Ortodox sau naţionalist? Eşti cu ruşii!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Veşnicia s-a născut la sat“ spunea cândva Lucian Blaga. Ne-a lăsat moştenire un vers ce radiază dragoste de patrie, de tradiţie şi de spiritualitate, toate plasate într-un topos al nemuririi culturale: România.

Însă totul rămâne poezie, căci, în prezent, adevărul este altul: întreaga mândrie naţională parcă-şi găseşte ascunzişuri tot mai umbrite. De cine o fi intimidată acea identitate naţională despre care ne place doar să vorbim, dar pe care nu o manifestăm mai răsunător nici măcar de Centenar?

Ne e frică să simţim româneşte

Unii consideră că de Centenar trebuie să fugim de conceptul de „român“ pentru a nu ne pune poporul sub eticheta propagandei ruseşti şi că este de preferat să ne aliniem unor principii cu iz neo-occidentalist (a se citi: neo-marxiste). Ne complacem, deci, cu imaginea de stat european (a se citi: cu valori neo-europene care nu existau la momentul aderării noastre) şi lăsăm aburii progresismului să ne acopere valorile noastre româneşti.

În spaţiul public se vehiculează inclusiv faptul că li se recomandă cadrelor universitare să nu aprofundeze teme legate de identitatea naţională, spiritualitate sau familia tradiţională. Un prim motiv invocat în aceste recomandări se referă la faptul că interesul faţă de subiectele mai sus menţionate ar putea fi interpretat drept o afiliere cu spiritul rusesc. De aici vine şi al doilea motiv – lezarea apartenenţei noastre la Europa printr-o asemenea asociere, ceea ce reprezintă pur şi simplu ideea de „corectitudine politică“ preluată din Vest, dusă la extrem acolo şi prezentă din ce în ce mai mult şi în România.

Logica afirmaţiilor pare a fi următoarea: Rusia ar folosi spiritualitatea orientală, ortodoxismul şi naţionalismul ca mijloc de propagandă, şi, prin urmare nu ar trebui să ne identificăm cu astfel de valori. Asta pentru a nu încurca demersul neo-european de realizare a unei mase amorfe de state, în care să primeze facilitarea primirii imigranţiilor ilegali din Orientul Mijlociu şi Africa, toleranţa faţă de diversitate (a se citi: LGBTQ) şi stingerea treptată a „limitelor“ familiei tradiţionale.

Totuşi, de cât timp mai avem nevoie să învăţăm că România trebuie privită în primul rând pentru ceea ce este ea însăşi? Sau că e degradant pentru popor – şi implicit pentru identitatea lui – să divizăm opinia publică într-o extremă neo-europeană şi o alta, rusească? Valorile româneşti sunt tocmai cum le zice numele: ale noastre, româneşti.

De Centenar, să ne permitem mai mult ca niciodată „luxul“ de a ne mândri cu: „Capela Sixtină a Estului“, Delta Dunării, Porţile de Fier, Transfăgărăşanul, Castelul Peleş etc.. Suntem înzestraţi cu o istorie bogată, cu strămoşi ce ne-au dăruit tradiţii inconfundabile şi o mitologie plină de moralitate, cu norocul de a trăi într-un spaţiu pitoresc, ba chiar idilic... Să sărbătorim evoluţia României ca stat independent, ceea ce am devenit în ultimii 100 de ani ca spaţiu cultural, economic şi social. Am depăşit piedicile împreună şi le vom depăşi în continuare numai păstrând curajul celor ce s-au sacrificat pentru existenţa României de azi. Aşadar, să nu ne fie frică să spunem „sunt român“ şi să simţim ca atare!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite