Partidul Unic Român (PUR)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe reţelele de socializare şi în media circulă reprezentări ale congresului PSD din weekend şi ale lui Dragnea în analogie cu Ceauşescu şi regimul comunist. Tipul acesta de echivalare arată că nu ne dăm seama de natura autoritarismului actual, care nu are nicio legătură cu comunismul, ci cu o hegemonie neoliberală de idei.

Tocmai vin de la o întâlnire în care discutam cu sindicalişti despre abuzurile din sectorul textilelor unde lucrează peste 250.000 de români, iar un parlamentar PSD spunea că „piaţa decide la finalul zilei“. Credinţa PURă în auto-reglementarea pieţei, nu în reglementarea ei de către un stat aflat sub un control civic, este magică la români şi a devenit un stalinism pe invers. Este consensul ideologic neoliberal ce uneşte toate partidele româneşti.

Puterea şi opoziţia se întrec în declaraţii prin care anunţă abandonarea statului social, şi, o dată cu el, şi a majorităţii populaţiei. Recent, Florin Cîţu, parlamentar PNL, a declarat că el crede că „ar  trebui să terminăm cu această propagandă, adică sănătatea şi învăţământul - prioritatea zero în România. (...) E momentul ca România să-şi pună prioritatea zero sectorul privat. Adică partea aceea care creează bunăstare“.

Mitul bate realitatea. Motorul antreprenorial este gripat, numărul patronilor în RO s-a înjumătăţit în ultima decadă şi este sub 1% dintre români.

Săptămânile trecute, Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor din partea PSD, îşi mărturisea preferinţa pentru piaţa liberă, în timp ce în programul de guvernare PSD se laudă cu cea mai scăzută fiscalitate din Europa: „Eu sunt adeptul pieţei libere, piaţa să fie cea care are mecanismele necesare pentru a se regla. Cererea şi oferta sunt regulile de joc în piaţă şi statul nu trebuie să intervină pe cât posibil, bine ar fi deloc, să nu intervină în piaţă decât atunci când sunt să spunem derapaje într-un fel sau altul“

Dan Barna, liderul USR, spune că „USR va încerca să fie acea opţiune puternic anti-PSD, puternic pro-europeană, puternic pentru România antreprenoriatului, România iniţiativei private pentru că acesta este şi acesta a fost întotdeauna motorul care poate să ne ducă mai departe“. Potrivit lui, ADN-ul USR şi al Platformei RO100 sunt iniţiativa privată şi meritocraţia.

Mitul bate realitatea. Motorul antreprenorial este gripat, numărul patronilor în RO s-a înjumătăţit în ultima decadă şi este sub 1% dintre români. De ce ar dori USR să reprezinte prioritar un segment atât de redus din populaţie? Companiile româneşti plătesc angajaţii de 2.2 ori mai puţin decât cele străine. Cele străine, la rândul lor, raportează la afaceri egale profituri de trei ori mai mici decât cele româneşti. În aceste condiţii, de ce dezbaterea se pune în termenii capitalului autohton, aşa cum înclină puterea, vs. capitalul străin, unde opoziţia punctează mai bine, şi nu în termenii protecţiei şi bunăstării angajaţilor români, dincolo de natura capitalului?

Sigur că o societate dezvoltată încurajează piaţa şi nu un sistem închis, iniţiativa privată (nu doar economică!), şi meritocraţia, căci vrem, de exemplu, să fim operaţi de un doctor care profesează pentru că şi-a luat examenele pe bune, nu copiind sau pentru că avea pile într-un spital. Problema cu absolutizarea meritocraţiei e că explică expeditiv nu doar de ce merituoşii sunt în faţă, dar dă un răspuns simplist, individualist metodologic, şi pentru cei care rămân în spate. Pentru că o merită! Nu e o problemă de sistem, asemenea celor 8 miliardari care au jumătate din averea omenirii, ci este una individuală. Inegalitatea ori sărăcia nu ţin de disfuncţii structurale ale capitalismului şi democraţiei electorale, ci au ca fundament tare morale, printre care lenea şi lipsa de efort pentru care sunt acuzaţi la noi săracii ori beneficiarii de ajutoare sociale. Însă la o analiză mai atentă, inegalităţile au o legătură mai mare cu hazardul decât cu meritul. Şi dacă ne concentrăm asupra economiei şi diminuăm elementul de hazard ajungem la modul în care regulile pieţei corporatiste sunt făcute astfel încât să ajute ca bogăţia să se redistribuie inegal. De exemplu, la nivel mondial taxele asupra celor mai mari multinaţionale au scăzut cu o treime în 15 ani, de la 34% la 24%. Criza financiară nu doar că a diminuat impactul neoliberalismului, ci l-a întărit.

PSD, prin revoluţia fiscală şi celelalte măsuri luate de când sunt la guvernare, a abandonat  şi persoanele marginalizate şi a amăgit bugetarii cu măriri fictive de salarii. A creat, în schimb, o economie pentru cei puţini, cu fiscalitate redusă şi redistribuire inexistentă. O economie care a accentuat şi va continua să accentueze dezechilibrele majore între regiunile ţării, mascate de o creştere economică nesustenabilă şi inaccesibilă celor mulţi şi săraci. Prinşi în afara zonelor dezvoltate, cu acces limitat la educaţie de calitate şi servicii medicale de orice fel, condamnaţi la locuri de muncă puţine, prost plătite şi exploataţi, cei mulţi şi săraci nu găsesc sprijin sau reprezentare nici la PSD, nici la opoziţia obsedată de iniţiativa privată şi bunăstarea investitorilor. Bătălia partidelor devine astfel o luptă de PURitate ideologică pentru a demonstra capitalului care este cea mai vrednică facţiune în reprezentarea sa. Pentru că este nevoie de voturi, partidele se întorc populist la popor. O fac ritualic, mai ales în preajma alegerilor, iar PSD punctează mai bine din simplul motiv că e singurul partid care vine cu promisiuni de anvergură (salarii mai mari, pensii mai bune, o minimă protecţie socială). PSD câştigă apoi şi pentru că reţelele sale de patronaj suplinesc lipsa unui stat social. Vidul de servicii publice, de joburi e umplut de PSD prin angajări pe criterii clientelare şi prin acces preferenţial la contracte de servicii publice.

România are nevoie de un stat social care să adreseze inechităţile şi dezechilibrele majore. Un stat care să adreseze injustiţia comisă de redistribuirea actuală de la cei mulţi şi săraci la cei puţini şi bogaţi, impunând o redistribuire echitabilă.

Cu cea mai mică fiscalitate din Europa, cu povara taxelor pusă pe angajat, cotă unică de impozitare, ajutoare de minimis şi linii de finanţare nerambursabilă pentru antreprenori, cu sindicate lipsite de putere de mai bine de şapte ani, ce ar putea face Florin Cîţu mai mult pentru sectorul privat decât s-a făcut până acum şi se face în continuare? Cu un PSD care are în programul de guvernare în jur de 40 de referinţe la antreprenoriat, cum crede Dan Barna că va schimba ceva în România cu un USR dedicat aceleiaşi clase restrânse de beneficiari?

România are nevoie de un stat social care să adreseze inechităţile şi dezechilibrele majore. Un stat care să adreseze injustiţia comisă de redistribuirea actuală de la cei mulţi şi săraci la cei puţini şi bogaţi, impunând o redistribuire echitabilă. Problemele de corupţie în vest sunt conectate la tema evaziunii fiscale şi a inegalităţilor, ceea la noi nu există pe agenda publică, în ciuda faptului că aproape o treime din economie e informală. Românii au nevoie de reprezentanţi în Parlament şi în Consiliile Locale care să lupte pentru asigurarea accesului la o educaţie de calitate pentru toţi copiii, pentru acces universal la sănătate, protecţie socială şi bunuri comune (parcuri, centre comunitare, locuri de joacă, piste de biciclete şi coridoare pietonale) şi pentru un cadru social în care angajatorii şi angajaţii pot negocia contractele şi condiţiile de muncă de pe picior egal. Abia atunci vom avea şi pluralism politic de facto şi în România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite