Ne-am născut în România ca să trăim în Românica

Disputa votant împotriva nevotantului ascunde adevarata poveste a alegerilor din acest an

Mă cheamă străbunii la vot şi nu se face să nu răspund la chemarea lui Ştefan şi a lui Mihai. Mă cheamă şi-mi spun că ei nu vor să lupte singuri, că au nevoie de mine de partea lor. Nu-mi spun cu cine se luptă, speră doar că sunt suficient de haioşi încât să mă facă pe mine să îmi înving lehamitea. Hai că şi protocronismul e cool, trezeşte-te, hipstere, şi vino la vot, că altfel ne dovedesc consumatorii de făinuri şi uleiuri electorale.

Îmi sună revoluţia la uşă şi eu nu aud, că sunt în baie şi mă spăl pe dinţi cu protocronism până îmi amorţesc gingiile de la atâta mândrie. Se prăbuşeşte sistemul. Eternii se târăsc spre puşcărie râzând la amintirea vacanţelor de la Monte Carlo. Tot din Monaco mă strigă şi Mihaela Rădulescu să „yes la vot”, să nu îi las pe alţii să aleagă în locul meu. De la înălţimea penthouse-ului, a cărui întreţinere o plăteşte probabil din pensia lu’ ală micu’, apelează la sentimentele mele de vinovăţie într-o romengleză care a evadat din meeting-urile corporaţiilor bucureştene. Aştialalţii puteau să fie şi ei mai creativi. De ce „mă piş pe el de vot”? Nu era mai cool „fuck ceva pe el de vot”?

Societatea civilă dă interviuri de pe patul de spital şi ne pune direct pe piept un defibrilator încărcat. Pro Democraţia se trezeşte ultimul bastion al civilismului, că de restul nu mai ştim mai nimic, iar Alina Mungiu-Pippidi e mai mult pe persoana fizică. Nu mai contează că a târât-o profesorul Pârvulescu prin noroiul USL. E ca nouă acum, că aşa e la noi. După morţii Teleormanului şi moaştele lui Constantin Brâncoveanu, acum e rândul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, împreună cu Mihai Viteazul, să mă facă să mă simt responsabil. Râd şi votez, votez şi râd. Confiscarea averilor e subsidiară, să stea întâi la răcoare că oricum nu ne mai dă nimeni înapoi anii pierduţi. Păcat că sunt cu toţii atât de bătrâni şi li se mai cumulează şi pedepsele. Ar merge şi un spot cu Vlad Ţepeş, dar parcă ală a jucat în 2004 în Piaţa Victoriei. Şi tot nu am realizat încă producţia de ţepe la hectar.

Ar trebui să ne întoarcem la analiza campaniei, la mesajele politice, la comunicare, doar totul e imagine. Cum să îţi mai ardă de mesaje când favoritul a inventat creşterea negativă?

Cui să îi mai spui că aşa ceva nu ar trebui să existe când e limpede ca lumina zilei că există? Bine, nici România nu ar trebui să funcţioneze, dar funcţionează. De partea cealaltă, favoritul opoziţiei face cu bazinul lui electoral ce face tânara din imagine cu votul ei. Cum să îi spui că de câte ori pronunţă „7,4 milioane” trimite votul de la referendum la Ponta şi că îşi trage singur gloanţe în picior? Echipa lui de campanie e sub nivelul mării şi sunetul nu ajunge la astfel de adâncimi. Să mai râdem puţin. Elena Udrea a ajuns la 9gag.com dupa ce un banner de al doamnei a apărut pe un site porno. Asta viralizare adevărată. Monica Macovei încă fuge. De Băsescu, de Udrea, de PDL şi ce o mai fi lăsat în spate. Nu am înţeles nici acum spre ce fuge, important e doar că aleargă. Elena şi Monica sunt Thelma şi Louise ale noastre.

Măcar avem un conflict ideologic, poate din el să se nască un pic de progres? Stânga se ceartă cu dreapta în direct pe facebook. E la fel ca în anii ’30, doar că de data asta e online şi stânga e mai numeroasă şi „mai” virală. Nu primesc nicio soluţie concretă de la stângă, ea e la fel ca întotdeauna, reactivă. Dacă nu e cu fracturare şi corporaţii, nu se bagă. În plus au trecut anii 2012 când era domnul Hrebenciuc în vigoare şi organiza mitinguri spontane. Poate trece timpul şi uit cât de mult succes a avut experimentul stângii în secolul trecut. Nici cu dreapta situaţia nu e mai fericită. Pare un fel de bibelou de porţelan scăpat de la etajul 10 şi lipit cu ojă de Traian Băsescu şi Klaus Iohannis în timp ce se îmbrâncesc. Stă în picioare doar dacă nu se mişcă, şi ăsta e tot progresul de care suntem în stare.

Apoi iar urmează un dosar. Dar ne spune domnul Preşedinte că şi-ar dori să se implice mai mult elitele în politică. Uităm de puşcărie pe moment. Elitele care s-au implicat până acum erau mai mult pe sinecuri şi caviar, aşa că poate găsim altele. Unele care pot să crească şi să creeze în sărăcie, că intelectualul cu funcţii şi venituri mânjeşte adevăratele idealuri ale intelectualului alogen. Unde-i multă minte, e şi multă [inseraţi ce defect doriţi dumneavoastră între paranteze]. 

„Iar mânâncă Pleşu prea mult”. Dacă ne iubea cu adevărat, ar fi mâncat mai puţin. Şi să nu uităm că înainte să ne pişăm pe el de vot, s-a pişat Patapievici pe istoria noastră (uite asta tema de campanie pentru Victor Ponta la turul doi, e şi surprinzător că până acum nu a zis nimic de Patapievici care e prieten cu Pleşu, care îl susţine pe Iohannis şi uite gata lanţul trădătorilor).

În rest, ICR-ul e al poporului, adică al Parlamentului, care e şi el în sens extins tot al nostru. Dacă te fură cineva se cheamă că doar transferăm un pic dreptul de proprietate.

Bine că în urma furtului măcar ne rămân capitalişti autohtoni care dau bani la buget din taxele pe care le eludează. În fine, economia noastră e complicată. Cum spuneam, ICR-ul e bine şi, cu excepţia a nu ştiu ce căluşari, nu am mai auzit nimic despre el, deci e bine.

Să lăsăm arta pentru cine se pricepe că nouă nu ne plac elitiştii. Sănătatea şi Educaţia dovedesc şi ele că suntem încă o dată înaintea timpurilor. Noi nu avem nevoie de Ebola, e suficient să îţi trimiţi copiii la şcoală că nici nu mai ştii cu ce se întorc, dacă se mai întorc. Domnul cu vulpea vânează manualele în continuare. Tot e mai bun decât cel de la liberali care număra aiurea stelele Uniunii Europene. Bine că măcar au avut bani pentru licenţe. Oamenii înţeleg valoarea educaţiei, este clar, şi de asta or fi plătit mult mai mult decât era preţul. Vorba înţeleaptă, şi ea din străbuni, spune că atât cât dai, atâta face. Bani sau ani. Vedem în curând.

La Sănătate e şi mai gri situaţia. Boc a închis spitalele care dădeau să moară după managementul lui Nicolaescu de la PNL, care a trecut la USL şi a sfârşit la ACL, dar se pregăteşte să se întoarcă la guvernare după ce câştigă Klaus Iohannis. Spitalele nu mai contează. Le-a redeschis Ponta, deci e vinovat Băsescu. Avem medicină de calitate şi asta e tot ce merită a fi spus. O confirmă toţi medicii care au plecat din ţară, că dacă nu erau buni nu plecau. La aştia care au rămas nici nu mai ştii dacă trebuie să mergi cu plic sau fără plic. Şi iar te simţi vinovat sau prost.

Mă întorc la vot şi îl văd pe Ştefan şi Mihai cum încă îmi dau ghionturi să pricep. Morţii noştri sunt mai buni decât morţii lor. Nu îi lăsa să îţi decidă viitorul pe unii care nu mai trăiesc, dar poftesc la alimentele de bază. Asta e, morţii cu morţii, viii cu viii! Haioşi moşii, nu se face să jigneşti miturile naţiunii. De ce se „pişă tânăra” pe vot? Nu mai contează, e clar că nu iubeşte valorile neamului, că nu înţelege că bunicii noştri nu au avut ocazia să voteze liber. Nu mai contează că nu ai cu cine vota, actul în sine mimează suficient libertatea încât să crezi că va conta că vei vota. Ipocrizia e mai reală decât adevărul.

Dar adevărul e simplu. Am lucrat 25 de ani doar să ne diminutivăm propria ţară. A fost greu, au trebuit să fure mult, dar ce zic mult, enorm, în timp ce noi eram convinşi permanent că ei fură de la alţii. Nu am construit nimic, dar avem nşpe mii de televiziuni de la care nu afli mai nimic. De fapt trăim închişi într-un cub cu pereţi de oglindă. Infinitul ne priveşte prin proprii ochi şi credem că de fapt vedem lumea. Aşa că din România reală am ajuns să ne târâm zilele în Românica numărând voturile de care nici nu ne mai aducem aminte.