale, desigur). A se compara vizita domnului Ponta în SUA cu cea a doamnei Nuland în România : domnul Ponta a dorit cu orice preţ să arate că se întâlneşte cu cei puternici (multinaţionale, vice-preşedinţi, miniştri), în timp ce doamna Nuland a dorit să scoată în evidenţă contactele fireşti. O asemenea atitudine nu se poate învăţa de către cei care au doar experienţa autohtonă a mitocăniei şi a prostului-gust. O asemenea atitudine este impregnată în ADN : o ai sau nu o ai, iar dacă nu o ai trebuie să înveţi să îi laşi în faţă pe cei care o au.

De ce insistă Statele Unite pe respectarea statului de drept în România ? Doar pentru că este mult mai comod să foloseşti concepte abstracte în loc să oferi ceva concret ? Eronat. Statele Unite insistă pe respectarea statului de drept pentru că nu doresc să aibă drept parteneri de dialog politicieni corupţi sau care să nu îşi respecte cuvântul dat. I-a avut în trecut, pe considerentul că aceştia, odată ce capătă acest statut, se vor îndrepta şi vor institui reguli clare în favoarea economiei de piaţă şi a democratizării. S-a dovedit însă că aceşti politicieni nu pot prezenta garanţii de îndreptare şi nu se pot transforma în altceva decât sunt. Astfel, modelul de om politic reprezentat de Adrian Năstase este trecut la index, chiar dacă i se face onoarea primirii în Biroul Oval. Nu este vorba de persoane, ci de anumite comportamente politice care nu sunt pur şi simplu tolerate. Indiferent de legitimitatea politică sau susţinerea populară. Nu doar americanii dar şi europenii gândesc la fel.

Cei care gândesc că România nu este o colonie şi poate înţelege în orice mod independenţa justiţiei uită un aspect esenţial : nu există mecanisme de protecţie a statului de drept care să fie impuse din exterior. A proteja statul de drept nu este acelaşi lucru cu a proteja drepturile omului. Nu există un set de instituţii obligatorii pentru existenţa unui stat de drept, nu există modele supra-naţionale. Uniunea Europeană a dezvoltat din mers MCV deoarece nu exista nicio altă posibilitate, dată fiind noutatea mecanismului (iar oficialii români care acuză că MCV este o « ţintă în mişcare » uită, deliberat sau nu, acest aspect). Statele Unite nu folosesc un MCV paralel, nu au standarde fixe cu care măsoară gradul de îndeplinire a criteriilor care stau la baza statului de drept. A asigura independenţa justiţiei faţă de politic este un standard minimal, pe care toate democraţiile consolidate îl întrunesc - de fapt, nimeni nu-şi pune întrebarea că există şi o altă posibilitate, în afară de diplomaţii care lucrează cu ţările în care acest standard minimal nu se respectă.

Mesajul pe care Statele Unite au dorit să îl transmită prin vizita doamnei Nuland la Bucureşti este acela că România a dorit să facă parte dintr-o comunitate de valori, trebuie ori să îşi asume obligaţiile adiacente, fără constrângeri maximale, ci din proprie voinţă, ori să renunţe la a mai face parte din acea comunitate.

Doamna Nuland a mai transmis cu ocazia acestei vizite câteva mesaje, referitoare la Republica Moldova : Statele Unite sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a acestui stat dar şi dreptul de a-şi decide soarta în mod liber. Dacă aceste mesaje ar fi privit România sau oricare alt stat, nu ar fi fost nimic neobişnuit. Cum ele privesc un stat precum Republica Moldova, capătă altă semnificaţie : integrarea în UE nu înseamnă abandonarea Transnistriei, iar o cerere de aderare la UE nu poate fi făcută de UE sau SUA, ci doar de Republica Moldova. Însă cel mai important mesaj transmis cu privire la Republica Moldova a fost acela că Statele Unite au colaborat îndeaproape cu UE pentru rezultatul summit-ului de la Vilnius. Este cea mai bună veste pe care o puteau primi românii de pe ambele maluri ale Prutului : SUA nu a fost un actor pasiv în ceea ce părea a fi o negociere doar între UE şi Republica Moldova în legătură cu care reacţia Federaţiei Ruse a fost urmărită cu interes.

Până când românii vor conştientiza propriul lor interes faţă de buna funcţionare a statului de drept şi vor realiza că o justiţie independentă, eliberată de sub tutela politică, este în interesul tuturor, va fi nevoie ca partenerii noştri să ne aducă aminte, din când în când, că este cazul să luăm atitudine fermă atunci când drepturile noastre, în calitate de beneficiari ai unei justiţii de calitate şi a unei administraţii transparente, ne sunt încălcate sistematic.