Plagiatul lui Ponta şi nepăsarea românilor. Etalonul (in)culturii unui popor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plagiatul lui Victor Ponta în teza sa de doctorat este incontestabil. În ciuda dezbaterilor repetate în jurul acestui subiect, exploatat de unii în scop electoral, reacţia românilor este practic inexistentă. Ponta nu a pierdut nici măcar un procent din popularitate. Ori românii nu înţeleg ce este plagiatul, ori indiferenţa lor este un indicator real, dar grav, al gradului de educaţie al poporului român?

Încă din şcoala generală elevii sunt încurajaţi să plagieze. Primesc teme pe care le rezolvă apelând la internet. Aşa-zisele referate sunt de fapt fragmente de pe diverse pagini de internet lipite cap la cap, rareori cu vreo frază proprie a „autorului”. Aşa că până ajung la facultate devine o obişnuinţă.

Când le cer studenţilor la seminar să comenteze un fragment de document, majoritatea îl parafrazează, fără să încerce să formuleze o idee cu propriile cuvinte. Dovadă că repetiţia este deja un reflex într-un fals proces de învăţare. Dar cât de mare este chinul pentru a rezuma un text! Pentru unii este imposibil. Am ajuns să mă întreb cum au reuşit unii să ia Bacalaureatul la Limba română!

Prima lucrare serioasă pe care o redactează un student este licenţa, care ar trebui să încununeze cunoştinţele sale şi să dovedească aptitudinile sale academice. Hai să fim serioşi şi să nu ne ascundem după deget. Majoritatea lucrărilor de licenţă sunt foarte slabe şi ar trebui refăcute. Sunt redactate după acelaşi calapod: copy-paste. Dar asta ar însemna să recunoaştem eşecul sistemului nostru de învăţământ. Mai bine dăm note mari pe bandă rulantă, de obicei 10, mai rar 9 sau 8. Respingerea unei lucrări de licenţă este o excepţie.

Urmează masteratul, mai ales că este o modă să aduni cât mai multe diplome de masterat. Când îi văd pe politicienii noştri sau pe pupilele puse de ei pe diverse funcţii cum se laudă cu CV-ul lor plin de masterate mă apucă râsul. Ba nu, plânsul! În ideea că nu toţi absolvenţii de facultate vin la masterat, aşteptările calitative ale nivelului academic al lucrărilor lor de dizertaţie ar trebui să fie mai mari. Teoretic!

Însă, este o aşa goană după masteranzi, încât se acceptă aproape orice candidat, numai să se acopere numărul de locuri la masteratul respectiv.

Aşa că multe dintre aceste lucrările de masterat sunt la fel, copy-paste.

De câţiva ani a devenit o modă doctoratul. Imediat ce termini masteratul trebuie să te înscrii la doctorat, altfel nu mai eşti în rând cu lumea. Înainte vreme te înscriai la doctorat după câţiva ani de cercetare, în care dovedeai că ai aptitudini de cercetare. Iar doctoratul se obţinea după mai mulţi ani de studiu şi cercetare, timp în care mai publicai nişte studii ştiinţifice. Astăzi ajungi la doctorat fără să ai nici măcar un articol ştiinţific publicat şi fără nicio comunicare la vreo manifestare academică de profil. Başca termini doctoratul în 3 ani, pentru că te obligă o lege stupidă. Aşa că o mare parte a tezelor de doctorat sunt de o slabă calitate ştiinţifică. Este o adevărată inflaţie de doctorate, ceea ce duce la scăderea dramatică a calităţii.

Să ne mirăm că judecătorii de la o instanţă cu pretenţii au dat NUP pentru plagiatul lui Ponta? Oare câte doctorate din domeniul juridic sunt plagiate parţiale sau totale? Nu zic că ar fi toate, dar sigur o mare parte. La câte titluri de doctori în ştiinţe juridice se acordă în fiecare an, ar trebui să explodeze domeniul respectiv de noi cunoştinţe şi interpretări ştiinţifice. Dar cine să mai stea să le verifice?

Înainte vreme doctoratul era o recunoaştere a cercetării, o încununare a unui parcurs academic de mai mulţi ani, o acceptare în mediul academic de profil. Astăzi a devenit o modă, parcă ar străluci „Dr.” pe cartea de vizită înaintea numelui. Oare câţi „doctori” în ştiinţe pot să spună clar care este contribuţia lor ştiinţifică în teza de doctorat la domeniul în care au primit titlul respectiv?

Azi doctoratul nu mai reflectă calitatea academică a lucrărilor posesorului acestui titlu. A ajuns gol de conţinut. Am văzut teze de doctorat care nici măcar la nivel de masterat nu ajungeau. Pentru că de obicei oricine se înscrie la doctorat trebuie să îl şi termine. Se cheamă strategie educaţională!

Desigur că mulţi cititori vor fi deranjaţi de adevăr şi îl vor nega. Sigur nimeni nu îşi va recunoaşte plagiatul şi va susţine sus şi tare cât de mult a muncit pentru doctoratul său. Pentru că foarte mulţi nu înţeleg ce este plagiatul.

Dacă oameni cu pretenţii intelectuale nu înţeleg ce este plagiatul şi l-au practicat în şcoală, liceu şi facultate, cum putem să ne aşteptăm la o reacţie a poporului român faţă de furtul intelectual al lui Ponta? Nu reacţionează românii nici când se fură milioane de euro, darmite la un furt intelectual. Ce-i ăsta? Aaa, a furat o carte? Săracu‘ student, nu a avut bani să o plătească...

Aşa că degeaba se străduie unii „politicieni” să scoată capital electoral după plagiatul lui Ponta, că n-au nicio şansă. Nu îi interesează pe români.

Din păcate nici politicienii cu pretenţii intelectuale nu au luat poziţie. Probabil că mulţi şi-au obţinut doctoratele în aceeaşi manieră, copy-paste. Oare de ce doamna Andronescu a refuzat să anuleze diploma de doctor a lui Ponta? Ba mai mult, nu a recunoscut decizia comisiei de etică a Universităţii din Bucureşti şi a creat o comisie fantomă, care avea orbul găinilor. Când ai secretari de stat la minister dovediţi de plagiat, oare ce încredere mai poţi avea în comisiile făcute la comandă politică de acelaşi Minister al Educaţiei? Pentru că aici e miezul problemei, la Ministerul Educaţiei Naţionale şi la politicile educaţionale pe care le implementează. Oare cei din minister ştiu ce înseamnă plagiatul? Cel puţin un secretar de stat a dovedit că habar nu are şi a ridicat plagiatul la nivel de politică de partid. Oare e singurul demnitar din România copy-paste?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite