Mihai Răzvan Ungureanu, propus de Iohannis pentru şefia SIE. Ilie Sârbu: Am vorbit cu Ponta. Nu ştia nimic, n-a fost consultat. Iohannis vrea toată puterea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Mihai Răzvan Ungureanu. FOTO Eduard Enea
Klaus Iohannis şi Mihai Răzvan Ungureanu. FOTO Eduard Enea

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, miercuri, pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), pe Mihai-Răzvan Ungureanu. Pentru a ajunge din nou la şefia SIE, MRU trebuie să treacă de votul Parlamentului, acolo unde PSD are majoritate. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a anunţat că propunerea lui Iohannis nu respectă legea şi că PSD va vota împotrivă. Totodată, Sârbu spune că Victor Ponta nu a fost consultat.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a nominalizat pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu. Conform prevederilor constituţionale, domnul Preşedinte Klaus Iohannis i-a înştiinţat, printr-o scrisoare oficială, pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens“, se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Aflat la Parlament, Mihai Răzavna Ungureanu, a comentat nominalizarea sa. „Este o onoare pentru mine această nominalizare. Îmi doresc ca Parlamentul să-mi acorde încrederea prin vot. Este nevoie de un serviciu puternic şi cu adevărat implicat în ceea ce înseamnă azi asigurarea securităţii naţionale într-un context atât de tulbure“, a spus MRU.

Întrebat dacă se aşteaptă să fie respins de Parlamant, în condiţiile în care PSD are majoritate, MRU a răspuns: „Votul este sacru, în urma votului din plen vom vedea care va fi rezultatul“.  „Deja am intrat în cutuma nominalizării ca şefi ai seviciilor să fie numiţi oameni din partidul din Opoziţie“, a mai spus MRU.

„Nominalizarea e ilegală“

Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD şi socrul premierului Victor Ponta a reacţionat. „E ilegală nominalizarea. În legea de funcţionare a SIE se spune că preşedintele propune o persoană CSAT-ului, iar CSAT face propunerea Parlamentului.Nu ştiu să fi fost o şedinţă a CSAT azi-noapte“, a spus Sârbu. 

„Am vorbit cu Ponta. Nu ştia nimic“

Ilie Sârbu a continuat şirul acuzelor la adresa preşedintelui. „Am vorbit în urmă cu câteva minute cu premierul Ponta, care nu ştia nimic de această nominalizare, n-a fost consultat. Nu vom vota această propunere. M-a luat şi pe mine prin surprindere propunerea. PSD nu va vota în mod sigur propunerea. S-a stricat o tradiţie, bună, rea, aşa cum a fost, pe care fostul preşedinte a introdus-o: un şef de serviciu să fie de la Opoziţie şi unul de la Putere. Noi am spus că domnul Predoiu e foarte bun, toată lumea asta a spus. Noi nu am cerut să numim un om la SIE pentru că domnul Predoiu e bun. Iohannis vrea să acumuleze toată puterea. Iohannis şi PNL. Ce vrea să demonstreze, forţă, prostie? Ar trebui ca Birourile Permanente ale Parlamentului să respingă această propunere pentru că este ilegală“, a spus Sârbu. Cât despre starea de sănătate a premierului Ponta, liderul senatorilor PSD a răspuns: „Sper că Victor Ponta să se întoarcă săptămâna viitoare în ţară, se simte bine“.

Întrebat dacă Gabriel Oprea va susţine nominalizarea lui Ungreanu, Ilie Sârbu a răspuns: „Domnul Oprea e liber să susţină pe cine vrea“.  Aseară, la Realitatea TV, Gabriel Oprea spunea:  „În probleme de securitate naţională, aşa cum am sprijinit propunerea domnului Klaus Iohannis în cazul Serviciului Român de Informaţii, îl voi sprijini pe domnul preşedinte Iohannis pe domeniul securităţii naţionale unde intră şi SIE. (...) Aşa este corect". Practic, votul UNPR va fi decisiv pentru Mihai Răzvan Ungureanu.

Senator PSD: „MRU este extrem de toxic pentru România“

Senatorul PSD Daniel Savu, fost ofiţer SRI, a comentat şi el în termeni extrem de duri nominalizarea făcută de şeful statului. „Dorinţa de putere a preşedintelui depăşeste limitele acceptabile. După o numire a SRI a domului Hellvig, vine cu numire domnului Ungreanu, un personaj extrem de controversat. Să ne amitim de relaţia pe care o are soţia sa cu OMV, nu cred că îl recomandă. Ca senator PSD, sunt total nemulţumit de dezechilibrul pe care îl creează Iohannis numindu-i pe ambii şefi ai servicilor de la PNL. Mi se pare îngrijorător. Este o revanşă a lui Iohannis pentru că Ponta nu şi-a dat demisia. Eu sigur voi vota împotrivă. MRU este extrem de toxic pentru România“, a spus Daniel Savu.

Liderul PNL, Vasile Blaga, i-a răspuns lui Savu. „Cred că va trece de Parlament, nu doar grupul nostru parlamentar îl va vota pe Ungureanu. Este poziţia PSD, dar să nu uite că întotdeauna au venit din Opoziţie“, a spus Blaga. 

Post liber de 8 luni

Postul de şef al SIE era vacant după ce Teodor Meleşcanu a demisionat, pe 22 septembrie 2014, din funcţia de director al serviciului pentru a candida la alegerile prezidenţiale. Meleşcanu a fost numit în în funcţie în februarie 2012, când l-a înlocuit chiar pe Mihai Răvan Ungureanu, care a fost numit la acea vreme premier. 

La data de 26 noiembrie 2007 preşedintele României, Traian Băsescu a înaintat Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, rămasă vacantă din martie 2007, în urma demisiei lui Claudiu Săftoiu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite