Oare unde ne aflăm noi între democraţie şi tehnocraţie?

Prepoziţia „între” ne indică un loc sau o poziţie aflată undeva la mijloc. Numai că acest „la mijloc” nu este de un singur fel, ci de cel puţin patru feluri.

1. Judecătorul se află chiar la mijloc, între procurorul care acuză şi avocatul care apără. Similară este şi situaţia mediatorului, care trebuie să împace două părţi, două persoane sau instituţii, aflate în conflict. Judecătorul şi mediatorul stau undeva şi deasupra celor două părţi aflate în conflict, un conflict pe  care trebuie să îl soluţioneze „negreşit”, cum zic moldovenii. Judecătorul vine cu Legea, care este deasupra tuturor, inclusiv deasupra lui. Mediatorul vine cu apelul la bunul-simţ, ca şi la logica naturală, pe care o are tot omul, exceptându-i pe nebuni. Există şi o diferenţă între cei doi, întrucât judecătorul trebuie să fie echidistant, în timp ce mediatorul se cade, se cuvine să fie echiapropiat, în raport cu cele două părţi adverse.

2.  Dar, este posibilă şi o a doua situaţie, în care omul, fiind – să zicem - marinar pe o corabie, se află între stâncile Scylla şi Caribda, adică între două forţe care îi periclitează corabia, ca şi pe el însuşi. Am putea spune că în acest caz, marinarul şi corabia lui se află „în tranziţie”. Situaţia devine dramatică dacă ea se petrece într-un spaţiu geo-politic mai vast, cu caracter naţional. În acest caz, poetul Archip Cebotariu, din Republica Moldova, scrie poezia „Între lume şi cuvânt”, din care cităm doar prima strofă, pe care am mai invocat-o cândva: „Între lume şi cuvânt / Între răsărit şi apus / Parcă am aflat că sunt / Parcă mi s-a spus că nu-s”. Recenta vizită a diplomatului rus în Parlamentul României, dată fiind „contribuţia creatoare” a supra-neo-liberalului Călin Popescu Tăriceanu, nu are loc în vest, ci în estul vestului, care este acelaşi cu vestul estului, ca şi cum totul ar fi simetric şi armonic, deci în regulă, în relaţia dintre cele două sfere geo-politice ale Pământului, deci şi între popoarele lor.

3. Vine, oarecum de la sine, şi cea de a treia alternativă., în care omul încearcă „să împace capra cu varza”, adică ceea ce este de neîmpăcat. Profesorul clujean Nicolae Kallos a numit această soluţie „caprovarzism”. Tot aici intră şi variantele lui „nici în car, nici în căruţă”, respectiv „nici prea, prea, nici foarte foarte”. În materie de doctrină, social-democraţii au preluat de la liberali, iar aceştia au preluat de la social-democraţi, încât azi nu mai ştim care este diferenţa esenţială dintre ei. Se ajunge la un „mixtum compositum” care, încercând să fie de două feluri, reuşeşte „performanţa” să fie de nici un fel, „performanţă” care nu este nici de invidiat şi nici de urmat.

4. Dar, dacă există patru puncte cardinale în Cer, ca să existe ele şi pe Pământ. Cea de a patra alternativă este retragerea sau evadarea din acel „între”. Omul se retrage pe tuşă, în familie, spre exemplu, aşa cum ne arată studiile noului vicepremier, sociologul Vasile Sebastian Dâncu, şi nu mai participă la „treburile cetăţii”. Interesul pentru „treburile cetăţii” este înlocuit de indiferenţă şi de abseientism. Pare ciudat, dar în „Infernul” lui Dante, locul cel mai de jos, adică „fundul iadului”, nu este ocupat de către păcătoşii cei mai păcătoşi, ci de către cei care în viaţă au fost indiferenţi.

***

Deplasând acum această temă-problemă pe plan politic, ajungem firesc şi fatal la „între” Stânga şi Dreapta. Democraţia noastră post-comunistă a făcut posibilă apariţia tuturor orientărilor politice şi ideologice, considerate clasice, poate şi a câtorva în plus, dacă tot zicem „Ca la noi, la nimeni!”. Numai că ele s-au combinat, s-au recombinat, şi s-au amestecat atât de confuz, încât nici noi, dar nici politicienii înşişi nu mai ştiu dacă sunt de Stânga sau de Dreapta. Tocmai de aceea, Bulă, parafrazând un vers al lui Vlahuţă, zice că „Nu de stânga mă cutremur / Ci de nedreptatea ei”, teză pentru care, cred că am găsit antiteza: „Nu de dreapta mă cutremur / Ci de stângăcia ei”. Teza cu nedreptatea este ilustrată de o adevărată linie familială, care este şi familiară, şi care începe cu Adrian Năstase, trece prin cuplul Victor Ponta-Dan Şova, şi continuă, numai DNA ştie sau va afla cândva  până unde (!?). Antiteza cu stângăcia este plastic şi elocvent ilustrată de cuplul politic Alina Gorghiu-Vasile Blaga, virtuosul şi virtualul premier Cătălin Predoiu, intrând deocamdată în umbră, fără a se preda. Că băteau spre Stânga, că băteau spre Dreapta, toate combinaţiile politice - fie ele alianţe sau mezalianţe - şi-au atârnat de codiţă cuvântul „Centru”. S-a adeverit însă pe viu că acest „centru” este doar un cuvânt care intră sub incidenţa unui enunţ al lui Taleyrand, adică „Dumnezeu i-a dat omului cuvintele, pentru ca acesta să îşi poată ascunde gândurile”. Şi cum gândurile ascunse sunt însoţite de fapte ascunse, frontul de lucru al DNA este într-o continuă creştere, fiind obligat la o întreagă operă de „arheologie” a infracţiunilor şi a infractorilor. Comparaţi, spre exemplu, figura şi vocea ardeleanului Ioan Olteanu, aşa cum se prezenta dânsul când era mare şi tare, cu trista figură şi vorba bâlbâită a  sa, dar având cătuşe la mâini. Unii dintre ei ar merita să poarte cătuşele şi la picioare, ca să nu mai calce pe cărări greşite, cu pretenţia că merg pe calea cea dreaptă, adică pe Centru.

Sub presiunea „mişcării străzii” şi în disperare de cauză, s-a recurs la soluţia numită Tehnocrată, şi care, nefiind nici una de Stânga şi nici una de Dreapta, nu poate fi decât una  de Centru. Soluţia tehnocrată este considerată ca fiind una neutră-neutrală, ceea ce ar însemna că ea nu este „între”, ci este undeva deasupra, fără a fi chiar în aer, aeriană. Soluţia tehnocrată poate fi considerată cea de a cincea alternativă de soluţionare a păcatelor şi prăpăstiilor asociate cu particula „între”. Soluţia tehnocrată este propusă într-o stare de criză politică şi ea este preconizată doar pentru un an. Este de largă circulaţie enunţul după care „Democraţia se poate dezvolta numai pe cale democratică”. Altfel, ea riscă să alunece şi chiar să cadă sau în Dictatură, sau în Anarhie. Aşadar, nu trebuie să optăm între Democraţie şi Tehnocraţie, ci să optăm pentru Tehnocraţie, ca o soluţie şi ca un instrument provizoriu, folosit doar pentru dezvoltarea Democraţiei. Iar dacă este vorba de patru puncte cardinale, s-ar putea ca Tehnocraţia, de pe Pământ, să fie echivalentul Stelei Polare din Ceruri.

PS. Constantin Noica, autor al cărţii „Rostirea filosofică românească”, a făcut o analiză magistrală a cuvântului românesc „întru”, singurul cuvânt pe care l-ar fi propus la ONU, ca să facă parte din limba viitoare a omenirii globalizate.Cuvântul „întru” este o sinteză a mai multor prepoziţii ( „în” „pe”, „sub”, „peste”, „între”), toate fiind orientate „spre” Folosind limbajul gânditorului român, pentru a nu mai rămâne între Dictatură şi Anarhie, Tehnocraţia poate şi trebuie să fie promovată doar ca un instrument precis şi eficient  întru Democraţie..