O propunere pentru programul dumneavoastră de duminică

În care încerc să spun că duminică ar fi o vreme bună de cerut ceva, prin zona Grădinii Botanice din Bucureşti, cu efecte interesante pe plan legislativ.

În lunile care au trecut, protestatarii din Piaţa Victoriei şi din restul oraşelor puteau să se organizeze de o sută de ori în asociaţii sau să adere la organizaţii non-guvernamentale care să le reprezinte interesele mai departe, în mod instituţional. Nu ştiu câţi au facut-o, dar nu reţin să se fi umplut cuferele vreuneia dintre ONG-urile mult hulite de presa de partid. 

Protestatarii puteau să se înscrie, de asemenea, în orice partid politic existent, inclusiv în PSD, dacă doreau. Să se trezească PSD Bucureşti cu 10.000 de membri noi, care să ceară schimbarea leadership-ului sau măcar să provoace conducerea, în vreun fel, ar fi fost incredibil de inteligent. În schimb, nici măcar USR-ul nu cred că a avut vreo creştere procentuală semnificativă a numărului de membri. 

Protestatarii puteau, de asemenea, să petiţioneze autorităţile publice, preşedinte, premier, deputaţi şi senatori, să-şi sune aleşii sau să le scrie emailuri doldora. Mai puteau să ceară preşedintelui să acţioneze drept mediator între stat şi societate, conform Constituţiei.

Niciuna dintre pârghiile majore, democratice, n-au fost folosite de către protestatari. 

Mi se pare că avem un deficit profund de educaţie democratică care este, în egală măsură, vina noastră şi a aleşilor noştri. Ei nici măcar nu s-au gândit să ne îndrepte în această direcţie. Ne-au lăsat să protestăm în frig şi şi-au construit imagine pe baza nemulţumirii noastre, în aceeaşi măsură în care noi nu ne-am educat pe tema celor mai de bază principii democratice. Îl uităm pe cel mai important dintre ele. 

Treaba asta trebuie să se încheie, pentru că presiunea socială este imensă în aceste zile, potenţată şi de elemente emoţionale, precum moartea Regelui şi trecerea Legilor justiţiei prin Parlament. Este o situaţie în care educaţia democratică ar fi utilă, mai ales pe seama faptului că poporul este suveran, chiar dacă îşi manifestă puterea prin Parlament. Dar vedeţi, există şi o lege, să spunem a treia din anul 2000, în care scrie că suveranitatea naţională este exercitată ŞI prin altceva. E chiar în primul articol. 

S-ar putea întâmpla lucruri, dacă le cerem... să zicem duminică, la o plimbare prin zona Grădinii Botanice.

Nu ştiu cum s-o pun altfel... e o treabă care ţine de răspunsul la o întrebare cu da sau nu, o întrebare de interes naţional, pe care un băiat, acolo, pe lângă muzeul din zona o poate redacta. Şi dacă 30% din corpul electoral, adica vreo şase milioane de suflete s-ar prezenta în şcoli, să zicem, aşa, spontan, într-o duminică din anul nou, poate chiar să răspundă la întrebare şi să pună apoi hârtia cu răspunsul în nişte cutii mari, de carton, să se numere... din nou, s-ar putea întâmpla lucruri! 

Cum să vă mai spun, că mă simt că nu mă fac inţeles... Dacă 25% dintre cei care vin la vot ar cere acel ceva, iar aici nu mă refer la scoaterea unui partid în afara legii sau, Doamne fereşte, susţinerea luptei anticorupţie prin blocarea unor schimbări legislative recente, s-ar putea ca acea decizie să fie validată cu numai vreo două milioane de inşi. 

Trebuie doar să-l cereţi, pentru că este dreptul vostru, iar respectivul for legislativ sus-amintit nu poate decât să-şi dea, iniţial, cu părerea (să fie consultat), iar apoi să accepte starea de fapt. Nu ştiu cum să vă spun altfel, dar aţi expirat aproape un an de zile de demonstraţii, fără rezultat. Cum ar fi să urmaţi şi nişte paşi constituţionali? 

Trebuie doar să cereţi rezolvarea unei probleme de interes naţional, cu efecte directe, practice şi un răspuns simplu: da sau nu. 

Curaj înainte.