Peisajul politic autohton: de la Summitul UE din Sibiu la reactivarea Gabrielei Firea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din punctul de vedere al agendei europene, Summitul UE de la Sibiu a fost un eşec total. Nu s-a luat nici o decizie majoră, nu s-a adoptat nici o declaraţie care să avanseze măcar un angajament viitor.

Ca imagine a României, de asemenea, a fost un eşec de proporţii. Cred că este primul Summit UE în care ţara gazdă, totodată şi preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, este ţinută pe coji de nucă şi nu obţine nici o „indulgenţă“ (Schengen sau MCV). Acesta, având ca parteneri nişte organisme europene aflate în pragul alegerilor, deci al disoluţiei. Dacă adăugăm şi faptul că PPE şi PES şi-au ţinut reuniunile lor la vârf fără a-şi invita partenerii din România (PMP, respectiv PSD), obţinem tabloul unei ostilităţi faţă de România nu doar nejustificată, ci şi îngrijorătoare, în perspectiva crizelor strategice aflate la orizont.

În plan intern, devine evident că:

a) Klaus Iohannis se foloseşte incorect de prerogativele constituţionale spre a-şi atinge obiectivele politice personale, el încetând să mai fie preşedintele tuturor românilor.

şi

b) PSD şi, într-o anumită măsură, ALDE îşi vor axa campania pentru euro-alegeri şi, verosimil, pentru prezidenţiale pe cartea eurosceptică.

În pofida zeflemelelor de pe reţelele de socializare, marile mitinguri electorale ale PSD de la Iaşi şi Galaţi, care au depăşit orice acţiune similară a PNL (de USR nici nu mai vorbim), arată că partidul de guvernământ este departe de a depune armele. PSD are în continuare, deşi nu mai dispune de cadre la fel de bine pregătite ca în 2012-2014, de o capacitate organizatorică superioară celorlalte partide şi de un „nucleu dur“ de votanţi mult superior celui pe care poate conta Opoziţia.

De asemenea, alegerea locurilor în care au fost organizate mitingurile atestă faptul că PSD evaluează destul de corect raportul între oferta sa şi bazinul electoral pe care poate conta. Chiar dacă s-a erodat în sondaje, PSD are prima şansă la europarlamentare: dacă o va fructifica la vot, poziţia lui Klaus Iohannis va deveni tot mai dificilă.

PNL a primit un sfat foarte prost: cel de a organiza contra-mitinguri electorale în fiefurile PSD (Teleorman, Focşani, Iaşi). Acestea nu au făcut decât să evidenţieze diferenţa de capacitate organizatorică între cele două partide în defavoarea PNL. Care, în plus, încă nu a venit cu un mare miting propriu într-un fief al său (Arad, Cluj).

La acestea se adaugă comportamentul golănesc al USR, care a organizat echipe de „protestatari“ care să tulbure campania PSD-ALDE: aceasta nu face decât să victimizeze PSD şi să îndepărteze de Opoziţie electoratul indecis, mai ales acela care depinde de guvern (pensionari, bugetari, angajaţi în companiile de stat, agricultori). Dacă tendinţa va continua, va da rezultate contrare celor scontate de Opoziţie.

Nu în ultimul rând, brusca reactivare, în pofida stării de sănătate, a Gabrielei Firea şi mai ales evidentele diferenţe de poziţie între Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă nu trebuie interpretate ca o criză în interiorul PSD. Să nu uităm că dacă Liviu Dragnea nu ar avea probleme cu justiţia (unele artificiale), leadership-ul său ar fi incontestabil. Dezechilibrele actuale sunt provocate din exteriorul partidului.

De aceea, principala lor semnificaţie nu este cea de bătălie pentru succesiunea lui Liviu Dragnea. Ci cea de bătălie pentru ca PSD să rămână la putere şi în eventualitatea că Dragnea va cădea. Viorica Dăncilă este numărul 2 în partid, Gabriela Firea are şi ea susţinători, prin urmare e de văzut aici o încercare de a găsi soluţia de a continua guvernarea şi fără Liviu Dragnea.

Dacă operaţiunea va reuşi, PSD îşi va păstra nu doar guvernarea, ci şi prima şansa la alegerile din 2020. Dacă va eşua, PSD se poate chiar destrăma.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite