Planurile lui Erdoğan, năruite de noile alegeri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Tayyip Erdogan FOTO Mediafax
Recep Tayyip Erdogan FOTO Mediafax

Ieri, 7 iunie, au avut loc alegeri parlamentare în Turcia. Dincolo de cuvântul democraţie, care în ultimele luni l-am auzit de la toţi politicienii turci cu un rol predominant sau mai puţin implicaţi rămâne o întrebare simplă pentru statul turc, pentru poarta către Orient: de ce în niciun stat musulman nu a existat şi nu putem spune că există democraţie?

În Turcia, musulmanii sunt într-un procent de peste 95%, instituţiile statului sunt similare cu cele din Europa, legile în majoritatea lor sunt asemenea însă mentalitatea, gandirea, concepţiile, viziunea vin în contradicţie cu principiile democratice.

În Turcia, generalul Mustafa Kemal Atatürk este simbolul democraţiei. Armata este garantul ordinii constituţionale. O republică de nici 100 de ani a cunoscut trei lovituri de stat (1960, 1971, 1980) ceea ce arată că practic este departe de un regim democratic. Carenţele democraţiei turce ne lasă fără cuvinte atunci când ştim că a vorbi negativ despre Musfata Kemal Atatürk reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu amendă sau poate merge şi către răspundere penală.

Turcii au fost chemaţi pentru a 25-a oară să îşi aleagă parlamentarii. La acest scrutin au putut participa 53 7653 231 de cetăţeni cu drept de vot. 20 de partide şi 165 de independenţi au încercat în campanie sa-şi convingă cetăţenii. 1.103.258 de persoane au făcut vârsta necesară pentru a vota pentru prima dată.

Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan s-a implicat activ în aceste alegeri. Zilnic a susţinut mitinguri, discursuri, a dat interviuri, a mers în comunităţile turceşti din afara Turciei pentru a-i îndemna pe conaţionalii săi să voteze AKP. Celor care i-au reproşat că face campanie alături de partidul său le-a dat o explicaţie lipsită de inspiraţie şi anume că este dreptul său să-şi împartă ideile cu cetăţenii săi. Alături de el, într-un scop comun s-au implicat majoritatea mediei din Turcia, excepţie făcând ziarul Zaman, postul Samanyolu şi trustul Doğan. Tirurile care transportau echipamentele televiziunii publice, TRT erau inscripţionate cu mesaje ale partidului AKP.  Conform legii şi în Turcia Preşedintele este peste partidele politice conform Constituţiei. Dar asta nu a contat!

Tirul televiziunii nationale turce alegeri parlamentare turcia 2015

Tirul televiziunii naţionale turce. A se vedea chipul prim-ministrului

De aceea Turcia în clasamentul World Press Freedom Index pe 2015 ocupă locul 149 din 180. A fi gazetar în Turcia în această perioadă şi a critica guvernul sau Preşedinţia reprezintă un mare risc. Exemple stau cei care au fost privaţi de libertate din aceste motive.

Conform legii electorale, pentru a accede în Parlamentul unicameral, partidele trebuie sa strângă 10% din voturi. Una din problemele cu care se va confrunta AKP (care se identifică cu Recep Tayyip Erdoğan) este intrarea HDP, partidul kurzilor care a depăşit pentru prima dată pragul electoral şi va intra în Parlament.

Acum după ce partidul kurd a intrat în Parlament rămâne întrebarea dacă Recep Tayyip Erdoğan face aliantă cu ei. Kurzii îi pot oferi regimul prezidenţial doar în schimbul unei largi autonomii. Un scenariu fierbinte cu urmări greu de anticipat în acest caz.

Conform Tratatului de la Lausanne (24 iulie 1923) în ceea ce priveşte minorităţile etnice de acest statut beneficiază grecii, armenii şi evreii. Kurzii nu sunt consideraţi minoritate. De aceea entuziasmul kurzilor este de înţeles, dar greu de gestionat.

Majoritatea opoziţiei cât şi din partidul aflat la guvernare îşi pregătesc strategia cu gandul la noi alegeri care pot fi în toamnă sau cel mai probabil anul viitor. Rezultatul acestor alegeri este: AKP –  40.7% respectiv 254 parlamentari, CHP – 25.2% respectiv 132 parlamentari, MHP –16.5% respectiv 82 parlamentari, HDP – 13% respectiv 82 parlamentari. Cum turcii pleacă de la premisa că între adversarele partidului AKP nu se poate forma o alianţă cel mai probabil se va merge pe un guvern minoritar care va sta la mâna opoziţiei. Ceea ce pentru Turcia este mai mult decât binevenit.

De altfel în campania electorală Erdoğan şi-a impus ca la aceste alegeri AKP să strângă 400 de parlamentari, iar primul său ministru a promis că în cazul în care nu vor câştiga numărul de parlamentari pentru a opera modificările dorite de către Preşedinte îşi va da demisia. Ceea ce încă nu s-a întâmplat.

De la înfiinţarea AKP acesta a crescut treptat: în 2002 - 34,42% ,  2007 - 46,58% , 2011 - 49,83%. Iar anul trecut Erdoğan a fost ales preşedinte cu 52%. Chiar dacă AKP a câştigat alegerile de ieri cu 40.7 % cei din partid cât şi preşedintele sunt conştienţi ca au pierdut. Au pierdut încrederea oamenilor iar de acum înainte vor sta la mâna Opoziţiei. Partidele sunt deja cu gândul la noi alegeri unde AKP cu siguranţă va scădea  în opţiunile de vot. Interesant că locomotiva AKP, Recep Tayyip Erdoğan nu a apărut în public, nu a dat nicio declaraţie şi funcţie de interes, se comportă ca un preşedinte care este de data aceasta peste partidele politice.

alegeri parlamentare 2015

Graficul cu rezultatele alegerilor parlamentare din Turcia

Pentru preşedintele turc miza principală era ca partidul său să câştige 367 de mandate dintre cele 550. Pentru a putea schimba Constituţia care să-i ofere puteri prezidenţiale avea nevoie de aceste voturi. Cu 367 voturi pentru se întruneau cele 2/3 necesare schimbării sistemului politic fără referendum. Cum partidul lui Recep Tayyip Erdoğan nu a reuşit să strângă 367, îi rămâne posibilitatea de a căuta alianţe. Care azi par greu de imaginat.

Legea spune că dacă între 330 - 366 de parlamentari se pronunţă pentru schimbarea Constituţiei se organizează referendum. Desigur, în litera legii preşedintele poate uza de dreptul său de a nu semna propunerea, iar dacă Parlamentul o retrimite şi a II-a oară preşedintele o poate trimite către Curtea Constituţională. Desigur nu aceasta este interesul preşedintelui.

Recep Tayyip Erdoğan şi partidul său au ajuns la sfârşitul unui ciclu. Trebuie să înţeleagă că nu vor putea obţine toată puterea, că în sprijinul ideii democratice este normal să formeze o coaliţie în care deciziile nu se mai iau de către o singură persoană. În plan personal a pierdut, visul său de a deveni un preşedinte într-o republică prezidenţială nu mai este de actualitate.

Urmează o perioadă de tatonări, de negocieri, de planuri, de strategii. Vom vedea ce decizie vor alege partidele politice. Posibil presate de bursă care a început ziua cu o scădere de peste 10%.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite